Prefață la cartea ,,580 de zâmbete și alte scrieri” : Teodor Jacotă, Editura Agata, Botoșani – 2023

Motto:

A poeta maior discat minor.[1]
Criticilor mei, care dorm pe ei ![2]

Om de suflet, copleșit în vise
cu har, epigramist, citit cu ardoare
de mulți, aici își infipse
acul său criticilor, sperietoare.[3]

Pe autorul acestei minunate cărți umoristice, îl văd, uneori, trecând cu pas ușor prin Centrul Istoric al Botoșanilor,  perlă a Moldovei și a României Mari. E mereu îngândurat, copleșit de vise, stări sufletești ce ne sugerează imaginea unui om aplecat peste esențele inerente ale vieții sale. Cum am mai spus și în alte dăți, când mi-a oferit prilejul să-i public o carte la editură, este vorba despre juristul, veterinarul, muzicianul, poetul și epigramistul Teodor Jacotă, o personalitate ilustră, profundă, convingătoare, – aș putea zice – și unică sau inedită în peisajul acestei urbe născătoare de genii. Lumina literară l-a cuprins definitoriu pe acest „om între oameni” cu gânduri, simțire, privire și glas de poet cu har de autentic epigramist. Până la această dată, Teodor  Jacotă a publicat nouă cărți : cinci volume de versuri și patru volume de epigrame și alte scrieri umoristice.  Maestrul are aproape 2000 de epigrame publicate iar în prezentul volum sunt cuprinse 580. Nimeni nu poate aprecia dacă este mult sau puțin. Inițial s-a afirmat ca un autor melancolic, un romantic nativ, iremediabil și de invidiat. Cine ar fi putut a zice, prezice că înlăuntrul acestui suflet de artist vegeta un imens filon nobil și pur al trăirilor și scrierilor de sorginte narativ-umoristică, fenomen nemaiîntâlnit în literatura botoșăneană, care l-a încununat cu adevăr și prisosință cu „numele”  de maestru al epigramei botoșănene. Slavă celor care l-au citit și înțeles ! Slavă celor care i-au atribuit acest titlu cu care, autorul se mândrește, dar în aceeași măsură orașul, județul Botoșani, satul natal Drăgușeni precum și toți cei care îl cunosc.

Cunoscând aspectul că epigrama este o specie literară, lirică, Teodor Jacotă o abordează identic dar nu fără a-și pune amprenta personală, fenomen care ar fi de apreciat. În literatura universală, s-au afirmat în domeniul epigramei, scriitori ca: Simonide din Keos, în literatura greacă; Marţial, în literatura latină; Voltaire, Piron, Cl. Marot, în literatura franceză; Lessing, în literatura germană; Puşkin, Antioh Cantemir, în literatura rusă ş.a. În literatura noastră, epigramiști cu talent au fost: Cincinat Pavelescu, George Topârceanu, G. Ranetti, R. Rosetti, Al. O. Teodoreanu și alții, ale căror creații, ce aparțin tezaurului nostru literar, continuă să fie citite cu nesaț, pentru că „Epigramistul dublat de un poet sau provenind din lirică, adaugă prin câte o imagine sau o metaforă un farmec deosebit catrenelor sale, mușcătoare sau omagiale”.[4]

Am curajul a-l ridica pe Teodor Jacotă în dinastia de epigramiști din a doua generație, anii ’90 : Nelu Ionescu – Quintus;  Sorin George Vidoe, care dezvăluie că „În domeniul moral / Doar cu poanta se mai poate / Ca, în mod paradoxal, / S-anulezi o …nulitate!”; Constantin Aurel Drăgan; Nicolae Ghițescu, cu constatarea  „Observ o vreme că la noi / Apar epigramiști puhoi. / De-aceea-mi pare evidentă / Mutarea la … Polivalentă!”; Ionel Iacob – Bercei, care definește epitaful  „Vorbe tari, dar cu măsură, / Spuse de un om cuminte; / Ultima împunsătură / Pentru cel ce n-o mai simte.”; Mircea Ionescu – Quintus, cu uvertura la Război și pace „Nu-i opera lui Lev Tolstoi / Ci drama zilelor dincoace; / Pe cei ce vor un nou război / Cum să-i putem lăsa în pace?”; Eugen Pop; Zeno Turdeanu; Mircea Trifu; Al. Clenciu și alții.

Dacă epigrama clasică are spinul în vârful cozii, nu este greșit dacă i se mai adaugă unul sau mai multe ace, făcând-o uneori să mustească de umor. Așa că, uneori, maestrul se prăpădește de râs, alteori, văzând și simțind atitudini, stări, însușiri negative care îl afectează direct sau pe cei dragi lui, ori pe întreg poporul său, epigrama capătă o filozofie a retoricii triste, invertită dar cu subînțeles și iluminare vesele ale unui „hâtru bun de glume”; da ! deoarece râsul ca filozofie și fiziologie a vieții pure se poate prezenta în „pura lui stare” dar și ca element sarcastic ori sardonic. Dar, să nu uităm spusele Domniei sale ! Teodor Jacotă a scris pentru cei care au puțină știință de carte, astfel cum le-a fost hărăzit, dar și pentru cei cu studii înalte, drept pentru care fiecare epigramă necesită oarecare evaluare în acest sens. Citind, îți dai seama imediat de cultura generală vastă, enciclopedică, de invidiat, care transpare în scrierile sale.

Așadar, gemă coborâtoare din ținuturile Bucovinei în literatura epigramistă, Teodor Jacotă explorează moda Epocii Luminilor și reanimează cu har autentic satirizarea defectelor morale ale contemporanilor trăitori, înfierând lăcomia, ipocrizia, incompetența profesională și politică, alcoolismul și drogomania.

Citind-o în lecturi repetate, îndemn cititorii să parcurgă cu atenție această carte, înainte de a merge la vot în anul electoral – 2024!

Note:

[1] Lat. Cel mai tânăr ar trebui să învețe de la poetul mai în vârstă.
[2] Cit. Teodor Jacotă
[3] Cit. Jan Tristea
[4] Cit. Șerban Cioculescu