Mama lui „Pistruiatul” rămâne cu noi: marea artistă Margareta Pogonat

          Duminică 11 mai 2014, în plin sezon al florilor, cea care toată viaţa ei a fost şi a rămas o floare  a teatrului, cinematografiei şi catedrei universitare, a plecat lăsându-ne, în toate, permanenţa ei.

Publicul – şi în special cel botoşănean şi ieşean pentru care scriu – a găzduit-o mulţi ani şi o respectă în veci, total îndoliaţi.

Născută la Iaşi la 6 martie 1933, din părinţi, mama actriţă, tatăl fost jurist, primar al Iaşului în august 1921, ofiţer, mort în 1941 când armata română a trecut Prutul pentru recucerirea Basarabiei, absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959, şi-a început activitatea pe scena Teatrelor de Stat din Botoşani, Iaşi şi Ploieşti, iar din 1974 la Teatrul Notara din Bucureşti, până la pensionare, în piese precum  Patru lacrimi, Oameni feluriţi, Sentimente şi naftalină, Omul care face minuni…

Reţinem că a debutat în 1957 cu piesa Două lozuri, alături de Grigore Vasiliu Birlic  şi în cinematografie, tot în 1957,cu filmul Pasărea furtunii, în regia Dinu Negreanu, alături de Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterle, după care în alte numeroase filme, inclusiv serialul TV de mare succes Cuscrele (2009).

Pentru talent şi munca depusă a fost distinsă în 1967 cu Medalia Meritul cultural clasa I-a „pentru merite în domeniul artei dramatice”, în 1972 cu Premiul ACIN pentru  spectacolul  Drum în penumbră, regizor Lucian Bratu, Zestrea, în 1973, în regia Letiţia Popa şi Dragostea începe vineri în regia lui Virgil Calotescu, iar în 2009 Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Activitatea ei filmografică se păstrează în circa 30 de producţii care de care mai valoroase, ultima ei apariţie în Margo, 2006.

Ca regizor ea a pus în scenă producţiile Cineva are să vină de Jon Fosse, Caii la fereastră de Matei Vişniec, Gustul mierii de Shelagh Delaney.

După 1990 a fost şi profesor de actorie la două facultăţi particulare: Spiru Haret şi Universitatea Ecologică.

Din familie, reamintim şi că Grigore Pogonat, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti până în 1970, profită de un turneu în Europa şi nu se mai întoarce în ţară. Motiv ca altă rudă a artistei, medicul Aurel-Constantin Panfil, Iaşi, să scrie în volumul Singurătate de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, p.292: „… Teama mamei, ca, în vremurile triste, copiii ei să nu păţească ceva din cauza ascendenţilor Pogonat, Panfil sau Mădârjac, a făcut-o să ne ascundă fapte, istorii, documente, acte de proprietate sau diplome şi medalii de bravură (pe care, cel mai adesea, le-a distrus). Păstrez Magazinul istoric nr. 8, din august 1973, unde fratele cel mare al mamei, colonelul Alexandru Mădârjac, este reabilitat, pus în drepturi şi exemplificat ca apărător al democraţiei,  prea târziu – însă, a murit curând, după ani grei de temniţă şi teroare”.

Am redat citatul  cu faptele ca să justific activitate de recitator a artistei până în 1989.

Conştientă de starea sănătăţii sale, Margareta Pogonat nota undeva: „Sunt la un capăt de viaţă, după ce am aşezat lucrurile unul lângă altul cu dragoste. E o lume clădită pe valuri şi pe nisipuri mişcătoare”…

Iar un participant la înmormântarea artistei se confesa vecinului: „cel mai mult mi-a plăcut la ea Pistruiatul şi Tinereţe fără bătrâneţe…; „ca om a fost minunată, ca actriţă era excepţională”, spunea altul; subsemnatul adaugă: este foarte bine, totuşi, că de ceva timp, Margareta Pogonat , odată cu Lumini şi umbre, pe TV2, revine la noi în case. Trăieşte!