Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Oricâte stele

Oricâte stele ard în înălțime,
Oricâte unde-aruncă-n față-i marea,
Cu-a lor lumină și cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor ­ nu știe nime.

Deci cum voiești tu poţi urma cărarea.
Fii bun şi mare, ori pătat de crime,
Același praf, aceeaşi adâncime,
Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.

Parcă mă văd murind… în umbra porţii
Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape…
Aud cântări și văd lumini de torții.

O, umbră dulce, vino mai aproape ­
Să simt plutind deasupră-mi geniul morţii
Cu aripi negre, umede pleoape.

Toutes les étoiles

Toutes les étoiles que l’on voit briller,
Toutes les vagues de la mer
Avec l’éclat de leur lumière,
Ce qu’elles veulent dire, personne ne le sait.

Donc, toi aussi, tu peux vivre à ton gré :
Que l’on soit bon, mauvais, criminel, solitaire,
Le fin sera la même – de la poussière !
Ton héritage – l’art de tout oublier.

Moi, j’imagine ma mort… Cachés dans l’ombre,
Attendent ceux qui voudraient bien m’enterrer…
J’entends des chants, mille lumières m’inondent…

Ô, viens plus près de moi, ombre adorée
Pour sentir le génie de la mort aux ailes rondes
Baigné de larmes, au-dessus de moi voler!

1878

Părea c-aşteaptă

Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă
Şi faţa mea cu mânile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,
Citind în ei întreaga mea viaţă.

Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă
Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă:
Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?

De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricât o rogi, ea tot se dă în lături
Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură.

Împrotiviri duioase-a frumuseţii
În lupte dulci disfac urâtul vieţii,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.

Elle paraissait attendre

Elle paraissait attendre mon baiser
Et, caressait de ses doigts mon visage
Pour me faire perdre dans ses grands yeux – cages
Où est inscrit mon sort tout entier.

Quand j’ai tendu les bras, un vide mirage
Entre son corps et moi s’est installé ;
Son doux regard semblait me demander :
Voudrais-tu baiser ? Alors sois sage…

De tels caprices jamais on ne s’en lasse ;
Plus on l’implore, plus elle devient farouche
Mais à la fin, comme par hasard, fugace,

Elle accepte de t’offrir sa bouche.
Ô, tendre guerre qui sans victoires ni
Défaites, chasse l’amertume de la vie…

1878

Sătul de lucru

 Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeţ se face
Şi până când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.

E noapte neagră-n ochii-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede-genele holbate;
Ca şi un orb mă simt în întuneric
Şi totuşi înaintea-mi zi se face.

E chipul tău, lumina necrezută
De frumuseţi, de taină, curăţie,
Ce nopţii reci lucire-i îprumută.

Din cauza ta, bălaia mea soţie,
Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.

Mort de fatigue

Mort de fatigue, le soir je cherche le lit
Mais mon cœur, voyageur solitaire,
Le péché – fleur à la boutonnière,
Repart à ta rencontre dans la nuit.

Grandit dans ma mémoire la nuit noire
Mais devant moi jaillit la lumière
Et ma raison ouvre ses paupières ;
Je suis un pauvre aveugle sans espoir.

C’est ton image ma lumière inouïe
De charme, de beauté et de douceur
Qui illumine les froids rayons de ma vie.

À cause de toi, ma douce blonde, ma splendeur,
Toute la journée mon corps brûle et languit
Et, toute la nuit, mon âme de toi se meurt.

1879

Albumul

Albumul? Bal mascat cu lume multă,
În care toţi pe sus îşi poartă nasul,
Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…
Cu toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.

Şi eu intrai. Mă vezi rărindu-mi pasul.
Un vers încerc cu pana mea incultă.
Pe masa ta aşez o foaie smultă,
Ce de când e nici n-a visat Parnasul.

Spre-a-ţi aminti trecutele petreceri.
Condeiu-n mână tu mi-l pui cu sila.
De la oricine-un snop de paie seceri,

Apoi te uiti râzând la câte-o filă:
Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,
Privind în vrav prostia imobilă.

1878

L’album

L’album ? Carnaval où les masques
Cachent des voix, des visages, des pensées…
Tous y étalent leur inutilité,
Tous parlent à la fois, fantasques.

J’y passe aussi. Tu reconnais mon pas.
Avec ma plume inculte j’écris un vers
Sur une banale feuille de papier
Qui ne sait rien de Parnasse ou d’enfers…

Pour nous souvenir toujours des bals passés,
Tu insistes que j’écrive dans l’album –
Du foin que tous en y doivent apporter.

Puis, souriante, tu relis une à une
Les pages – florilège de stupidité
L’indicible bêtise des hommes.

1878

[…]