Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

  Memoria clipei în călătoriile scriitoarei Elena Trifan – pagini de etnografie în însemnări de reporter

Primit pentru publicare: 13 Martie 2020
Autor: Al.Florin ȚENE, Președintele Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 15 Martie  2020
©Al.Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Memoria clipei în călătoriile scriitoarei Elena Trifan – pagini de etnografie în însemnări de reporter

Cartea, recent apărută, intitulată “Sărbători, tradiții, în România- Însemnări de reporter “ semnată de Elena Trifan, având o prefață de prof.dr.Niculina Bercea, de la colegiul “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, ca și autoarea, este un evantai policrom, precum niște “cinerame ale comunității noastre spre care vin tinerii pentru schimbul de taine și preluarea ștafetei “(.dr.Niculia Bercea ).

Volumul, având 473 pagini cuprinde 47 de reportaje, structurate în două capitole, intitulate:I- Sărbători religioase și II-Sărbători laice, încheindu-se cu “Elena Trifan și demersal inițiatic-Ana Maria Banu “, Nota editorului și Nota autorului.

Citind cartea Elenei Trifan mi-am adus aminte de ce spunea Tudor Arghezi că “reportajul este o stare sufletească”, fapt ce m-au convins, în acest sens, paginile acestui interesant volum, ce se constituie într-o ladă de zestre a spiritualității românești. Esențialul acestor reportaje despre sărbătorile religioase de la Pietroșani, Olănești,  Comanca din județul Vâlcea, Parepa-Rușani etc, esențialul nu-l mai căutăm în afara celor scrise, ci în opera însăși. Astfel se face o revenire la text care postulează o lectură atentă și o interpretare întemeiată ferm numai, sau în primul rând, pe datele textului scris cu mare empatie.

Reportajele nu sunt scrise în afara trăirilor autoarei, Elena Trifan este imlicit în mijlocul celor relatate, eul acesteia vibrează alături de evenimentele religioase la care a participat.

Reportajele Elenei Trifan au un epic fluent și cu o rară dicțiune limpede, textele sale curg precum lentoarea de fluviu gigant a lui Sadoveanu: istorii a unor ritualuri ortodoxe, boboteaza, sărbătoarea Sfântului Anton Schimbarea la Față, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, sau sărbători laice, cum ar fi Târgul Mărțișoarelor la Muzeul Satului din București, Hora costumelor la Pietrari din județul Vâlcea etc. Reportajele sunt tablouri în tușă impecabilă stârnind o memorie activă, epos romanesc în unele situații, având perpetuă  mișcare in largo, care redă amploarea importanței tradițiilor despre care scrie. Autoarea a închipuit un stil insolit, bizuit pe o voce omniscientă.Geografiile relațiunii sunt de preferință a orizontului deschs: “Boboteaza, Sărbătoarea Sfințirii apelor și a cailor la Pietroșani, județul Prahova“,“Nedeia munților la Fundata, județul Brașov “,  “Festivalul  medieval-cavalerii teutoni se întorc în cetatea Feldioara “,” Ziua Limbii Române sărbătorită pe malul mării“ sau “Zilele orașului Ulmeni-Toamna Someșeană”. Cu greu se poate închipui o invazie mai colorată la aceste manifestări, cu poame, rugăciuni, mătăni, jocuri tradiționale, lumi  spectaculoase și pitorești, o umanitate cuprinsă de o anxioasă febră hedonistă.Cât este în aceste reportaje, mai mult decât reportaje, cum subliniază prefațatoarea cărți, plăcere este și iluzie, căci mecanica reportajului izvorăște dintr-un principiu al caledoscopului.

Reportajele Elenei Trifan sunt o terestră grădină a dumnezeirii, a deliciilor, mulțimea tradițiilor românești se înșiruie în chip aproape voluptuos.

Cartea de reportaje, despre care am făcut vorbire, este o adevărată memorie a clipei trăită de autoare în diferite împrejurări și locuri, este o sinteză prozastică de înalt nivel.