Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 7 martie 2014.
Editor: Ion Istrate, 7 martie 2014

MIHAI EMINESCU MAI ACTUAL DECÂT ORICÂND

             Ştiţi de ce nu este respectat de actuala protipendadă, inclusiv de unii intelectuali gen Roman Patapievici, mereu actualul şi valorosul Mihai Eminescu? Să citim şi să judecăm actualitatea celor scrise de Mihai Eminescu în ziarul Timpul unde a fost redactor!…

„Sentimentul istoric al naturii intriseci a statului sau o mână de fier din nefericire, lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia – mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta  siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor exterioare, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel  de necesitate internaţională” (din Timpul, 31 august 1878);

„Clasele productive au dat îndărăt, proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit, industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchii pe hârtie şi aspiră a deveni  deputaţi şi miniştri, advocaţi, s-au înmulţit cu asupra de măsură, dau tonul , conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hârtie” (din Timpul, 22 februarie 1879);

„Partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale.  Cauza acestei organizări stricte  e  interesul bănesc, nu  comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra care miroase de departe a puşcărie” (din Timpul, 27 aprilie 1879);

„Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” (din Timpul 18 aprilie 1879);

„Oamenii care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţii înalte în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie” (din Timpul 3 mai 1879);

„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat  însă, întotdeauna  în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care sunt compuse…” (din Timpul, 27 mai 1879);

„Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor  bolnave şi străine de viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate” (din Timpul, 19 septembrie 1879);

„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul  românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare ca întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere  conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite” (din Timpul, 14 noiembrie 1880);

„Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor”. (din Timpul, 28 septembrie 1880);

„Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul  lor îi leagă cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti „patrioţi” căutau numai  foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială” (din Timpul, 22 martie 1881);

„Demagogia la noi însemnează  ură înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au tradiţia hotărâtă, un trecut hotărât” (din Timpul, 30 iulie 1881);

„Străini  superpuşi fără nici un cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor” (din Timpul, 9 august 1881);

„Acest spectacol al exclusivei stăpâniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric  şi autohton  e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui”
(din Timpul, 9 august 1881);

„Nu oprim pe nimeni nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată.  Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai  întâi, să-nveţe  carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi. Şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote,  şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat  numele etnic al rasei noastre, a unei rase a noastră şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată”. (din Timpul, 17-18 august 1881);

„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul,  corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutari sau cutari principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale, supreme, corupţia  şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică orice ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna” (din Timpul, 9 decembrie 1882).

Ne oprim aici cu citările din publicistica Luceafărului. Reamintesc că un deputat, astăzi senator în parlamentul României, fost actor în filmul „Revoluţia română transmisă în direct”,   exprimându-şi dezaprobarea pentru ridicarea de monumente lui Mihai Eminescu declara dacă se vrea aceasta să o facă românii plecaţi în străinătate, cu banii lor, dar numai acolo unde au ajuns.

Dovadă că românii au slăvit întotdeauna pe marele poet redăm ceea ce a scris în noiembrie 1945 Mihail Manoilescu în poezia Moldova referitor la neuitatul nostru poet: