Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (13)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Eu nu cred nici în Iehova

    Eu nu cred nici în Iehova,
    Nici în Buddha­-Sakya-Muni,
    Nici în viață, nici în moarte,
    Nici în stingere ca unii.

    Visuri sunt şi unul ş-altul,
    Şi tot una mi-este mie
    De-oi trăi în veci pe lume,
    De-oi muri în vecinicie.

    Toate-aceste taine sfinte
    —­ Pentru om frânturi de limbă ­—
    În zădar gândeşti, căci gândul,
    Zău, nimic în lume schimbă.

    Şi fiindcă în nimica
    Eu nu cred ­— o, daţi-mi pace!
    Fac astfel cum mie-mi pare
    Şi faceţi precum vă place.

    Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,
    Nici cu stil curat şi antic ­—
    Toate-mi sunt de o potrivă,
    Eu rămân ce-am fost: — romantic.

                                               1876

     Je ne crois ni en Jéhovah

    Je ne crois ni en Jéhovah :
    Ni en Bouddha-Sakya-Mouni,
    Ni en vie, ni en mort, ni
    Au néant comme d’autres en croient.

     Tout n’est qu’inutile ronde;
    Qu’importe si je vivais
    Éternellement dans le monde,
    Si à jamais je mourais.

    Tous les mystères dont on parle
    Ne sont que des bribes de mots
    À quoi bon chercher leur sens,
    Le monde est comme il est. Non?

    Puisque je ne crois en rien
    Donnez-moi la paix, encore,
    Faites tout ce que bon vous semble
    Moi, j’obéis à mon cœur.

     Les classiques me laissent froid,
    Froid le style propre, antique,
    En les ignorant je reste
    Comme depuis toujours : romantique.

    1876

    Mai am un singur dor

    Mai am un singur dor:
    În liniştea serii
    Să mă lăsaţi să mor
    La marginea mării;

    Să-mi fie somnul lin
    Şi codrul aproape,
    Pe-ntinsele ape
    Să am un cer senin.

    Nu-mi trebuie flamuri,
    Nu voi sicriu bogat,
    Ci-mi împletiţi un pat
    Din tinere ramuri.

    Şi nime-n urma mea
    Nu-mi plângă la creştet,
    Doar toamna glas să dea
    Frunzişului veşted.

    Pe când cu zgomot cad
    Izvoarele-ntruna,
    Alunece luna
    Prin vârfuri lungi de brad.

    Pătrunză talanga
    Al serii rece vânt,
    Deasupră-mi teiul sfânt
    Să-şi scuture creanga.

    Cum n-oi mai fi pribeag
    De-atunci înainte,
    M-or troieni cu drag
    Aduceri aminte.

    Luceferi, ce răsar
    Din umbră de cetini,
    Fiindu-mi prieteni,
    O să-mi zâmbească iar.

    Va geme de patemi
    Al mării aspru cânt…
    Ci eu voi fi pământ
    În singurătate-mi.

    1881-1883

    Je n’ai qu’un seul désir

    Je n’ai qu’un seul désir :
    Un soir de mystère
    Qu’on me laisse mourir
    Au bord de la mer.

    Que mon sommeil soit doux
    Et la forêt tout près
    Que l’infini des nues
    Protège les eaux prés.

    Je ne voudrais ni deuil,
    Ni riche cercueil.
    De jeunes branches nattées
    Un lit j’en voudrais.

    Que personne ne pleure
    À l’heure de mon trépas
    Et qu’on laisse l’automne
    Murmurer sous les pas.

    Quand le bruit des sources
    Se lèvera – doux chagrin –
    Que la lune sème de l’or
    Sur les cimes des sapins,

    Que la sonnaille coupe
    Le froid du vent à l’heure
    Du soir et, que le tilleul
    Verse sur moi ses fleurs !

    Comme je ne serai plus
    Errant sur cette terre
    Les souvenirs perdus
    Me couvriront, amers.

    Les astres naissants
    Du noir des sapins
    En me reconnaissant
    Me souriront en copains.

    Le vent froid de la mer
    De douleur gémira,
    Terre de terre, solitude,
    Me voilà… me voilà…

                                     1881-1883

    De-oi adormi                                

    De-oi adormi curând
    În noaptea uitării,
    Să mă duceţi tăcând
    La marginea mării.
    […]
    Să-mi fie somnul lin
    Și codrul aproape,
    Luceasc-un cer senin
    Pe-adâncile ape,
    […]
    Și nime-n urma mea
    Nu-mi plângă la creştet,
    Doar moartea glas să dea
    Frunzişului veşted.

    Să treacă lin prin vânt
    Atotştiutoarea,
    Deasupră-mi teiul sfânt
    Să-şi scuture floarea.

    Cum n-oi mai fi pribeag
    De-atunci înainte,
    M-or troieni cu drag
    Aduceri aminte,

    Ce n-or şti că privesc
    O lume de patemi,
    Pe când liane cresc
    Pe singurătate-mi.

    Si je m’endors

     Si je m’endors bientot
    Dans la nuit de l’oubli,
    Emmenez-moi sans mot
    À la mer infinie.
    […]
    Que mon sommeil soit beau
    Et le grand bois tout près
    Que brille sur les larges eaux
    Le ciel sérénité.
    […]

    Que personne ne pleure
    Mon trépas, seule la mort
    Fasse entendre la voix
    Fanée du feuillage d’or.
    […]
    Comme je ne serai plus
    Sur cette terre errant,
    Les souvenirs perdus
    Me couvriront doucement

    Sans savoir que je vois
    Un monde d’inquiétudes
    Quand les lianes m’embrassene
    De solitude.

    1881-1883

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5