Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Sunt ani la mijloc

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

1879

Bien des années passèrent

 Bien des années passèrent, il en reste beaucoup mieux
Dès l’heure bénie où l’on se rencontra
Mais notre amour je ne l’oublierai pas,
Merveille à la main froide et aux grands yeux.

Reviens ! De tes mots doux enivre-moi,
Que ton regard allume dans mes yeux
Tous les rayons et, pour me rendre heureux,
Fais jaillir de ma lyre nouvelles voix.

Tu ne sais pas combien de ta présence
S’enivre-t-il mon cœur tout doucement
Comme d’une étoile qui brille dans le silence

Et, de te voir sourire comme un enfant,
J’oublie alors toute une vie de souffrance,
Mon âme frémit sous ton regard brûlant.

                                                      1879

 Vorbeşte‑ncet

 Vorbeşte‑ncet, urmează înainte
Cu glasul tău, izvor de mângâiere,
Căci vorba ta‑i ca lamura de miere
Şi înţelesul ei e prea cuminte.

Să pot să te privesc încet – n‑aş cere
Nimica alta, scumpe înger sfinte,
Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte
Ş‑arată milă, dragoste, durere.

Tu, idol scump şi dulcea mea lumină,
Rămâi în braţul meu întotdeauna
Căci numai ţie al meu suflet se închină.

Vorbeşte‑ncet, priveşte‑mă întruna…
De chipul tău viaţa mea e plină:
Pot fi minuni, ca tine nu‑i niciuna.

1876

 Parle-moi tout doux

Parle-moi tout doux, n’arrête pas l’appel
De ta voix chère – vraie source de caresse
Car tous tes dires sont pleins de sagesse
Et le sens de tes mots – rayon de miel.

Te regarder seulement ! D’autre richesse
Je n’en demande pas, ô, ange du ciel !
Lorsque tes yeux me montrent avec zèle
De la pitié, de l’amour, de la tendresse.

Ma chère idole, toi, ma douce lumière,
Reste dans mes bras jusqu’à la fin du temps
Car à toi seule lève mon âme des prières.

Parle-moi tout doux, regarde-moi toujours,
Est pleine de ton image ma vie entière.
Ô, mon unique merveille, mon seul amour !

                                                  1876

Gândind la tine

 Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri pieritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare
Frumosul trup, ­ femeie zâmbitoare! ­
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţă?

Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Și sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimăruie.

1875-1876

 

De tant penser à toi

De tant penser à toi, j’ai appris à me taire.
Je ne sais plus ma vie quel sens a-t-elle
Quand je n’ai pas eu la moindre étincelle
D’amour – rien qu’amertume, rêves éphémères.

Pourquoi dans la nuit noire, froid ton appel ?
Verrai-je encore ton corps de lumière,
Femme merveilleuse, trésor qui sur la terre
Tu fus pour moi comme un rayon de miel !

Ô, toi, blonde chance d’un rêve disparu,
Toi, rêve blond d’une chance qui s’enfuit,
Si tu me reviens, je ne te pardonne pas

Car mon amour, pour te punir, chérie,
Te meurtrira par des baisers si doux
Comme jamais à personne je n’ai… dit.

                                      1875-1876

 

Răsai asupra mea

 Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.

Dă-mi tinereţa mea, redă-mi credinţa
Și reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

 

Lève-toi au-dessus de moi

Lève-toi au dessus de moi, douce lumière,
Ô, Sainte Marie – Vierge éternellement !
Comme dans mes rêves célestes de naguère,
Reviens dans la nuit noire de mes tourments.

Je ne veux pas que mon espoir se meure ;
Fais-le renaître dans mon cœur brûlant !
Que plonge en moi l’éclat de tes yeux clairs –
Divine tendresse de mes rêves du présent.

Seul, étranger, la souffrance pour toute joie,
Perdu dans ma profonde misère totale,
Je ne crois plus aux splendeurs de la vie.

Rends-moi les jeunes années, rends-moi la foi,
Reviens vers moi de ton ciel d’étoiles,
Pour que je t’aime éternellement, Marie !

1880

[…]