Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (27)

Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Îngere palid

 Îngere palid, îţi e mister
Cum că a lumei valuri şi şoapte
Este durere şi neagră noapte
Pe lângă cer?

Nu ştii tu, înger, oare să zbori,
Să laşi pământul, trista ruină?
De-ţi place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ţine
În nişte lanţuri ţesute-n rai.
Demult zburai tu în lumi senine ­
De nu iubeai.

 

Ange pâle

 

Ange pâle, si tu savais
Que le monde illusoire
C’est du chagrin, de la nuit noire,
               Au ciel rapporté !

Ange, si tu ppovais voler,
Ne pourrais-tu guère
Cette ruine nommée terre
La quitter ?

Ô, la terre te retient
Par ses chaînes de Paradis,
Sinon, dans tes mondes sereins
Tu étais parti !
1870

O, rămâi

„O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;

În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;

Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;

Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot…
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?

1879

Ô, reste!

 Ô, reste, reste chez moi, je t’aime !

Reste! Sur terre mieux que moi

Personne ne pourrait comprendre

Tes peines, tes chagrins, tes joies !

 

Dans la fraîche ombre épaisse

Je te vois en prince charmant

Regarder de tes yeux noirs

L’eau qui rêve en frémissant.

 

Et dans le bruit des ondes,

Dans l’herbe qui plie sous le vent

Je t’apporterai la ronde

Des pas de mes cerfs errants.

 

Je te vois ivre de charme

Chantonner de ta voix chère

Et tremper dans l’onde verte

Ton pied nu, ton pied léger.

 

Je te vois suivre la lune

Dans le lac de tes yeux et,

Faire des longues années secondes,

Des secondes – éternités.

 

Voilà ce que la forêt

Me dit sous ses voûtes mouvantes,

Moi, de rire plein les dents,

J’avais pris la clé des prés.

 

Aujourd’hui si j’y revenais

Je ne pourrais rien comprendre.

Où es-tu, enfance dorée

Avec ta forêt bien tendre ?
1879

De ce nu-mi vii?

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

1882-1883

Pourquoi ne me viens-tu pas ?

Tu vois ? Les hirondelles s’en vont,
Les feuilles du vieux noyer s’envolent,
La brume sur la vigne tomba,
Pourquoi ne me viens-tu pas ?

Ô, viens, viens dans mes bras,
Que mes yeux se remplissent de joie,
Que je repose ma tête sur
Ton sein de fruit au goût d’amour.

Te souviens-tu des jours passés
Où nous étions princes des prés
Quand je te levais dans mes bras
De tant, et tant, et tant de fois !

Je sais, il y a sur terre des femmes
Les yeux tout feu, les yeux toute flamme…
Mais si haut qu’elles soient arrivées
Comme toi elles ne le seraient jamais !

Car tu sereines de lumière
La vie de mon âme entière,
Plus belle que toute étoile d’ l’azur
Mon bel amour, mon bel amour !

 L’automne dans ses bras me tient,
Tombent les feuilles sur mon chemin,
Toute la terre est déserte sans toi…
Pourquoi ne me viens-tu pas ?
1882-1883

Dorinţa 

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

1876

Le désir

Viens dans le bois, à la source
Qui tremble sous les pierres
Et la terre sous la Grande Ourse
Rêve peut-être du ciel.

Et dans mes bras grands ouverts
Abandonne-toi et laisse-
Moi enlever de ton front
Le voile – inutile caresse.

Assieds-toi sur mes genoux,
Avec, plein de fleurs les cheveux,
Tous les deux, d’amour vaincus
Nous serons les plus heureux.

Ton front blanc dans tes cheveux
Blonds, repose sur mon bras,
Et tes lèvres de miel
Aux miennes donne-les-moi !

On vivra un rêve de bonheur,
On nous bercera de chants
Toutes les sources de fraîcheur
Et le doux souffle du vent.

Endormis dans l’harmonie
Du bois ravi de pensées,
Sur nous, fleurs de tilleuls, ma mie,
Vont tomber par milliers.

                                          1876

Printre stânci de piatră seacă                                (vezi trad……)

 Pintre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja… cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb e ameţit.
[…]
Şi bătrâna moarte toarce
Gândul ei în nefinit:
Zilele din vine-ţi stoarce
Și când capu-ţi se întoarce,
Bagi de seamă c-ai trăit.

 

Parmi les rochers là-bas

Parmi les rochers là-bas
On entend des cris de hibou.
Tellement triste son houhou
Quand dans les nuages se noie
La lune blanche au visage doux.

La terre est remplie d’un charme
Comme un long chant oublié,
Comme un rêve abandonné,
Sur ses lèvres –  écume de larmes,
Sa tête blanche –  toute délavée.
[…}
La vieille la mort enfile toujours
Des pensées sur l’infini…
Les jours viennent, s’en vont les jours,
Entre amour et non amour
Passent les jours de notre vie.

1869

   În zădar în colbul şcolii

   În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Și îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ ­
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

                                  

En vain cherche-t-on dans les écrits

En vain cherche-t-on dans les livres

Des auteurs déjà mités,

Quelques traces de beauté,

Un certain désir de vivre.

 

Et sur leurs feuilles tachées

On cherche en vain le mystère

Du monde, en voulor trouver

Le mot à faire tourner la terre.

 

Aucun livre ne nous dit

Quel est le sens de la vie ;

Vivons donc, souffrons aussi,

Goûtons le fiel des péchés

Et on verra l’herbe pousser…

 

(Excelenţa, beizadeaua)

Son Excellence, le fils du prince

     Son Excellence, le fils du prince

Porte l’étoile avec fierté ;

On sait comme il l’a gagnée,

Le vaurien, son Excellence :

Devant la Russe – tête baissée,

Devant le Turc – pipe allumée ;

Et, au lieu d’une corde au cou

(Bien méritée cette fois !),

Une cocarde il en gagna

Car sa femme – chienne en chaleurs –

Servit tout un régiment

De tirailleurs…

                                                    1873

Cum negustorii din Constantinopol…

 Cum negustorii din Constantinopol
Întind în piață diferite mărfuri,
Să ieie ochii la efenzi şi popol,

Astfel la clăi de vorbe eu fac vârfuri
De rime splendizi, să le dau de trampe,
Sumut o lume ş-astfel ochii lor fur.

Dactilu-i cit, troheele sunt stambe,
Şi-i diamant peonul, îndrăzneţul.
Dar astăzi, cititori, eu vă vând iambe,

Şi mare n-o să vi se pară preţul:
Nu bani vă cer, ci vremea şi auzul.
Aprinde-ţi pipa şi aşază-ţi jeţul

La gura sobei, cum o cere uzul;
Citeşte cartea ce îţi cade-n mână
Şi vezi de nu-i mărgăritar hurmuzul,

Ce-n mână-l ai de-acum o săptămână.

1874

Comme les marchands qui à Constantinople …

 Comme les marchands qui à Constantinople

Étalent au marché leurs marchandises

Pour attirer seigneurs et gens du peuple,

 Aux meules des mots j’en apporte des sonnets,

De belles rimes à en ravir les yeux

De tous les gens et pour les rendre heureux.

 

Calicot mon dactyle, mes trochées – des tissus,

Mon péon, au diamant solitaire en ressemble

Mais ce soir, chers lecteurs, je ne vous vends que d’iambes.

 

Le prix – un rien du tout :

Je ne veux pas d’argent,

Je veux, de temps en temps,

Que vous m’écoutiez.

Allumez votre pipe

Et asseyez-vous là

Auprès du poêle !

Si ça vous va,

Ouvrez le livre,

Écoutez-moi bien :

C’une perle rare le bouquin

Que vous tenez déjà dans vos mains. 

1874

[…]



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5