Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Mihai Eminescu -,,Împăratul poeziei și-al visării”

    Primit pentru publicare: 16 Ian. 2022
    Autor: Vasile GĂUREAN
    Editor: Ion Istrate


    ,,Să ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel mai ales poet al acestui neam”- afirma cu pietate Tudor Arghezi încă în perioada interbelică.
    Împlinim acest deziderat în fiecare mijloc de ianuarie, sărbătorindu-ne nu doar poetul național, ci însăși Cultura națională, la fericita propunere a Bisericii Ortodoxe Române și instituționalizată.
    După spusa aceluiași mare stihuitor, citat mai sus, Eminescu este ,,sfântul preacurat al ghiersului românesc”, în care se adună caracterial o parte esențială din însăși ființa națională a poporului român.
    În planul eminescologiei, cel mai de seamă eveniment al deceniilor din urmă îl constituie apariția celor două volume ale criticului literar Alex Ștefănescu, ,,Eminescu -Poem cu poem” (antume-postume) Editura Alpha, Buc.2019, cu reeditări.
    După ce a dat măsura integrală a puterilor sale intelectuale în masiva ,,Istorie a literaturii române contemporane (1941-2000)”, care l-a propulsat între cei mai de seamă critici literar pe care i-am avut. fomnia sa și-a făcut ,,domiciliul cultural” vreme de patru ani în împărăția liricii eminesciene. ,,Nu în biografia lui, ci în viața lui, care era poezia”.
    Se cuvenea să avem o asemenea exegeză de nivelul secolului în care trăim, din partea unui om cu o asemenea cultură, cu experiența a șapte decenii de viață și în câmpul literelor române. În fapt, avem gândirea și comentariile unui cititor, numai că acesta este un om cu un înalt nivel de spiritualitate și cu o experiență literară unică în felul ei.
    Fiecare epocă ce a succedat clasicismul nostru literar a avut o viziune tot mai profundă și mai adecvată am spune, asupra liricii eminesciene, viziune la care și-au adus contribuția personalități cu o paletă extrem de diversificată de calificări, începând cu cititorul obișnuit, până la criticul literar cu preocupări savante.
    In comentariul făcut la poemul ,,Luceafărul”, criticul literar Alex(andru) Ștefănescu remarca sagace că marii creatori din literatura universală, între care Eminescu ocupă nu un loc oarecare, ci unul aparte, există asemenea talente literare care au creat personaje cu care se identifică sau chiar se substituie.
    ,,Shakespeare este concurat cu notorietate de Hamlet, Cervantes de Don Quijote. Numai un scriitor de geniu poate crea un personaj care să fie mai cunoscut decât el. Eminescu este concurat și el de un personaj al său, Luceafărul, din poemul cu același titlu…Numit până la sațietate astfel, expresia aparține (deja-n.n.) limbii de lemn a omagierii oficiale a lui Eminescu. În poem este indicat și un nume propriu-zis al luceafărului (Hyperion), care are și el o anumită notorietate.”(p.170)
    Dintre multele reevaluări pe care le exercită criticul literar asupra creației eminesciene, am remarcat opunerea la conceptul pesimismului eminescian. Zice domnia sa: ,,Nu numai că nu sunt prea triste, dar nu sunt triste. Chiar și în cele în care își exprimă dorința să dispară fără urmă, poetul dezvoltă o energie morală ieșită din comun…Refuzul existenței se exprimă se arată a fi expresia unei mari vitalități ofensate.”
    E vorba despre dezamăgirea unui spirit superior vizavi de niște realități ce-i sunt incongruente spiritual.
    Dacă examinăm creații superbe, precum ,,Cugetările sărmanului Dionis”, ,,Mitologicale” și multe altele, observăm un umorist de înaltă clasă, conștient de superioritatea sa morală , de prinț al artelor nevoit să trăiască ,,comedia sărăciei”:. Spectacolul decăderii materiale nu-i atinge spiritul înalt, oricât ar fi de dureroasă:
    ,,Uf, ce frig…îmi văd suflarea…și căciula cea de oaie
    Pe urechi am tras-o zdravăn…iar de coate nici că-mi pasă
    Ca țiganul care bagă degetul prin rara casă.
    De năvod-cu-a mele coate, eu cerc vremea de se-moaie…
    Cum nu sunt un șoarec, Doamne…măcar totuși are blană
    Mi=aș mânca cărțile mele…nici că mi-ar păsa de ger,
    Mi-ar părea superbă, dulce, o bucată din Homer.”
    Monumentalitatea și umorul fac o strălucitoare fuziune în ,,Mitologicale” -probă uimitoare de modernitate, virtuozitate stilistică și ideatică, din care le citeam cu patos elevilor mei:
    ,,Da! Din porțile mândre de munți arcuite,
    Iese uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri
    Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună.
    Barba lui flutură-n vânt ca negura cea argintie
    Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană
    împletită din fulgerul roș și din vinete stele.”
    O altă caracteristică semnalată de Alex Ștefănescu e capacitatea de observație cosmică ,,avant la lettre” asemenea navelor astrale de azi.
    Dacă în tinerețe, Mihai Eminescu îl încorona motivînd pe Alecsandri ca ”rege al poeziei, veșnic tânăr și ferice”, peste un veac, Gh. Tomozei avea să spună în stihurile sale despre poetul național: ,,Marea-și cheamă împăratul/ poeziei și-al visării.”
    Este- cred- borna înțelegerii frontaliere la care am ajuns.

    prof. Vasile Găurean



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5