Clipe scurte adunate îmi dau secole și vieți
Lungi momente de regres pentru a gândi la moarte
Și o clipă-n vânt purtată este viața ce-o trăiesc.

Cimitire și scrisori și un câmp întins cu flori
Mă strigă să vin aproape. Mă strigă să mă opresc.
Îmi șoptesc miresme oarbe, vor să mă eliberez.

Cum e lumea aceasta-ntinsă, cu himere, vrăji în ea,
Sufletul meu e chemarea, e o lume vastă, a mea!
Și-aud ploaia cum mă plânge, arde-m-ar să mă topească
Printre stropi alerg si sufăr. Vor să mă încetinească!

Vreau să mă topesc de dor. Într-o gară, într-un fior.
Să fiu pe scena-ți păgână cel mai credincios actor,
Printre visele-ți eterne fără drept să mă strecor.

Ce vrăjitorie cruntă, cum m-ai evocat astfel?
Erai pictor din cuvinte, creionai un basm ferice,
Prin materia obosită să mă fie prinsă-n mine
I-ai dat strălucire vie. artificii feminine.

Mă preling în zorii Lunii, înfloresc făr-a trudi
Îți scriu versuri imperfecte, buzele-ți să îți reflecte.
Ești o boltă de minuni, prinse-n poezii cu paji
În notițe și în visuri. În senzații și-n bujorii-ți din obraji.

Ideal ești, fericire, visător să-mi afli crezul;
Spațiu-nchis al fericirii, limitat de-a Lor chemare,
Intră-n inima creației, fără ființă și hotare.

Tu ești muritor ca mine, nu tânjești să iubești zei,
Ci poeți lirici ai vieții, ce greșesc și se căiesc,
Ce-au lacrimi de celuloză, cei ce veșnic greu trudesc.

Tu voiești a învăța cum să porți în mâini fragile
Inima-mi cea de copil. Jinduiești, râvnești iubire.
M-ai sorbi dintr-o privire și veșnic sete ți-ar fi
Trece lumea, trec și norii, simt ce nu are numire
Stau la masă cu-al tău suflet, fără cuvinte-ți vorbesc;
În săruturi legi magie. Sunt pe cale să iubesc.

Aprilie 2022