Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MĂRITE CUZA, NE SALVEAZĂ!

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MĂRITE CUZA, NE SALVEAZĂ!

Primit pentru publicare: 29 Nov. 2019
Autor: Lhana ROMA – NOVA
Publicat:01 Dec. 2019
© Lhana Roma -Nova, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

N-a fost uşor ca să înfrunţi Poarta
şi numai Tu ştii cum a fost
dar, preaînţelept, ai schimbat soarta
în ziua sfântă, zi de post!

Şi sfântă v-a rămâne în veacuri,
și sfânt vei fi, al meu Român,
căci ale tale sfinte leacuri
ne-au preasfinţit pe-acest tărâm!

Credeam că suntem blestemaţi
de dacii noştri, de romani,
de-acei strămoşi adevăraţi,
Zamolxis cu ai lui titani.

Gândeam că suntem pedepsiţi
de zeii ce n-au fost trădaţi,
de heruvimi, arhangheli, sfinţi,
de-ai lui Traian şi Decebal soldaţi.

Dac-am fi fost însă uitaţi
de Dumnezeu, de Duhul Sfânt,
cenuşă în vânt şi fără fraţi
ne-am zvârcoli azi în mormânt…

Al nostru crez, al nostru neam
a fost doar unul şi va fi
de-a pururi steaua la un geam
în care chicotesc copii.

Nicicând cotropitori, duşmani,
pentru vecini şi-alte popoare,
bogaţi… de-am fost, ori prea sărmani,
noi am luptat pentru onoare.

Credinţa doar, pământul sacru,
prea româneşti, prea nestemate,
murim pentru un fir de acru,
pentru părinţi, soră şi frate.
Căci nemurirea vom afla
de nu trădăm nicicând, nicicum
pe cei ce-au botezat şi-or boteza
români pe românescul drum.

Un singur drum avem în lume,
acela ce ne-a fost redat
într-un ianuarie anume
de Cuza – domn şi împărat.

Primit-am calea sfântă în dar
în zi de iarnă secular,
când s-a rescris în calendar
a noastră ţară milenară.

E calea noastră, e destinul
cu care-am fost încredinţaţi,
oricât de aspru fi-va chinul,
nu vom trăda de-am fi trădaţi.

Nu vrem fraţi vitregi şi surori
de altă mamă sau alt tată,
dar vom zbura până la nori
să cerem zeilor… o fată.

Să le-amintim din când în când,
de ne vor da vreo ascultare,
că ne-a trecut demult un rând
şi-am îngheţat printre hotare.

Încă străini în ţara noastră,
străină limbă românească,
Mărite Cuza, dumneavoastră,
de ce îi lăsaţi să vă rănească?!

Pe noi, cu cele trei Divane,
destul de mici, precum se pare,
neputincioşi printre liane,
ne pot răni rechini şi fiare.

Mărite Cuza, ne salvează! Încă o dată!
Ne ia de mână, mare, mic,
ne-ajută să găsim o fată
ce-a fost răpită de-un a-mic!

Ce are taină de botez
nume de sfânt, părinţi români,
doar tu eşti ’cela ce cutez’
a te lupta cu-ai săi stăpâni!

Când vei ajunge s-o întâlneşti
să-i strigi scump numele, Moldova…
Ea… te-a iubit! Tu… o iubeşti!
Nu-ţi va întoarce în vreun fel vorba!

S-o iei încet-încet de mână,
să nu trezeşti pe-acei stăpâni,
dar să nu laşi nici o fărâmă,
ci ne fă iarăşi… Români!

Făr’ de dânsa, astăzi suntem pe jumate
Românie şi români
iar, de n-o salvăm degrabă, vom fi una nulitate…
Fără ochi şi fără mâni!

Dă-ne ochii înapoi,
ni-i deschide pe vecie,
ni-i deschide pe-amândoi
şi îi fă unul, să se ştie!

Dă-ne braţele pierdute
să simţim a ei căldură,
s-o închinăm pe-a noastră frunte
că, de nu, din nou ne-o fură!…

Căci, trupul de este zdrenţuit
ori e rupt în bucăţele,
sufletu-i a fost demult înlănţuit
şi, în lanţ, ce mai inele!…

Dar dacă sufletu-i zdrobit
bucată cu bucată,
trupul e liber, e înrobit
şi-i amândouă deodată!

Însă de-s duse la surghiun
şi trup şi suflet, într-o clipă,
în ziua sfântă de Crăciun,
îngerii toţi pierd o aripă.

Precum ştim, pe fata noastră
cu-al său suflet, cu-al său trup,
au răpit-o pe fereastră
şi din ea, bucăţi, tot rup…

Mărite Cuza, ne salvează!
Ne fă români adevăraţi…
de-o sută de ani durează,
suntem prea împovăraţi!

Rugat-am zeii din vechime,
rugat-am zei contemporani,
cerut-am doar o românime
ce-a fost pierdută printre ani.

Nu ştim să ne închinăm cu slavă
la cei ce ne-au vândut atunci
dar spumegăm şi suntem lavă…
Vin’ de ne ia să ne arunci!…

Ne-aruncă peste gardul rece
şi peste sârma prea ghimpată,
să curgă sânge ce va trece
din Prut în Nistru, ca pe hartă!

Să curgă sânge în Bucovina
ce-a fost uitată într-un cui
când cei ce-agaţă harta îşi uită vina
uitând că au rămas ai nimănui.

Ai nimănui, cu ei, deodată,
şi noi suntem uitaţi, valahii, ardelenii,
toţi moldovenii vitregiţi de soartă,
câmpenii, şi muntenii, şi delenii.

Poţi să mai speri a fi românul
ce crede că e liber, al său stăpân pe veci,
când simţi cum creşte în tine chinul
când viză îţi cer de vrei să treci?

Mă mint că sunt acel român
ce s-a eliberat mai ieri pe sine
dar ştiu că încă am stăpân
şi… îmi e aşa ruşine!
(24.01.2017)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5