Marin IFRIM

Înseamnă că cineva sforăie în locul lui Dumnezeu

Vorbim despre roboți ca despre funia din casa spânzuratului, ca și cum ei
Nu ar fi oameni, nu ar avea familie, nu ar avea munci grele și prost remunerate.
Nu ar locui la bloc, nu ar fi pensionari și nu ar avea reumatisme peste tot
Pe unde le curg oasele, la răscruci medicale academice. Sau despre roboții
Rurali, cu sapa agățată de streașina latrinei din colțul gospodăriei, cu apă
De ploaie pe țevi europene. Să tot vorbim, mai ales în parlamente abiotice,
În guverne ambulante, în farmacii cu semafoare tot timpul pe roșu, într-o
Țară în care roboții șefi  au carduri la bănci, cu dobânzi cosmice. Și telefoane
Mobile; niște fire roșii: chimia și fizica Domnului, acest tehnocrat unic, care
Nu poate crește ”punctul de pensii” stabilit de lumea lui Darwin, de pe o zi
Pe alta, aici, în țara în care au fost confecționați primii roboți „la negru”:
Proletarii, activiștii, securiștii și oamenii legii în pofida legii oamenilor.
Robotim. Se zice că Dumnezeu nu doarme. Înseamnă că cineva sforăie în
Locul lui Dumnezeu. Cine astupă aceste nări vezuviene, acești muci vulcanici
Împrăștiați peste visurile roboților născuți șurub cu șurub împotriva adevăraților
Roboți, oamenii simpli, robii Celui de Sus? Mucea Spătarul, patriot cu patrie
În dotare, gripat în cablurile de sub umeri și-n inima sa de câine care mușcă
Mâna patriei. Vorbim despre roboți, despre cum își votează aceștia viitorul
Trăgând apa peste potop. Doamne, ăștia nu sunt făcuți în fabrica lui Mendeleev.
Tu ești bun și milostiv. Nu le face niciun rău. Numai i-ai de aici, din lumea
Pe care o căpușează ca și cum dreptul lor la sânge curat ar fi un izvor pentru
A potoli setea unor creaturi aflate tot timpul în perfuzii cu antigel fierbinte.