Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Mimica din Poieni nu a mai intrat în Guiness World Records (Istorioară cu tâlc)  

 Vasile LEFTER                 

 

 

 

 

Mimica din Poieni nu a mai intrat în Guiness World Records   

  ( Istorioară cu tâlc)  

 „Vai de suflețelul nostru/ care-când să fie mare/ni se cocoșă ca prostul/proștilor dând ascultare .” (Eugen Jebeleanu)

  Satele românești de la poalele munților sunt pline de istorioare palpitante.Eroul acestei povestiri cu trimiteri la viața reală se numește Toader Jimbatu.Înțelepții așezării de la picioarele muntelui spun că părinții lui aveau alt nume.Jimbatu este porecla care s-a transmis din generație în generație,având la bază ceva bizar.Toți cei din neamul jimbaților aveau gura mare și buzele scurte.Dinții rămâneau descoperiți,dând impresia că posesorul rânjește de fiecare dată când intră în vorbă cu vreun consătean. Toader era poate ultimul jimbat din familie.

Jimbatu din Poieni era un țăran pus mereu pe șotii.Un fel de Cănuță om sucit.
Nimeni însă nu-i putea reproșa ceva în ceea ce privește treburile gospodăriei.Nu totdeauna se înfăptuia ceea ce își planifica.De vreo doi ani de zile se tot certa cu apriga Joița pentru Mimica,o juncă frumoasă,bine hrănită, care se încăpățâna să intre în rândul vacilor cu lapte din sat.De doi ani,Mimica era stearpă.Își plătea hrana prin înjugarea la căruță alături de boul Jenică și prin trasul la plug.Pentru Joița Jimbatu era însă prea puțin.Ea voia lapte pentru copii.Mereu îi striga lui Toader:
-Du-o la abator! Luăm bani frumoși pe ea și cumpărăm o vacă de lapte, cu vițel. Taie lighioana, Toadere, că m-am săturat să-i dau mâncare degeaba și să-i rânesc.
Amărât peste măsură, Toader ofta și tot se frământa, sperând să iasă din această ceartă fără sfârșit.De fiecare dată încerca să o apere pe Mimica de pericolul sacrificării. Îi era dragă.La jug, ducea greul, fiindcă Jenică era un bou puturos și delăsător.Într-o zi se hotărî și ceru o păsuire.
– Uite,Joițo,e ultimul an când mai suport  sporovăielele tale. Mai încerc o dată. Dacă nu,la abatorul de la moară o duc!   Pe nesimțite,cearta încrâncenată se stinge. Toader se culcă îmbrăcat,flămând, rămânând în șură,nu departe de Mimica,căreia îi auzea respirația grea din staul.Toată noaptea se zvârcoli.Spre dimineață în minte îi încolți un gând. Se străduia să găsească o ieșire din marele necaz al familiei.Își aminti că primul an și-a dus junca la taurul țambalagiului Ghiță Ureche. Nimic!Al doilea an a plătit pentru montă artificială vecinului Mihai al Anei. Degeaba!
Când ziua se îngâna cu noaptea,își aminti de un zvon care circula prin sat,cum că sus,în munte, Costică Mosor ar avea un taur bun de prăsilă,de care se dusese vestea până dincolo de gârlă. Cică ar fi mai odihnit și foarte puternic.

   Jimbatu se simți în formă,deși somnul i-a fost agitat.Intră în grajd,o hrăni pe Mimica,apoi o înjugă la teleguța de cărat iarbă și la pas începu să urce tăpșanul prietenos.Avea de mers cam două ceasuri. Nu avea motiv să se grăbească. Timp avea berechet,Iar guraliva Joița nici măcar nu l-a întrebat de sănătate.  Drumul i se păru scurt.Toată lumea știa unde e casa lui Costică. Strigă la gardul din leți al celui numit Mosor, tot o poreclă, intră pe poarta gata să cadă, o scoase din jug pe Mimica, o mai privi o dată admirativ și plăti proprietarului pentru serviciul pe care trebuia să-l presteze taurul roșcat și mânios. Cu o strângere de mână și cu un sincer ’’Să fie cu noroc”, Jimbatu plecă spre casă,urmând să se întoarcă peste două zile.
La data convenită,se întoarse ,o înhămă cu strângere de inimă pe Mimica la teleguță și coborî spre Poieni,plin de speranță că norocul e prin preajmă.
   La țară,timpul zboară.Toamna e mult de muncă,repere fiind răsăritul și apusul soarelui.Iarna se mai odihnesc sătenii,mai spun povești la gura sobei,mai o clacă…
   Prima ninsoare veni prin noiembrie. Satul Poieni se transformă brusc ,fiind învăluit într-o liniște de început de veac.Gerul mușca dușmănos din pământ și copaci. Își făcu apariția și viscolul.Îngrijorat de soarta animalelor,Toader Jimbatu intra în fiecare noapte în grajd ,pentru a se convinge că totul este în ordine. Mimica era vecină de iesle cu boul Jenică,care trândăvea nepăsător ,bucuros că nu trebuie să mai tragă la jug. Mimica părea mai agitată,zgribulindu-se de frig când ușa adăpostului rămânea deschisă câteva minute.Toader se oprea lângă ea,spunându-i la ureche cuvinte numai de el știute. Oamenii din sat începură să facă glume pe seama credulității Jimbatului.Toader nu se supăra și visa la ziua când va râde el de alții.Nu credea cu adevărat că acea zi va veni.Pe o grindă de la intrarea în grajd trăgea câte o linie pentru fiecare zi scursă din cele 285,cât durează gestația la taurine. Minunea trebuia să se producă prin mai-iunie.

    Iarna se prelungi până prin aprilie. Se bucura asemenea unui copil. Abia din mai veniră căldurile.Ziua cea mare se apropia.Mimica luase proporții și din zi în zi devenea mai mofturoasă.Primea tărâță,i se aducea apă încălzită, era scoasă zilnic la plimbare… Toader o mai rărise cu băutura. La cârciumă dacă mai ajungea duminica.La biserică și mai rar.
Se bucura asemenea unui copil doar la gândul că Mimica le va da un vițel și lapte pentru cei trei copii.

   După lungă așteptare,ziua cea mare sosi la ceas de sărbătoare.Era o duminică frumoasă de mai.Toader însemnase zilele,dar fătarea veni mai devreme. Își chemă și nevasta pentru a fi de ajutor în caz de nevoie. Uimire. Mimica fătară parcă în ciudă trei vițeluși plăpânzi,lucru nemaivăzut prin partea locului.Pe rând,Toader și Joița făceau de veghe în grajd,având grijă ca fiecare vițeluș să apuce coraslă. Acum nu se mai certau.Nu le venea a crede că au în față o asemenea minune.Au convenit să nu spună nimic sătenilor,pentru a nu fi luați peste picior.De data aceasta gândeau și acționau la fel.
Mimica se întremă repede după fătare.Avea lapte destul și pentru viței.dar și pentru cei trei copii ai soților Jimbatu.
Un secret la sat durează trei zile cu cea de alaltăieri, vorba lui Creangă.Într-o duminică,după slujbă,în drum spre casă,nevasta lui Jimbatu povesti cunetrei sale despre Mimica. Aceasta își tot făcea cruce și voia să vadă cu ochii ei cei trei viței.Fu invitată în grajd,dar Joița o rugă să nu spună nimănui ca să nu-l supere pe Toader.Te-ai găsit!A doua zi tot satul vuia ,vorbindu-se doar de norocul ce se abătuse asupra lui Jimbatu.Cârcotașii inventau fel de fel de istorioare.Ba că e lucrul Satanei,ba că doi viței au fost aduși din satul vecin și câte și mai câte.Toader era oprit în plină uliță și descusut cu întrebări de tot felul.Pricepu că guraliva lui nevastă nu a mai putut păstra secretul.Nu avea cum să dea înapoi !

   Primarul din Poieni află și el despre ce se întâmplă în gospodăria Jimbatului. Găsi un pretext și veni să vadă cu ochii lui singura vacă din comună înjugată alături de un bou. Fu lăsat să intre în grajd tocmai la vremea mulsului de seară.Așa ceva nu mai văzuse Costică Prisăcaru de când era primar în Poieni. Rosti un „Noroc” scurt și plecă îngândurat spre casă. A doua zi avu ideea să facă toate demersurile ca localitatea pe care o păstorește să intre în cartea recordurilor.Dădea bine așa ceva în apropierea noilor alegeri locale. Aparatul Primăriei și consilierii se mobilizară cu toții pentru realizarea unei publicități cum nu mai văzuse acest sat de la piciorul muntelui.

   Cei care doreau să participe la concurs pentru cartea recordurilor aveau obligația de a completa un formular,însoțit de fotografii cu viitoarele vedete,vacă și vițel.Indicatorii urmăriți vizau cantitatea de lapte obținută la un muls.frumusețea concurentelor,numărul de viței,indicator un pic forțat,deoarece mai toate vacile fătau un singur vițeluș.
Primăria a comandat șiștare de inox,a angajat mulgători autorizați,a construit boxe transparente ca întregul concurs cu răsunet internațional să fie la vedere și să poată fi urmărit de tot satul.S-a montat chiar un ecran uriaș.Au fost anunțate principalele televiziuni și preoții comunei pentru a face o slujbă de binecuvântare.S-au înscris 12 gospodari cu cele mai frumoase vaci din satele comunei.

   Ultima noapte dinaintea marelui eveniment fu pentru Toader una fără sfârșit.N-a pus geană peste geană.Se și vedea în toate ziarele fotografiat alături de Mimica și cei trei floreni.Despre premiul de zece mii de euro nici nu mai vorbim! Ca să fie sigur de reușită,seara nu a mai muls-o pe Mimica.Avea un uger mare,gata să plesnească de plinătate.Neobișnuită cu asemenea tratament,Mimica dădea semne de nervozitate și mugea ,comunicând cu vițeii din apropiere,opriți și ei seara de la obișnuita masă cu lapte proaspăt.

   Cu multe ore înaintea omologării,gospodarii se prezentară în parcul din fața primăriei ocupând boxele inscripționate pentru fiecare concurentă în parte.
La ora 9 fix apărură oficialitățile.Prefectul,primarul, șefii celorlalte instituții din județ.Toți la costum și cravată! Televiziunile invitate, ziarele, posturile de radio românești, BBS, Deutsche Welle își începuseră deja treaba.Examinatorii purtau halate albe cu ecusoane de ultimă modă.Cei zece mulgători au fost recrutați de la ferme cu tradiție.Se va mulge manual,pentru a nu crea stres.
Delegația de la Cartea recordurilor se lăsa așteptată.Sosi însă cu o mică întârziere.Șeful delegației rosti un mic spici,tradus de profa de engleza de la școala din sat,reamintind regulile.Concursul putea începe.Primarul mai avea însă o surpriză pentru cei care l-au ales.A invitat orchestra comunei să marcheze momentul prin cunoscuta melodie locală  „Frumușica din Poieni”Imediat începu și concursul mult așteptat.

   La un semnal dat de trompetistul primăriei, mulgătorii intrară în acțiune. Șiștarele gradate aveau 15 litri, fiind omologate de UE. Se marca și timpul. Totul era la standard  european.
Până prin minutul cinci lupta părea strânsă. Laptele se împuțina văzând cu ochii. La cele mai multe vaci,izvorul secase deja, scareta gradată indicând 5-6 litri. Mai erau în concurență două concurente:Mimica și Joiana. Peste alte trei minute, Mimica se încăpățână să scape de tot laptele care-i apăsa ugerul. Șistarul era la gradația 13, aproape de umplere în timp record. Cei trei viței din apropiere priveau cum hrana lor curge fără oprire în șiștarul inundat de razele soarelui. Ca la un semn, năzdrăvanii Mimicăi scoaseră un muget sfâșâietor. Mimica își înălță capul, își privi odraslele și cu o lovitură de copită vărsă tot laptele din șiștar. Asistența nu înțelegea ce s-a întâmplat. Experții de la cartea recordurilor se ridicară și părăsiră arena de concurs fără niciun comentariu. Misiunea lor se încheiase. Nu aveau de omologat niciun record! Poate altă dată!
   Fericiți erau cei trei viței care se și repeziră lacomi la mama lor pentru a-și lua porția de creștere și de sănătate.
    Și uite-așa a ratat Mimica intrarea în Guiness World Records 2017 !
Morala? Fără! Și totuși…                                                                                

                                                                                                          

  

  

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5