Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Mărturisiri despre romanul ,,Însemnările unei femei în tranziție”

Primit pentru publicare: 22 Iun. 2020
Autor: Corneliu FILIP, membru al Uniunii Scriitorilor din România
Publicat: 23 Iun. 2020
© Corneliu Filip, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Mărturisiri despre romanul ,,Însemnările unei femei în tranziție” Ed.2 rev. și ad., Botoșani: Agata – 2020

Romanul prezent „Însemnările unei femei în tranziție” este primul al autorului, un bărbat neînsurat, dar care, ca reporter peste patru decenii, a cunoscut foarte multă lume, a încercat să vadă comportamentul oamenilor, să-l înțeleagă. La începutul carierei a îmbinat profesia de ziarist – radio reporter timp de trei ani cu cea de profesor la un liceu.

Am fost apropiat ca vârstă de elevi, dar păstrând distanța necesară ca profesor. Una dintre eleve, fără să facă o pasiune erotică pentru mine, m-a ales drept confidentul ei trimițându-mi în plic scrisori ample despre trăirile ei în relațiile cu părinții, consăteni, colege, profesori, un prieten consătean devenit student.

În ultimul an de liceu a cunoscut întâmplător un pilot, venit să survoleze culturile și combată dăunătorii. A fost un model, iar ea i-a dat un nume special, știut doar de ei doi. El a plecat la familia lui din Capitală, dar a rămas un model pe care l-a căutat fără să-l mai întâlnească. De la aceste mărturisiri de peste 40 de scrisori, păstrate de mine, regăsite după câțiva ani, a pornit ideea unei povestiri. Pornind de la stilul scrisorilor ei de adolescentă, am încercat să scriu, dar abia după ce altă persoană, o doamnă, mi-a povestit despre reîntâlnirea ei cu o fostă iubire din liceu, am început redactarea „primului caiet”. Și am decis să fie sub forma unei mărturisiri la persoana Întâia feminin, a unei eroine fără nume, în care să se recunoască orice cititoare.

Primul „caiet”, cu titlul „Omul de la Soare răsare”, a fost inclus în planurile editurii „Junimea” din Iași, dar a venit „Marea Schimbare” (care a devenit titlul celui de-al doilea „caiet”) și textul a apărut abia peste un deceniu, în anul 2000. M-am reîntâlnit cu fosta elevă, după 7 ani , întâmplător, pentru că după absolvire, au urmat căsătoria, copii și nu mai știam nimic despre traiectoria vieții ei. I-am dat o dactilogramă a viitoarei cărți. Mi-a trimis o altă scrisoare în care mărturisea că ea l-a uitat pe acel pilot, dar s-a recunoscut doar în paginile de început, în care eu i-am adoptat stilul ei de adolescentă pasională. Viața ei s-a desfășurat apoi la fel, după absolvirea liceului, așa ca la orice altă colegă.

Eu, ca autor, i-am alcătuit eroinei mele un destin mai dramatic, asemenea tinerelor din anii 1970-1982, subliniind dorința ei de a-și depăși condiția de tânără venită dintr-un sat, dornică de a rămâne și deveni ingineră. Multe doreau pe atunci la fel și dacă aveai voință, perseverență, puteai răzbi.

Am încheiat „însemnările” ei după 12 ani cu reîntâlnirea cu „Omul de la Soare Răsare”, când fiecare îl căuta pe celălalt cunoscut mai înainte, dar timpul a trecut, s-au maturizat și trebuie, fiecare, să meargă mai departe, cu experiențele acumulate. Ea se considera împlinită pentru că a reușit să devină ce și-a propus, adică ingineră, dar s-a măritat cu un inginer, în care a contat și gândirea ei mai matură, după alte experiențe ale vieții.

Am avut inspirația ca în final, să las o portiță deschisă pentru o posibilă continuare a „însemnărilor” Eroinei. Ideea a venit în urma solicitării unei colege ziariste de peste Prut, care a plecat în 2000 în Italia căutând de lucru pentru că ziarul de acasă dispăruse în vâltoarea „schimbărilor”. Atunci ea a început niște „însemnări” ale ei, ca niște scrisori neexpediate, către copiii ei rămași acasă în Moldova. Mi-a cerut să-i recomand o carte de scrisori ale unor autori. Atunci mi-a „căzut” prima „fisă”, recomandându-i cartea mea „Omul de la Soare Răsare”! A urmat a doua „fisă”, zicându-mi, de ce să nu continui și eu „însemnările” Eroinei mele fără nume, mai ales că surveniră în viața fiecăruia dintre noi atâtea noutăți la care nici nu gândisem înainte? Așa a apărut al doilea „caiet”, care a văzut lumina tiparului în 2010, cu titlul „Marea schimbare”. Au mai trecut câțiva ani, am mai cunoscut fapte, oameni, destine. Încă de la începuturi, când primul „caiet” era în lucru, mi s-a atras atenția să nu apară personaje pe care să le abandonez repede, ci să revin la ele, completându-le. Acum sunt multe, dar în conturarea lor am pornit de la persoane, locuri, întâmplări, tipologii, pe care le-am cunoscut sau aflat de la alte persoane care mi-au povestit diverse întâmplări trăite sau auzite și de ei.

Și o ultimă decizie – pentru că unii cititori, cititoare, inclusiv adolescente, chiar de peste Prut, mi-au spus că în gândurile Eroinei s-au regăsit și voiau să știe ce a mai urmat, am decis să reunesc cele „două caiete”, în actualul volum. Și, la această a doua ediție, revăzută și adăugită cu aceste mărturisiri, am cerut și adăugat opiniile de critic literar, a unui coleg jurnalist, care a trăit aceeași epocă de tranziție, inclusiv din socialism în acest capitalism de tranziție, din adolescență la prima pensie, pe care ne-o dorim fiecare din noi și care să o „mâncăm” cât mai mult.

Lectură plăcută și-mi puteți nota opinii pe mail: corneliu.filip@yahoo.com.