Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Eu nu cred nici în Iehova

Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha­-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul ş-altul,
Şi tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte
—­ Pentru om frânturi de limbă ­—
În zădar gândeşti, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.

Şi fiindcă în nimica
Eu nu cred ­— o, daţi-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Şi faceţi precum vă place.

Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,
Nici cu stil curat şi antic ­—
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: — romantic.

                                           1876

 Je ne crois ni en Jéhovah

Je ne crois ni en Jéhovah :
Ni en Bouddha-Sakya-Mouni,
Ni en vie, ni en mort, ni
Au néant comme d’autres en croient.

 Tout n’est qu’inutile ronde;
Qu’importe si je vivais
Éternellement dans le monde,
Si à jamais je mourais.

Tous les mystères dont on parle
Ne sont que des bribes de mots
À quoi bon chercher leur sens,
Le monde est comme il est. Non?

Puisque je ne crois en rien
Donnez-moi la paix, encore,
Faites tout ce que bon vous semble
Moi, j’obéis à mon cœur.

 Les classiques me laissent froid,
Froid le style propre, antique,
En les ignorant je reste
Comme depuis toujours : romantique.

1876

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

1881-1883

Je n’ai qu’un seul désir

Je n’ai qu’un seul désir :
Un soir de mystère
Qu’on me laisse mourir
Au bord de la mer.

Que mon sommeil soit doux
Et la forêt tout près
Que l’infini des nues
Protège les eaux prés.

Je ne voudrais ni deuil,
Ni riche cercueil.
De jeunes branches nattées
Un lit j’en voudrais.

Que personne ne pleure
À l’heure de mon trépas
Et qu’on laisse l’automne
Murmurer sous les pas.

Quand le bruit des sources
Se lèvera – doux chagrin –
Que la lune sème de l’or
Sur les cimes des sapins,

Que la sonnaille coupe
Le froid du vent à l’heure
Du soir et, que le tilleul
Verse sur moi ses fleurs !

Comme je ne serai plus
Errant sur cette terre
Les souvenirs perdus
Me couvriront, amers.

Les astres naissants
Du noir des sapins
En me reconnaissant
Me souriront en copains.

Le vent froid de la mer
De douleur gémira,
Terre de terre, solitude,
Me voilà… me voilà…

                                 1881-1883

De-oi adormi                                

De-oi adormi curând
În noaptea uitării,
Să mă duceţi tăcând
La marginea mării.
[…]
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adâncile ape,
[…]
Și nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar moartea glas să dea
Frunzişului veşted.

Să treacă lin prin vânt
Atotştiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or şti că privesc
O lume de patemi,
Pe când liane cresc
Pe singurătate-mi.

Si je m’endors

 Si je m’endors bientot
Dans la nuit de l’oubli,
Emmenez-moi sans mot
À la mer infinie.
[…]
Que mon sommeil soit beau
Et le grand bois tout près
Que brille sur les larges eaux
Le ciel sérénité.
[…]

Que personne ne pleure
Mon trépas, seule la mort
Fasse entendre la voix
Fanée du feuillage d’or.
[…]
Comme je ne serai plus
Sur cette terre errant,
Les souvenirs perdus
Me couvriront doucement

Sans savoir que je vois
Un monde d’inquiétudes
Quand les lianes m’embrassene
De solitude.

1881-1883