Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU(21)

Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Steaua vieţii

Când norii, palate fantastice negre,
Cu geamuri prin cari se vede zafir,
Ascult-ale mărei lungi cântece-alegre,
Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,
Din ochiu-i albastru se vede o stea,
Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,
C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă şi stinge lungi zilele mele ­
Cobori, o, cobori!

 

L’étoile de la vie

 Quand les nuages – vastes palais fantastiques et sombres

                Aux fenêtres desquels le saphir y luit,

Entendent de la mer les longs chants couleur d’ombre,

                           Les étoiles éblouies

 

               Voient se lever de l’œil bleu une étoile

        Qui passe le seuil des nues, traverse les espaces,

      Pour atteindre mon front d’un rayon de rêves pâles –

                         De son rayon de glace.

 

             Ô, étoile adorée, aux étoiles tout autour,

              Saint œil doré, œil toujours éclatant,

          Aie pitié de moi et viens éteindre mes jours !

                         Ô, mon étoile, descends !

 1870

     Valuri pe lac, stelele-n ceruri

Valuri pe lac, stelele-n ceruri
De mii de ani plutind lucesc,
Ca tot atâtea adevăruri,
Dar eu nu-ţi spun că te iubesc.
Valuri pe lac, norii pe cale
De mii de ani aceiaşi sunt,
Dar n-au purtat atâta jale
Cât poart-un suflet pe pământ.
Valuri pe lac, luna cea plină
Sunt un întreg strălucitor
Şi toate-aruncă a lor lumină
Deasupra mea, că am să mor.
Valuri pe lac, stelele-n turmă
S-or perinda în veci de veci
Şi numai eu pier far’ de urmă
De vorba gurii tale reci.
1 8 7 9

 Ondes sur le lac, étoiles dans le ciel

Ondes sur le lac, étoiles dans le ciel

Les mêmes depuis des milliers d’années

Comme des milliers de vérités.

Comment te dire combien je t’aime ?

 

Ondes sur le lac, nuages sur le chemin

Depuis des milliers d’années-lumière.

Mais qui peut dire combien de chagrin

Le cœur de l’homme porte-t-il sur terre ?

 

Ondes sur le lac, la lune pleine.

Le ciel d’une infinie clarté

Me couvre de sa lumière

Car trop bientôt je m’en irai.

 

Ondes sur le lac, étoiles de glace

Tourneront-elles mille et mille fois.

Moi, je m’en vais sans laisser trace,

Ravi de ton regard bleu-froid.

1879

În fereastra despre mare

 În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai ­
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Și în ape vecinic cată ­
Fundul mării, fundul mării,
Ah! demult un chip i-arată.

„Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng ­
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc.”

     À la fenêtre côté mer

À la fenêtre côté mer

Il y la fille du roi.

Ô, le fond de la mer, le fond,

Attire son visage blond.

 

Le pêcheur reste dans sa barque,

Le visage perdu dans l’eau.

Ô, le fond de la mer, le fond,

Lui renvoie un visage blond.

 

Ô jamais mes yeux ne vont

Regarder vers le château.

Ô, le fond de la mer, le fond,

M’attire de toutes ses eaux…

1878

Replici

Poetul:

Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea ­
Iubita mea.

Iubita:

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu ­
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt ­
Tu eşti un cânt.

Poetul:

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc ­
Şi te iubesc!

Iubita:

Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţ par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­
E tot al tău.

1869

 Répliques

Le poète : Tu es une onde, moi – l’horizon,

                 Tu es la mer, je suis le bord,

                 Tu es la nuit, moi – l’astre vrai,

                                       Ma bien aimée.

 La bien aimée : Tu es le jour, moi – la lumière,

                    Toi – papillon, moi – fleur sereine,

                    Je sus un temple, toi – un dieu,

                                         Mon amoureux.

 

                    Tu es un roi, je suis ta reine,

                     Je suis chaos, toi – frontière,

                    Je suis une chaude aile sous le vent

                                         Tu es un chant.

 

Le poète : Tu es un front, moi – diadème,

                  Je suis génie, toi – un problème.

                  Je ne te comprends pas toujours,

                                          Mon bel amour.

 

La bien aimée : Serais-je mystère ? Serais-je nuit

                    Serais-je ombre diaphane, dis !

                    Serais-je un chant mi-fredonné,

                                            Poète aimé ?

                  

                   En tout ce qui brille, mon cher poète,

                   Dans ton cœur large et dans ta tête,

                    Je n’y suis vraiment pour rien :

                                            Le feu c’est le tien !

 1869

De-ar fi mijloace

De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aș face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Ușoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putință
De a mă face
După dorinţă.

Si je pouvais

 Si je pouvais,

Comme je le voudrais,

Pour t’illustrer

Je deviendrais

Miroir changeant

Tout éclatant

Pour t’embrasser

D’ la tête aux pieds.

Peigne doré

Pour caresser

Tes cheveux roux

Tout doux, tout doux.

Je deviendrais

Vent qui défait

Furtivement

Ton habit blanc,

Sommeil léger

D’un jour d’été

Pour tes yeux doux,

Le soir venu.

Mais je ne peux

Comme je le veux,

Devenir tout ça,

Je le sais, moi…

 Frumoasă şi jună

 Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşi!
Eu caut şi caut în ochii-ţi cereşti,
Și-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură ­ aşa!

Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi­
O ştii şi te faci că nu o-nţelegi!

1871

[…]

Belle et jeune

Belle et jeune comme tu l’es, je t’aime à mourir,

Je bois ton regard, tes yeux – quel délire !

J’en suis assoiffé, j’aimerais boire toujours

De la coupe de ta bouche, mon merveilleux amour !

 

Tu trembles et tu ris, tu me dis des mots tendres,

De ta voix – poésie, tu m’en ouvres les cieux,

Tu tisses ma vie avec tes longs cheveux

Tout en faisant semblant de ne rien comprendre.

[…]                                                                   1871

 

Departe sunt de tine…

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

1878

    Je suis loin de toi  

Auprès de toi, ma douce, pourtant si loin de toi,

J’en appelle à ma vie que la chance délaissa ;

C’est comme quatre-vingt ans aurais-je sur mes épaules –

Je suis vieux comme l’hiver, toi – éteinte, belle aurore.

 

Les souvenirs dans mon âme tombent comme de la pluie,

Le passé me revient d’un je ne sais plus quelle vie,

Le vent gémit à ma fenêtre close,

Ma raison imagine des histoires merveilleuses

 

Dans lesquelles je te vois – image de brouillard,

Les yeux baignés de larmes, les mains fragiles et froides,

Enlaçant de tes bras mon cou, sans rien dire,

Le souffle entrecoupé de bribes de soupires.

 

Je te serre dans mes bras, riche trésor de charme

Et nos deux cœurs se jettent au bûcher des mêmes flammes.

Ô, la voix des souvenirs reste toujours muette…

 

Oublier le bonheur que j’ai eu ? La grande fête

De t’avoir embrasser ? Le malheur de t’avoir perdue ?

Je serai vieux et seul, toi, tu n’y seras plus…

 Noaptea… 

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân’ ce mintea îmi adoarme, pân’ ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul… iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

[…]

O! desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.

 Dans la nuit

La nuit, dans le foyer, brille un feu violet,

Dans un coin, sur un lit rouge – toi. Ravi,

Je te regarde, ma pensée s’assoupit.

La chandelle s’éteint, le sommeil vient m’embrasser.

 

C’est alors que tu t’approches de moi en souriant,

Blanche comme la neige, chaude comme un jour d’été,

Te poses sur mes genoux et m’embrasses, ma bien aimée,

Caressant de ta main mon pâle visage frémissant.

 […]

Caresse-moi tant que mon front lisse est encore et beau !

Caresse-moi tant que tu es fraîche comme la belle aurore,

Comme une perle de rosée, comme une fleur en sa splendeur,

Tant que je n’ai pas de rides, que le cœur n’est pas vieux.

                                                                                  1871

[…]

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. paula romanescu spune:

    Eminescu nu incape in debaraua gandirii incorect culturale

  2. paula romanescu spune:

    Cat avem pe cerul nostru un Luceafar care ne stie limba, suntem salvati de agresiunea intunericului.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5