Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (25)

Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Stam în fereasta susă

Stam în fereasta susă
Și izvoreau în taină,
Cu-a lor de aur haină,
A nopții stele mari.

Se îmflă dinainte-mi
De vânt deschisa carte
Și literele-i moarte
În lună joacă clar.

Un râu, vezi, mişcă unda-i
Cea visător-bolnavă,
Un cântec în dumbravă,
O floare văd pe lan.

O stea în cer albastru,
Ce-aruncă-a ei icoană
Pe-oglinda albă, plană,
A lacului Meran.

Şi sună-n noaptea tristă
Un cântec de copilă
Şi vântu-ntoarce-o filă
Din cartea ce-am deschis.

De ce mi-a-ntors el foaia
Unde-nvățatul zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că viața este vis?

    De la haute fenêtre

De la haute fenêtre

Je regarde souvent

Dans le ciel éclatant

Les étoiles naître.

 

Du livre ouvert

Par le vent gonflé

Les lettres se mettent

D’un coup à danser.

 

Une rivière tend

Ses ondes maladives

Et sur l’autre rive

Pousse une fleur de champ.

 

Une étoile du ciel bleu

Dans le miroir plane

Du Lac de Meran

Jette son icône

 

Le chant d’une fillette

Dans la nuit s’entend

Tourne une une feuille le vent

De mon livre ouvert.

 

Je lis ébloui

Les paroles du sage

Inscrites sur une page :

«Le bonheur humain – rêve sans lendemain».

 1873

 

După ce atâta vreme

 După ce atâta vreme
Laolaltă n-am vorbit,
Mie-mi pare că uitarăm
Cât de mult ne-am fost iubit.

Dar acum te văd nainte-mi
Dulce, palidă cum șezi ­
Lasă-mă ca altădată
Umilit să-ngenunchez,

Lasă-mă să-ți plâng de milă,
Să-ți sărut a tale mâni…
Mânușițe, ce făcurăți
De atâtea săptămâni?

1879

Après tant de temps

Après tant de temps où nous

Deux, on ne s’est plus vu,

Il me semble que l’oubli

Avec notre amour s’enfuit.

 

Aujourd’hui si je te vois

Toute pâle, le regard perdu,

Laisse-moi comme autrefois

Tomber, humble, à tes genoux.

 

Laisse-moi embrasser tes mains

Pour qu’elles enlèvent mon chagrin…

Jolies mains, qu’avez-vous fait

Toutes ces longues semaines passées?

 1879

Atât de dulce…

 

Atât de dulce eşti, nebuno,
Că le eşti dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.

Femei frumoase şi copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Și numai eu iubirea ta.

Un farmec blând de fericire
Tu răspândeşti oriunde-i sta ­
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.

De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.

De dragul tău şi flori şi oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor.

Si douce…

Tu es si douce, ma belle, ma folle,

Que de t’aimer tous veulent souffrir,

Même les femmes souvent s’affolent

Sous le beau charme de ton sourire.

 

Hommes, jolies femmes et enfants,

Tous t’embrasseraient avec joie,

Car tu es reine d’amour brûlant

Mais, entre tous, tu n’aimes que moi.

 

Un souffle tendre de douceur

Se lève de l’ombre de ta voix.

Tu es l’image même du bonheur

Mais ton bonheur c’est toujours moi.

 

Quand tu souris c’est le printemps,

La vie bourgeonne sous tes pas,

Tu es la vie de tout vivant

Mais la vie de ton cœur c’est moi.

 

Étoiles, fleurs, hommes de la terre, tous

Sont prêts à t’offrir des empires,

Mais toi, tu n’aimes que moi, ma douce,

Et moi, je t’aime à en mourir.

 Când te doresc

 Când te doresc, eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Şi glasul meu răsună tânguios,
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Şi orice vis, orice dorinţ-a mea,
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Şi simt veninul pătrunzând adânc…
Cu sângele-l frământ încet-încet
Si nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.
18 7 5-1876

Quand je te veux

Quand je te veux, je chante doucement :

Je baisse la tête tout doucement

Et ma voix sonne plaintivement

Comme le vent, comme le vent.

Et tous mes rêves, tous mes tourments,

Je les arrache du cœur doucement.

La flèche de l’amour seulement

Je l’enfonce dans mon cœur doucement

Et, son venin m’envahissant,

Je le pétris dans mon sang doucement.

Il ne me reste qu’à partie doucement

Vers la froide tombe qui m’attend.

 1875-1876

De-or trece anii…

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.

 

Si les années passent…

 Si les années passent, peut-être,

L’aimerais-je beaucoup plus qu’autrefois

Puisqu’elle a dans tout son être

Comment le dire, „un je n’ sais quoi”.

 

M’enivrai-je de tous ses charmes

Le jour de son premier regard ?

Je sais, je sais, elle n’est que femme.

Mais elle est „je n’ sais pas comment”.

 

Si elle me parle, si elle se tait,

Le même bonheur fleurit en moi.

Sa voix – une infinie beauté.

Son silence – „un je n’ sais pas quoi”.

 

Esclave heureux, je suis la route

De son regard et de ses pas.

Le charme dont elle est la voûte

Garde toujours un „je n’ sais pas quoi”.

                                                    1882

 Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o…
De-aceea-n urma mea rămâi –
Adio!

  

Adieu

Je ne te verrai plus, adieu,

Suis ta voie comme tu le voudrais,

Moi, j’aurai soin de mon mieux

            De t’éviter.

 

Dès à présent tu pourras faire

Tout ce que tu veux, tout ce que tu sais ;

De tous tes charmes, de tes mystères

             J’en ai assez.

 

Car j’ai perdu le goût banal

Que j’avais, charmante fille,

De m’enivrer de fausses étoiles

             Qui brillent.

 

Quand sous le vent froid, dans la nuit,

Je guettais ta fenêtre

En espérant t’apercevoir

               Peut-être

 

Etais-je ivre d’amour, heureux,

Je te croyais déjà

Bijou royal des plus précieux

À mon bras…

 

Et je priais alors la nuit

D’éteindre ses noires flammes

Pour te garder à l’infini

          Douce femme.

 

De tout ce qui fut il ne m’en reste

Pour les jours à venir

Qu’une pâle image, infime lest,

          Le souvenir.

 

Si je cherchais aujourd’hui

A rappeler l’amour de jadis,

Je rirais parmi les soupirs

         Qui m’envahissent.

 

Si la lune passe au-dessus des prés

Et tremble dans l’azur,

Le temps de mes rêves est passé

          Pour toujours.

 

Mes yeux de ce soir merveilleux…

Ne la reverront plus

Adieu, mon cher souvenir, adieu,

          Mon Paradis perdu !

 1883

[…]

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5