Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (2)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    []

     De ce mă-ndrept ş-acum                                                        

    De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
    Căci făr- de tine n-am de spus nimică…
    Și azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
    De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.

    De grija ei un fir de păr nu-mi pică…
    Să ieie dar copiii mei în gheară-şi;
    Părerea ta, iubit şi blond tovarăş,
    De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.

    Amor şi moarte sunt în duşmănie:
    Amic acestei des am căutat-o,
    Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…

    Viaţa mea din nou ai câștigat-o
    Şi orice road-a ei şi armonie
    A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta iat-o!

    Pourquoi je te reviens ? 

     Pourquoi je te reviens une nouvelle fois ?
    Puisque sans toi je n’ai rien à dire…
    L’avis du monde entier, quand on va lire
    Ma poésie, me laisse tout à fait froid.

    Faudrait-il que je joue au monde de la lyre ?
    II n’a qu’à prendre mes enfants ; Pour moi
    Ton avis, ma compagne, vaut mille fois
    Le monde entier, j’en tremble, j’en soupire.

    L’amour, la mort, éternels ennemis
    D’avoir aimé celle-ci, je l’ai toujours cherchée
    Mais je t’ai rencontrée, chère enfant, et la vie,

    Pour une nouvelle fois tu me l’avais donnée
    Avec tous ses biens et tous ses fruits.
    Prends-la, elle t’appartient à tout jamais.

    1876

    Pe gânduri ziua

    Pe gânduri ziua, noaptea în veghere,
    Astfel viaţa-mi tot în chinuri trece –
    Va vrea natura oare să se plece
    La ruga mea – să-mi dea ce i-oi cere?

    Nimic nu-i cer decât mormântul rece,
    Repaos lung la lunga mea durere –
    Decât să port iubirea-mi în tăcere,
    Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.

    Căci lumea e locaşul pătimirii:
    Un chin e valu-i, iară gândul spuma,
    Dureri ascunse farmecele firii.

    O dată te-am văzut – o clipă numai –
    Şi am simţit amarul omenirii…
    Ce-am folosit că-l ştiu şi eu acuma?

    Perdu dans mes pensées le jour

     Perdu dans mes pensées le jour, veillant la nuit,
    Je passe ma vie à souffrir, à pleurer;
    Voudrait-elle, la nature, écouter
    Mes prières, mes demandes, me donner un abri ?

    Tout ce que je veux c’est une tombe oubliée,
    Un long repos au chagrin de ma vie –
    Au lieu d’aimer sans jamais l’avoir dit
    Vaut mieux mourir, les yeux vides et glacés.

    Le monde n’est que l’empire de la souffrance,
    Ses vagues c’est du chagrin, écume c’est la raison,
    Le charme de la vie – le mal de l’existence.

    Mais un jour je t’ai vue et, toute ma passion
    Me fit connaître l’amertume immense
    Du monde entier. Je l’ai bue. À quoi bon ?

                                                                   1876

    Trecut-au anii…

    Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
    Şi niciodată n-or să vie iară,
    Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
    Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

    Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
    Abia-nţelese, pline de-nţelesuri –
    Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
    O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

    Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
    Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
    Cu mâna mea în van pe liră lunec;

    Pierdut e totu-n zarea tinereţii
    Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
    Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

    Passèrent les années

     Passèrent les années comme de longs nuages
    Sur des plaines. Et ne reviendront plus.
    Où sont-elles aujourd’hui les histoires que j’ai lues ?
    Où  les doïnas, les contes et  les présages

    Qui couronnaient mon front d’enfant perdu
    Dans le mystère caché entre les pages
    Des livres ? De tes ombres en vain la cage
    Du soir, soleil couchant, me l’ouvres-tu !

    Pour que j’arrache un cri à ma tristesse
    Pour te faire, mon âme, trembler tout doucement,
    En vain passé-je sur ma lyre les doigts de la main !

    Perdu le temps heureux de ma jeunesse,
    Et toute muette la douce voix d’antan,
    Tombe la nuit en moi … sombre chemin !

    []

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. DMG spune:

      …Cu totul și cu totul deosebit, aprecieri!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5