Laurențiu MAFTEI

În anticul Pyretus, izvorât din Hoverla Carpaților ucranieni,
se află nădejdea fetelor deportate în Siberia caucaziană
crescute pe ambele maluri ale râului legendar, ce încă
înstrăinează Basarabia de Patria mamă.
Pruncii încă nu știu cât de mare e patria lor, cresc despărțiți
de frați și surori,
tristă-i povestea străbunicilor, care încă mai stau cu mâinile
în formă de cruce, arătând spre Ștefan și mai sus,
strigându-l pe Basarab al valahilor, care a sfințit Basarabia…
Mama noastră e apa Porata, unde lunecau spre Dunăre, lângă
Reni, luntrele sciților… apa cea mai sprintenă și mai curată, unde
zbenguiesc în Paradisul naturii, chiar peștii misgurnus fossilis,
rutilus hecheli și vimba-vimba, străvechii pești, ce joacă în
cercuri concentrice în fundal de nisip auriu…
Mama noastră e Prutul, peste care au fost învinși tătarii din
nordul Crimeii, pavăza medievală încă rămâne Chilia, Tighina
Soroca, Orheiul, Hotinul.
Iată, se mai aud scâncetele copiilor lăsați dezbrăcați în prag
cu mâinile întinse după părinții din tren, luați spre Gulag.
Pământul și apa ce curge, se prăbușește peste istoria noastră,
o floare, un nămol și un strigăt din trupurile goale
se aud prin pereți și fereastră…
Izvorul cel trist, dar nesecat de viață, cuprins
în abis, se văd un băiețel și-o fetiță, cuprinși, alergând
spre un biblic aprins, vrând să pășească peste Prutul cel mare
cu valuri adânci, îi strigă pe bunici și părinți, dar mama-i acolo
înconjurată de pești și nisip, înoată năvalnic
și mai crede într-un nou început,
sigur se poate, fiindcă, chiar mama e …Prut.