Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MEMORIA BOTOŞANILOR. BOTOŞANII DE LA SIRET, VĂZUŢI DE ION SIMIONESCU

MEMORIA BOTOŞANILOR 

BOTOŞANII DE LA SIRET, VĂZUŢI DE ION SIMIONESCU

Autor, Ionel Bejenaru

bejenaruPublicam, nu demult („Luceafărul”, 4/2011), „Botoşanii de la Prut, văzuţi de Ion Simionescu”, personalitate de prim rang a culturii şi ştiinţei româneşti, geolog, profesor universitar, academician şi Preşedinte al Academiei Române, fiu adoptiv al judeţului Botoşani. Acum, în descrierea sa, tot „Pe drumul apelor mari”, să urmărim Botoşanii de la Siret – „Dela Mihăileni până la Liteni, unde Şiretul iarăşi se întâlneşte cu calea ferată spre a nu se mai despărţi, e un drum numai de ogoare, de dealuri trăgănate, de sate cuprinse, în mijlocul cărora s’a mai păstrat curtea boierească înconjurată de bogată livadă ori parc, ca în jurul castelelor din occident. Aice e Vârful-Câmpului, aice Zvoriştea, Bucecea, Dumbrăveni, cu amintirea copilăriei lui Eminescu. Dinspre apus dealurile împrejmuitoare sunt mai domoale;în răsărit se înalţă, împădurite, larg ondulate. Drumul în curmeziş dinspre Rădauţi-Suceava, spre Dorohoi şi Botoşani, merită să fie făcut, spre a căpăta o idee de varietatea legată de dealuri şi bogata luncă a Siretului. Drumurile erau odată bătute; azi sunt tot mai părăsite, înlocuite cu trenurile de legătură între linia principală şi oraşele de o parte şi de alta a ei. De aceia sunt părăsite şi hanurile, rateşurile, cetăţuile în popasul de noapte al carelor încărcate cu mărfuri. Aveau ziduri groase, cu ferestre oblonite, de largă poartă la faţă şi spaţiu pentru caravana carelor în dos. Încăperile boltite, într’o parte şi alta, răcoroase vara, încălzite iarna, erau spaţiu de odihnă, dar şi de povestiri ori petrecere. La niciunul nu lipsea crâşma, după cum nu lipsea nici pivniţa spaţioasă cu antaluri de vin. Între zidurile hanului se întâlneau negustorii adăpostiţi în siguranţă, cu cărăuşii care spuneau „bogdaproste” că nu dorm afară, în ger şi ploaie, încovrigaţi în cojoacele lor miţoase, pribegi mânaţi de cine ştie ce nevoi, dar care purtau veşti de colo-colo. Era forfotă, veselie, uitarea necazurilor pentru câteva clipe, în tihna sălii mari, plină de mirosul umezelii calde, dela cuptor ori sudoare. Înveselea nelipsitul vin vechiu scos în cană de lut, de săreau stropii din el; veselie aducea mai ales si râsul vreunei Ancuţe cu ochi şireţi, şăgalnici şi ademenitori. „Iar Ancuţa cee tânără umbla ca un spiriduş, încolo şi încoace, rumănă la obrazi, cu catrinţa’n brâu şi cu mânecele suflecate; împărţea vin şi mâncări, râsete şi vorbe bune”. / Aşa era hanul dela Vlădeni în drumul spre Botoşani, cel dela Ruginoasa spre Iaşi, cel dela Paşcani spre Mănăstiri. Unele au ajuns hambare, cum e cel de la Vlădeni, altele magnet de dugheni pentru întemeierea târguşorului Paşcani. Dacă M. Sadoveanu nu le-ar fi veşnicit amintirea, prin una din cele mai frumoase opere, „Hanul Ancuţei”, care ar fi făcut cinste şi unui Anatole France, amintirea lor ar fi dispărut ca şi scrumul împrăştiat de vânt. / Dar în bucata aceasta din drumul lui, Siretul mai are ceva caracteristic; aice e atacat dintr’o coastă de afluenţii vecinului său Prutul, cu albie mai joasă, cu putere de roadere mai voinicească. Între capetele acestora care tot înaintează şi între matca Siretului nu a mai rămas în unele locuri decât câţiva kilometri de deal despărţitor. Aşa cu afluenţii Buhaiului din Dorohoi, cu ai Bahluiului molatec. Noroc că n’au multă apă, deci putere prea mare de roadere; altfel în scurtă vreme apele Siretului ar apuca drumul către Prut, decapitat, cum s’a întâmplat cu Streiul, atras în parte spre Jiu. Dacă omul ar interveni mai cu energie, visul bătrânilor îndureraţi de amorţirea tot mai adâncă a Iaşilor şi a nordului Moldovei, opera naturii ar fi înteţită, iar repezişul căpătat prin scurt canal tăiat, ar da electricitatea necesară ca să învioreze oraşele Moldovei de nord. De curând s’a început împlinirea în parte a acestei lucrări. / Dar de Siret şi afluenţii săi se leagă pioasele monumente, amintiri ale vremurilor de vitejie şi credinţă adâncă a domnitorilor noştri îngrămădite mai ales sub pieptul munţilor, ele nu lipsesc nici din partea deluroasă din drumul Siretului, în adăpostul vreunei coveţi de teren, umbrită de codru des. Aşa e Mănăstirea Gorovei din apropierea Dorohoiului (…)”.

Cele scrise de Ion Simionescu, în numele pitorescului României, pe care l-a slujit cu atâta ardoare, se constituie
într-o onorantă carte de vizită a judeţului nostru care, din păcate, acuză şi astăzi lipsa de valorificare turistică. Şi, probabil, şi de astăzi înainte.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5