•           Despre Mihai Eminescu la Cernăuți s-au scris în numeroase rânduri, începând cu Theodor Ștefanelli, în 1914, Lecca Morariu în ,,Buletinul Mihai Eminescu”, un grup de scriitori în cartea ,,Eminescu și Bucovina”, în 1943, D. Vatamaniuc, în cartea ,,Eminescu și Transilvania” și mulți alții. Volumul ,,Eminescu și Bucovina”, apărut în 1943, la Editura ,,Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți , cuprinde o serie de studii, privind viața, activitatea și opera lui Mihai Eminescu, în capitala Bucovinei, la care și-au adus contribuția: Tudor V. Ștefanelli, Vasile Gherasim, Constantin Loghin, Leca Morariu, Augustin Z. N. Pop, Aurel Vasiliu și alții. 
•          Acest important volum, apărut în condiții grafice deosebite, în condiții grele de război, aduce o contribuție importantă în eminescologie, prezentând informații prețioase despe viața și activitatea lui Mihai Eminescu la Cernăuți, aspecte preluate și de alți eminescologi, ulterior. Dar, cum e și normal, în condițiile grele de atunci, cartea cuprinde și o serie de informații, mai puțin verificate, care nu sunt confirmate de documente, dar preluate și în ziua de astăzi.
•         Una din aceste informații, este aceea privitoare la prezența lui Mihai Eminescu la Cernăuți, în anii 1867, 1870 și 1871, unde poetul ar fi înregistrat în ,,Consemnăciunariul” gimnaziștilor o serie de cărți donate bibliotecii, bazându-se pe scrisul mărunt și cursiv, scris care ar fi a lui Eminescu. Aurel Vasiliu, autorul materialului spune:,,Totuș, în 1870, începând de la Nr.17, găsim iarăș un scris foarte semănător cu al poetului. Va fi trecut el în vacanțe prin Cernăuți și va mai fi scris în catalog unele cărți intrate? Aceasta ar concorda și cu afirmația lui I. Grămadă (,,M. Eminescu”, Heidelberg, 1914, p.10), că ,,trei semestre după olaltă, nu-i mai aflăm deloc numele în arhivele universității rudolfine”, adică, în sem. de vară, 1870, de iarnă 1870-71 și în vara 1871 a fost lipsă din Viena! Cauza lipsei:serbarea de la Putna sau poate boala venerică de care l-ar fi îngrijit Șerban pe Em. la Ipotești. Va fi fost, totuș, în acest timp la Cernăuți? Acum abea își va fi trecut și bacalaureatul, pentru a se înscrie apoi ca student ordinar la Berlin? Sau este numai o asemănare de scris? Chiar și în 1871 mai găsim uneori același scris eminescian în catalog!
•        La alt capitol al ,,Cunsemnăciunariului”, la ,,Venitul bibliotecii”, găsim acelaș scris pe anii 1866, 1867 și un rând din 1868. La capitolul ,,Cheltuelele bibliotecii”, scrisul este tot eminescian pe anii 1866, 1867 și un rând din 1870 (lipsesc anii 1868-69)” (Aurwel Vasiliu- V. Alte cărți dăruite de E. bibliotecii gimnaziștilor, p. 280-81).
•           În acest amplu paragraf se găsesc mai multe erori, pe care voi încerca să le lămuresc, în cele ce urmează. Ele au fost preluate și de eminescologul Dimitrie Vatamaniuc, în cartea sa ,,Eminescu și Transilvania”, în care spune:,,Poetul se reîntoarce la Cernăuți și din martie și în mai 1867 se ocupă de biblioteca gimnaziștilor, făcând înregistrări de cărți de venituri și cheltuieli”, cu trimitere la cartea lui Aurel Vasiliu (D. Vatamaniuc- Gheorghe Eminovici și ultimile călătorii ale poetului prin țară, înaintea studiilor universitare, p.211).
•          Aurel Vasiliu, în finalul materialului său, pune următoarea concluzie:,,Așa dar acest bibliotecar I. Botezat înregistrează cărțile în ,,Cunsemnăciunariu” în 1865 până la numărul 72 inclusiv, după care urmează să scrie M. Eminescu nouă cărți în anul 1865-66 și opt cărți în 1867, ba chiar, cu intermitențe, și în 1870 și 1871”. Această exagerare a autorului, cu privire la existența lui Eminescu la Cernăuți, ar arăta un Eminescu veșnic pe drumuri, când la Viena, când la Ipotești, când la Cernăuți, într-o epocă când se circula foarte, foarte greu. Aceste afirmații sunt erori introduse în biografia lui Eminescu și, ar trebui eliminate de către cei ce scriu ceva despre poet.
•          Cele afirmate mai sus, cuprinse în volumul ,,Eminescu și Bucovina”, cuprind mai multe erori. Pentru eliminarea lor, voi prezenta, în continuare, prezența lui Eminescu în diverse locuri:
• 1.Mihai Eminescu a plecat de la Cernăuți, la sfârșitul lunii mai 1866, după moartea lui Aron Pumnul și călătorește către Blaj, pentru susținerea examenelor restante pentru clasa a III-a gimnazială.

2. De la Blaj, Eminescu pleacă, la sfârșitul lunii octombrie 1866, la Sibiu și apoi trece munții și se îndreaptă spre București, cu intenția de a fi găzduit de fratele său Iorgu și de a găsi de lucru în trupele de teatru, ceea ce nu reușește și este nevoit să plece la Giurgiu.
3. Iarna anului 1866-67 și prima jumătate a anului 1867, Eminescu se află la Giurgiu, unde îl găsește trupa de teatru condusă de Iorgu Caragiale și-l angajează ca sufleor.
4. În anul 1868, Eminescu este în turneul din Transilvania, cu trupa de teatru Pascalli și la Teatrul din București, ca sufleor II.
5. Afirmația lui I. Grămadă că, Eminescu a fost bolnav de o boală venerică, și tratat la Ipotești de Șerban, este eronată.
6. În iarna 1870-71, Eminescu se afla la Viena și este nevoit să vină, pe 7 ianuarie 1871, la nunta surorii sale Aglaia cu Ioan Drogli.
7. În vara anului 1871, Eminescu se ocupă de pregătirea Serbării de la Putna, ajunge și la Cernăuți, dar nu putea să se ocupe de catalogul gimnaziștilor. După Serbarea de la Putna, Eminescu pleacă la Iași, la Junimea.
8. Eminescu nu și-a dat niciodată bacalaureatul. La Universitatea din Berlin se înscrie pe baza unei adeverințe eliberate de Liceul Laurian din Botoșani (gimnaziu atunci), conform certificatului din 14 iulie 1873, dat de conducerea Universității din Berlin:,,…a fost pregătit pentru studiile academice la Gimnaziul din Botoșani și a fost înmatriculat la noi la 18 Decembrie 1872 pe baza unui certificat de absolvire de la acest gimnaziu”.

•         Însemnarea din manuscrisul 2257, fila 183, dovedește că Mihai Eminescu ajunge la București, după plecarea din Blaj:,,Urmărirea din partea mea a acelei fete de boieriu în Cișmegiu- când am venit din Blasiul”. La București, Mihai Eminescu avea de gând să locuiască la fratele său Iorgu, dar acesta era plecat cu unitatea militară în Argeș. Trupele de teatru nu aveau nici ele de lucru, în această perioadă. Întreținerea lui Eminescu la București era costisitoare și el nu dispunea de nici un ban.
•          De la București Eminescu pleacă la Giurgiu, unde petrece iarna și în vara anului 1867, trupa de teatru Iorgu Caragiale îl găsește în port și îl angajează cu 7 galbeni pe lună:,,Iorgu Caragiale l-a tocmit sufler. Era băiat foarte deștept Eminescu, poate mai deștept decât trebuia. După ce am terminat seria de reprezentații la Giurgiu, am plecat la București”, spune actorul Găvănescu. Toată vara anului 1867, trupa lui Iorgu Caragiali a dat reprezentații în diferite orașe din Muntenia. Eminescu nu avea cum să fie la Cernăuți, să completeze catalogul cu cărțile donate bibliotecii gimnaziștilor.
•       Mihai Eminescu se întâlneşte cu Iacob Negruzzi, în anul 1870, când poetul era student la Universitatea din Viena, iar Negruzzi face o călătorie în Europa. Întâlnirea are loc la cafeneaua ,,Troidl din Wollzeile”, unde Eminescu obișnuia să vină la o cafea, împreună cu prietenii săi. În august. Negruzzi se întoarce de la băi și se întâlnește cu Slavici și Eminescu, propunându-i să vină la Iași, după terminarea studiilor. În vara anului 1870, Eminescu rămâne la Viena, pregătind doi elevi Ferariu, pentru o sumă de bani. Tot în această perioadă trimite pretutindeni scrisori, privitoare la Serbarea de la Putna, dar odată cu războiul franco-german, totul se amână pe anul 1871. În această vacanță Eminescu nu vine la Cernăuți, așa cum susține I. Grămadă. Prezența, cu intermitențe la Cernăuți, în 1870 și 1871, cum susține I. Grămadă, este un neadevăr și nu se poate demonstra cu documente. Eminescu era student la Viena și nu putea călători la Cernăuți.
•          În concluzie, prezența lui Mihai Eminescu la Cernăuți, după plecarea în mai 1866 la Blaj, este imposibilă. Circulația, pe distanțe lungi, acum 150 de ani se făcea foarte greu cu:căruța poștei, căruțele negustorilor, trăsuri particulare și cu trenul, după 1870, pe distanța București- Suceava. Drumurile durau foarte mult și costau foarte mult, Eminescu nu dispunea de aceste sume de bani, ca să poată călători când voia și unde voia. El abia avea cu ce trăi. Autorii care susțin aceste ipoteze nu s-au gândit niciodată la modul de circulație și costurile unor asemenea călătorii în acele vremuri. 
•           Mai recent, eminescologul Victor Crăciun, în cartea sa ,,Mihai Eminescu- 150 de ani de la debut”, editura Semne, 2016, trage și el o concluzie eronată:,,Întregul spațiu românesc îi era la îndemână, avea în tot locul cunoștințe și prieteni, putea călători liber și în lipsa documentelor (pașaport), prin facilitarea trecerii prin locuri de taină, știute de localnici” (Victor Crăciun- cap.IV- Roma Mică, p.69). Nu credem că, la vârsta de 16 ani, Eminescu era atât de cunoscut și avea prea mulți prieteni, încât să fie ajutat să circule în voie, în întreg spațiul românesc, în acele timpuri, când acest lucru se făcea foarte greu și călătoriile costau foarte mult.
•         Așa cum bănuiește și Aurel Vasiliu, acele înregistrări în catalogul gimnaziștilor sunt numai o asemănare de scris, cum spune și autorul. Aceeași concluzie am tras-o și eu, după cercetarea traseului eminescian, în perioada 1866-1871. Este foarte probabil ca un alt elev, cu un scris mărunt și ordonat, asemănător cu a lui Eminescu, să fi înregistrat cărțile donate bibliotecii gimnaziștilor, inducând în eroare pe autor.
•         Neplăcut este că, și în zilele noastre, astfel de informații neverificate, nedocumentate, false, apar în diferite scrieri despre Mihai Eminescu, alterându-i biografia. Cel mai mare poet român, nu merită acest lucru!

Nicolae Iosub, 30 septembrie 2023, Botoșani

Bibliografie:
1.Tudor V. Ștefanelli și alții- Eminescu și Bucovina– Editura Mitropolitul Sivestru, Cernăuți, 1943;
2.D. Vatamaniuc- Eminescu și Transilvania– Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1995;
3.Victor Crăciun- Mihai Eminescu- 150 de ani de la debut– Editura Semne, București, 2016.