Primit pentru publicare de la autor, Ionel Novac – București, 15 martie 2014
Editor: Ana Maria Maluș, 16 martie 2014

Mihai Eminescu comemorat la Oradea (28 februarie 1937)

            Legătura indisolubilă a revistei “Familia” cu Luceafărul poeziei românești a continuat multă vreme și după trecerea sa la cele veșnice, aceasta continuând să-i (re)publice o serie de poezii și articole apărute în presa vremii sau să facă demersuri susținute pentru ridicarea unei statui a Poetului la Oradea. Faptul că Mihai Eminescu și-a făcut debutul în revista orădeană, care la vremea respectivă își avea redacția la Pesta, nu putea sa treacă neobservat, așa că, în anul în care se împlineau șapte decenii de la apariția poeziei “De-aș avea”, conducerea revistei, în frunte cu inimosul său director, Mihail G. Samarineanu, decide organizarea unei grandioase comemorări în orașul de pe Crișul Repede. Evenimentul trebuia să aibă o dublă semnificație: pe lângă comemorarea lui Mihai Eminescu urma să fie sărbătorit și scriitorul Cezar Petrescu, cel care tocmai publicase admirabila trilogie “Luceafărul”, “Nirvana” și “Carmen Saeculare”, o prezentare romanțată a vieții unui Eminescu înfățișat “în nimbul sfințeniei, cu măreția și cu suferințele prin care a trecut în lume”.

            Odată hotărârea luată, în noiembrie 1936, Mihail G. Samarineanu pleacă la București pentru a-l contacta pe Cezar Petrescu, la acea dată secretar general la Ministerul Artelor. După ce emisarul “Familiei” îi face cunoscute planurile sale, scriitorul acceptă data de 13 decembrie 1936 pentru a fi prezent la Oradea, la manifestările care îi vor fi dedicate și lui. Mihail G. Samarineanu va rămâne mai multe zile la București pentru a-i contacta pe toți invitații și a le obține acordul. La revenirea la Oradea, în tren, îl întâlnește pe poetul Octavian Goga, căruia îi prezintă inițiativa “Familiei” și care se arată încântat de cele aflate: “Minunat, exclamă dl. Octavian Goga. Mă asociez cu entuziasm. Trebuie să dăm festivalului acesta o amploare demnă de marele Eminescu. E un prilej bun să ne manifestăm și altfel, nu numai așa cum ne-am manifestat până acuma pe frontieră.” Goga urma să reprezinte Academia Română, al cărei membru era încă din anul 1919.

Ajuns la Oradea, Mihail G. Samarineanu îl contactează pe PSS Nicolae, episcopul ortodox al Oradei, căruia îi propune să prezideze festivalul. Fiind acceptată propunerea, cei doi pun la cale o primă întâlnire între grupul de scriitori de la “Familia” și oficialitățile locale, solicitate să sprijine manifestările. Dar timpul trecea foarte repede, sărbătorile de sfârșit de an băteau la ușă și, în ciuda entuziasmului care îi cuprinsese pe toți și cu toate eforturile depuse, organizatorii sunt obligați să amâne comemorarea pentru prima parte a anului 1937.

                  Mihail G. Samarineanu – “sufletul” comemorării de la Oradea

            La 29 ianuarie 1937, scriitorii din jurul revistei “Familia” lansează o invitație pentru 31 ianuarie, către toți reprezentanții autorităților și fruntașii vieții intelectuale din Oradea        (ÎPS dr. Valeriu Frențiu, general Banciu – comandantul garnizoanei, dr. Vasile Bledea – primar, George Bota – inspector general școlar, dr. Nicolae Zigre – președintele baroului avocaților, dr. Teodor Popa – președintele Astrei, dr. Ioan Glăvan – președintele Ateneului Român, dr. Vasile Popovici – chestorul poliției, Teodor Neș – președintele Casei Naționale, directori ai unor licee și instituții  orădene ș.a.)  de a se întâlni în saloanele Reședinței Episcopiei Ortodoxe din str. Ciorogariu. Întrunirea a constituit “un sobor al înțelegerei, al desprinderii din nimicnicia cotidiană și înălțare. Participanții aduceau ceva sărbătoresc în atitudine, un prinos de recunoștință în priviri și toată căldura sufletelor lor în graiu. Nicicând nu a fost o mai mare înțelegătoare convenire ca aceasta, în care se pregătea evocarea marei umbre a aceluia care a fost Mihai Eminescu.”

La sfârșitul întâlnirii este întocmit un proces-verbal în care se consemnează cum au decurs discuțiile, programul prevăzut pentru desfășurarea manifestărilor, care urmau a se derula pe parcursul a două zile, precum și comitetul de acțiune. În acesta au fost propuși dr. Valer Popoviciu, dr. Teodor Popa, dna Veturia Candrea, Al. Mavrodin, dna Elena Ciorogariu, Paul Voștinar, Maior Popescu, Iosif Sălăgean și Andrei Sorescu. Lor li se alătură membrii din grupul “Familia”, scriitorii locali George Bota, Teodor Neș, George Alexandru Petre, Mihail G. Samarineanu, Alexandru Olteanu, Petre A. Petre și Ion Samarineanu. Secretar al comitetului de acțiune, care va lucra sub președinția PSS Nicolae, a fost ales Al. Mavrodin.

A doua zi, Mihail G. Samarineanu se deplasează la Cluj, pentru a discuta cu Octavian Goga, numit între timp profesor de Cultura românească la Universitatea din oraș. Cei doi, împreună cu profesorul Ioan Lupaș, convin ultimele detalii ale manifestării, programul fiind în mare cel stabilit la întâlnirea din 31 ianuarie. Ulterior, directorul “Familiei” efectuează o nouă deplasare la București pentru a discuta cu Cezar Petrescu și cu ceilalți scriitori invitați la manifestările de la Oradea, toți acceptând cu bucurie și mulțumind pentru invitațiile adresate.

Lucrurile păreau să decurgă normal, până când, ironie a unei sorți vitrege care l-a urmărit îndeaproape toată viața pe Mihai Eminescu, un profesoraș al cărui nume nu merită să fie amintit, dar cu oarecare influență politică pe plan local, a demarat o mârșavă campanie împotriva nobilei acțiuni preconizată de intelectualitatea orădeană. Mergând de la adresarea unor cereri de a nu participa la manifestare, redactarea unui memoriu prin care îi denigra pe organizatori, până la amenințări directe, acesta reușește să împiedice participarea lui Octavian Goga. Acesta, întâlnindu-se cu Mihail G. Samarineanu, extrem de jenat, abia a putut să articuleze câteva cuvinte: “Nu viu… Vă certați acolo… Am primit o scrisoare…”. Dar ceilalți invitați, inclusiv PSS Nicolae, abia venit în urbea orădeană, se vor număra printre participanții de vază la manifestare.

În seara zilei de sâmbătă, 27 februarie 1937, își fac apariția primii oaspeți, scriitorii Ion Minulescu, Ludovic Dauș, Cezar Petrescu, Mircea Damian, Radu Cioculescu, Octav Șuluțiu, Ștefan Baciu, veniți direct de la București. A doua zi sosesc Victor Papilian, George Gregorian, C. Miu-Lerca, Dion Mardan și noua colaboratoare a revistei “Familia”, Marieta Popescu.

Prima vizită au facut-o directorului revistei “Familia”, Mihail G. Samarineanu, țintuit în pat de boală, încă din ajun. Apoi, însoțiți de scriitorii locali, membri ai grupului “Familia” (Teodor Neș, Ion Samarineanu, Petre A. Petre și George Bota), s-au îndreptat către Catedrala Ortodoxă, unde au luat parte la parastasul pentru pomenirea lui Mihai Eminescu. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Zaharia Moga. O frumoasă colivă, realizată la Școala de Meserii și purtând pe melonul argintat sub cruce înscrisul “Mihai Eminescu”, a fost împărțită celor prezenți. Săracii din Oradea au fost miluiți și ei de revista “Familia”, prin Oastea Domnului, ca să-l pomenească pe marele Poet al Neamului.

La parastas a luat parte un public numeros, avându-i în centrul atenției pe scriitorii sosiți din București. În cuvântul său, părintele Zaharia Moga sublinia că “am înălțat pioase rugăciuni, făcând pomenirea cu parastas, pentru sufletul aceluia care a fost personificarea geniului românesc: poetul Mihai Eminescu. Comemorarea lui să fie pentru noi prilej de adâncire a simțirii și de împrospătare a credinței.”

De la Catedrală, cortegiul format din scriitori, șefii autorităților locale și publicul au pornit spre statuia lui Mihai Eminescu, amplasată în parcul de pe esplanada Crişului Repede, pentru a depune o coroană de flori. Ajunși aici s-a ținut un minut de reculegere, iar tinerii poeți Ștefan Baciu și Petre A. Petre, care purtau coroana revistei “Familia”, au îngenunchiat la soclul marelui Poet, depunând prinosul de recunoștință al revistei, al cărei colaborator a fost.

Grup de participanți depunând o coroană de flori la statuia poetului Mihai Eminescu

La prânz, invitații au luat masa la Cazina Română, unde municipalitatea le-a oferit un banchet, iar la orele 17,00 a început festivalul organizat în sala mare a Teatrului “Regina Maria”. Alături de cei sosiți de la București, era prezent un public ales, cum rar asista la serbări și spectacole, format din ce avea mai select Oradea la acel moment. Parterul, lojile, balcoanele și galeria erau tixite de oameni. Scena fusese frumos decorată, imitând un birou în biblioteca căruia se găseau rânduite operele lui Eminescu. Pe pereți erau atârnate trei tablouri mari, două comandate de revista “Familia” (cele ale lui Mihai Eminescu și Cezar Petrescu), în timp ce tabloul lui Iosif Vulcan fusese împrumutat de la Liceul “Gojdu”. La ridicarea cortinei, scriitorii se aflau cu toții pe scenă.

George Bota, inspector școlar și membru al grupului “Familia”, i-a salutat pe toți participanții, în numele lui Mihail G. Samarineanu, directorul revistei și organizatorul festivalului, care, bolnav fiind, nu putea participa la această înălțătoare sărbătoare a geniului românesc. Apoi i-a dat cuvântul lui Radu Cioculescu, delegatul Fundațiilor pentru Literatură și Artă “Regele Carol al II-lea” care, între altele, apreciază inițiativa revistei “Familia” și subliniază meritele primului său director, Iosif Vulcan, care, în afară de faptul că i-a publicat primele poezii, a fost acela care “a retribuit, pentru întâia oară, munca literară a lui Eminescu. Prin onorariul pe care i l-a trimis în 1883, el a rupt cu tradiția care voia ca munca pe ogorul literaturii să fie fără răsplată materială”. “Vă puteți, așadar, revendica pe Eminescu, fără teama de tăgăduire. Ați recunoscut cei dintâi semnul geniului. L-ați cultivat și l-ați răsplătit. I-ați dat numele sortit să străbată veacurile, ca o stea de orientare a romanismului de pretutindeni. Sunteți în drepturile dumneavoastră să-I arborați, pe flamura aspirațiilor și a luptelor românești, în acest loc de pază și de trezire a românismului, numele pe care l-ați dăruit nației noastre.” Astfel își încheia discursul plin de însuflețire Radu Cioculescu.

A luat apoi cuvântul reprezentantul Societății Scriitorilor Români din București și al Societății de Radiodifuziune, Ludovic Dauș, care aduce un călduros salut și evocă memoria lui Mihai Eminescu. Vorbește apoi Victor Papilian, din partea Asociației Scriitorilor Români din Ardeal, care arată că “azi ne dăm seama că Eminescu a fost o minune, când sufletul anonim al poporului nostru a luat chip de Român, după cum la începutul începutului, cuvântul fără limită a lui Dumnezeu a luat trup de om”. “Scriitorii români din Ardeal au trăit în atmosfera spirituală a lui Eminescu, dar s-au format subt generoasa epică a domnului Cezar Petrescu. De aceea, în această zi de integrală bucurie, încheia acesta, să dăm spiritului lui Eminescu ceea ce se cuvine eternității, smerită închinăciune, iar celui de față, domnului Cezar Petrescu, ceea ce viața vremelnică are mai bun, elanul unei cinstite recunoștințe”.

În continuare a vorbit al doilea sărbătorit, scriitorul Cezar Petrescu, care a ținut o minunată conferință despre actualitatea lui Eminescu, pe care, aprecia acesta, “îl va înțelege posteritatea. Îl va reabilita posteritatea. Îl va răzbuna posteritatea”.

Mircea Damian dă apoi citire scrisorii trimise lui Mihail G. Samarineanu de către Tiberiu Moșoiu, reținut de treburi la Cluj, precum și telegramelor sosite din partea domnilor Sandu Teleajen, George Mihail Zamfirescu, Eugen Cialac și din partea scriitorilor olteni, semnată de Saban Făgețel. Acesta încheie prin a sublinia că, în ciuda protestului semnat de mai mulți profesori din Oradea, a răspuns cu entuziasm colegului Mihail G. Samarineanu și “am venit aici să sărbătorim românește pe Mihai Eminescu și pe tălmăcitorul său cel mai strălucit, pe camaradul nostru Cezar Petrescu”.

În locul lui Tiberiu Moșoiu, cel care trebuia să-l prezinte pe Cezar Petrescu, a vorbit Octav Șuluțiu, care susține că acesta “nu are nevoie de o amănunțită prezentare și explicare. E unul dintre puținii scriitori care a reușit să atingă mase mari de cititori, unul dintre scriitorii care știu să întrunească în opera lor calitățile estetice necesare pentru a ridica realizarea artistică deasupra vremelniciei  și în același timp calitățile psihologice cari vorbesc sufletului publicului, îl atrag către operă și-l subjugă prin interiorul și valoarea ei”.

Referindu-se la recenta trilogie eminesciană, Octav Șuluțiu subliniază că “numele lui Cezar Petrescu va rămâne de azi înainte indisolubil legat de acela al lui Mihai Eminescu. Cezar Petrescu ni l-a apropiat pe Eminescu sufletește, ni l-a coborât din cerul ideal unde-l țineam noi închis, ni l-a pus alături, l-a instalat în casa noastră, în viața noastră. Și în țara noastră în care n-avem încă o carte de critică a operei eminesciene, o carte de critică definitiv pusă la punct, Cezar Petrescu a făcut ceea ce n-au putut face încă toți criticii noștri la un loc: a pus pe Eminescu la îndemâna fiecărui român, l-a interpretat omenește, i-a conturat ființa sa morală, ni l-a amestecat în viața noastră de toate zilele”. “Pentru aceasta, își  incheie discursul Octav Șuluțiu, îți spun: Ai binemeritat pentru sfânta comemorare ce leagă neamul românesc de ființa lui Mihai Eminescu. Primește inimile noastre”.

O parte dintre participanții la comemorarea lui Mihai Eminescu la Oradea

După o mică pauză a început partea a doua a manifestării, o șezătoare literară. Au citit din creațiile proprii Ștefan Baciu (“Cartoforul”), C. Miu-Lerca (“Poemele ploii”), Dion Mardan (epigrame), Mircea Damian, George Gregorian, Ion Minulescu, Ludovic Dauș (“Lui Eminescu“), Agepsina Macri-Eftimiu (“Balada Mărului” din “Înșir-te Mărgărite”) și George Bota (o epigramă dedicată lui Eminescu), o parte din acestea fiind publicate chiar în numărul următor al “Familiei” (3-4 din martie-aprilie 1937). Seara a avut loc o masă comună la Cercul Ziariștilor, la care, pe lângă scriitori, au participat câțiva oaspeți locali și corpul didactic al școlilor din Șimleul Silvaniei, venit special la Oradea pentru a participa la această comemorare.

“Atmosfera a fost de înaltă revelație. Toată suflarea românească a participat cu cel mai curat gând la sărbătoarea aceasta”, titra cu mândrie ziarul local “Noua Gazetă de Vest”. Din nefericire, a fost una dintre ultimele manifestări care au avut loc la statuia lui Mihai Eminescu. Peste puțină vreme, în toamna anului 1940, bustul Poetului, la fel ca multe altele din Oradea, avea să cadă pradă furiei dezlănţuite de extremiştii maghiari împotriva a tot ceea ce era românesc, dispărând fără urmă și fără a mai putea fi recuperat vreodată.

Ionel Novac – București

1. Aurel Tripon – Monografia-Almanah a Crişanei. Județul Bihor, Tipografia Diecezană Oradea, 1936
2. Familia – Revistă lunară de cultură, Seria III, Anul IV, nr. 3-4/martie-aprilie 1937
3. Liviu Borcea, Gheorghe Gorun – Istoria oraşului Oradea, Ed. Cogito, Oradea, 1995