Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Mirajul călătoriilor

Mirajul călătoriilor

Descoperirea lumii înconjurătoare este un dat nativ care se cultivă prin lectură și prin mișcare, ambele împlinind pasiunea cunoașterii. Privirile noului  născut sunt primul semnal / simbol al curiozității ființei umane de a se dumiri pe ce lume se află. Pe măsura creșterii, totul se preface în pasiune, cu intensități diferite de la o persoană la alta. Iar istoria lumii le consemnează pe cele care au determinat esențial mersul vieții pe pământ. Încă din Antichitate se spunea că ,,Cel care nu-și părăsește casa spre a vedea întreg pământul plin de minunății, acela-i (ca) o broască într-o fântână”.

Ispitit de gândul pătrunderii tainelor lumii terestre, omul a făcut tot ce i-a stat în puteri să le descopere pe acestea și să le facă aliat. Încă de pe vremurile pe când acest om credea că pământul are înfățișarea unei plăcinte (adică este plat), el a început să bată drumuri, cu gândul de a vedea cam ce dimensiuni avea acea creație divină – pământul. Cristofor Columb este unul dintre lideri. Numai că, omul  – om este alcătuit din calități și defecte. Așa se face că dorința pură a cunoașterii s-a ramificat, aripa dominației / în scopul îmbogățirii devenind prioritară. Rezultatul: coloniile.

Și Emil Racoviță al nostru s-a remarcat printre exploratori, ca participant la expediția antarctică cu vasul Belgia (1897-1988), demersul urmărind însă numai scopuri științifice. Iar teritoriul vechii Dacii, indiferent cum s-a numit el în lungul și în latul Istoriei, a atras luarea-aminte a călătorilor străini, animați de dorința cunoașterii. Cuceritorii aveau, se înțelege, alte dorințe, ei constituind o altă categorie…

Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, a scris, printre multe altele, o carte: ,,Istoria românilor prin călători. Până la jumătatea veacului al XVII-lea. Lecții făcute la școala de războiu – 1920”. Notează Nicolae Iorga: ,,Călătoriile în pământul românesc încep abia dela sfârșitul secolului al XIV-lea (1389)”, prin ,,Peter Sparnon și Ulrich von Tennstädt (…) câțiva călugări franciscani (…) nu din dorința de a ne cunoaște, ci din nevoi de propagandă (…) să-i poată câștiga la credința romană”. În sprijinul afirmației sale, istoricul aduce chiar ,,Note pe scurt ale unui Jean de Plan Carpin, ale unui Ascelin și unui Aubriquis, care nu vedeau lucrurile în profunzimea lor”.

Au existat, totuși, și oameni care vedeau cu alți ochi starea de lucruri din Moldova și Muntenia Evului Mediu. Matei de Murano, de pildă, care vedea în Ștefan cel Mare pe: ,,Domnul este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă și iubit mult de supuși (…) Turcii au mare frică de acest domn”. În vremea lui Petru Rareș, sasul Reicherstorfer, diplomat, a realizat ,,un mic tratat geografic: Chorographica Moldaviae”. Mai cunoscutul Paul de Alep a lăudat unele obiceiuri specifice Moldovei și Munteniei, precum și edificii reprezentative. Biserica Trei Ierarhi din Iași, de exemplu.

Istoria literaturii române consemnează nume de referință în spațiul pelerinajului prin spațiile geografice românești, dar și prin universul culturii universale. Dimitrie Cantemir, Alecu Russo, Alexandru Vlahuță, Calistrat Hogaș, Geo Bogza sunt doar câteva din acestea. Iar literatura reportericească a zilelor de acum împlinește cu asupra de măsură opera generală.

În acest mirific peisaj, constat cu deosebită plăcere că… mai sunt încă condeie, mai scurt.. și că merită a fi luate în seamă, făcându-i părtași la drumeție și pe cei ce nu au – din varii motive – posibilitatea să o facă cu ochii ochi și pe propriile picioare. Bucuria la care fac trimitere se numește ,,Privește și încearcă să vezi. Povești de călătorie”, un consistent volum apărut în anul 2019 la Editura MUȘATINII din Suceava, sub semnătura deja cunoscutei Doina Cernica – jurnalist și scriitor. Din capul locului trebuie remarcat un lucru: îndemnul ,,încearcă să vezi” are conotații mai adânci decât ar părea la o primă vedere. ,,A vedea” are, în acest caz, sensul de ,,a pătrunde” în profunzimea celor ce se înfățișează privirilor. Fondul de dincolo de formă!

Mărturisește Doina Cernica în ,,Curcubeul milenar din Metz: ,,Niciodată și nicăieri ca în Gara Metz nu am avut sentimentul că locul în care cobori din tren, stația feroviară în sine, ar putea să însemne chiar scopul final al călătoriei (…) inaugurată în 1908, gara, gândită să faciliteze deplasările a sute de mii de soldați, se bucurase pe tot parcursul construirii de atenția personală a ultimului Kaiser al Germaniei, Wilhelm al II-lea, care i-ar fi desenat cu mâna sa impunătorul ,,clopot” (…) Da, mă aflam în Lorena, mica regiune a Franței învecinată cu trei țări: Germania, Luxemburg și Belgia…” De unde se poate trage concluzia că autoarea cărții nu se limitează doar la descrierea suprafeței celor pe lângă care trece. Ea le cercetează, le pătrunde, le raportează la spațiul geografic și istoric, punctând rosturile lor în patrimoniul cultural mondial. Remarcabile sunt comentariile pe seama unor realități ale lumii contemporane, între care și cele ce vizează eforturile unor organizații umaniste de a determina o îmbunătățire a lucrurilor acolo unde ele dăunează categoriilor defavorizate – de soartă și de autorități.

Drumețiile Doinei Cernica au o arie de cuprindere impresionantă. Celor mai apropiate de istoria poporului român li se adaugă mereu și mereu altele, compunând un atlasgeografic european-asiatic.De la Putna la Cernăuți; din Serbia în Macedonia; din Grecia (Creta) în Cehia; din Israel în China. Peste tot, autoarea se simte ca acasă, pentru că a luat acasa cu dânsa. Iar locurile, edificiile și oamenii ieșiți în cale îi oferă / stimulează posibilitatea de a face comparații. De la Putna la Cernăuți, ghidul însoțitor a fost Mihai Eminescu: ,,Soare alb pe cerul alburiu al amiezii de ianuarie în Putna (…) Dimineață la Cernăuți începe în fața casei Aron Pumnul (…) oameni coborând din susul străzii (…) cu flori în mână (…) Un moment de sfințenie, în care ne-am întâlnit cu Poetul și am fost atinși ca de aripa unui înger de speranța vieții sale veșnice sub cerul Limbii Române”.

Celebra insulă grecească – Creta – nu doar o entuziasmează pe Doina Cernica. Ea îi răscolește și plăcute aduceri-aminte… ,,Micuța capelă în alb-albastrul varului și al Mediteranei, al Cretei și al Greciei întregi, mi-a adus alături, prezență aproape fizică în orizontul valurilor, bisericuța de lemn din Muzeul Satului Bucovinean de lângă Cetatea de Scaun de la Suceava. Construită în 1783 în așezarea mea natală, Varna, cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, în ea au fost cununați și prohodiți aproape toți ai mei din neamul mamei”. Aici a întânit și ,,sala de clasă de odinioară (…). Cu bănci aproape identice celor din clasa I a școlii mele primare…” 

Nu pot ocoli prilejul care mi se ivește și aduc la cunoștința distinsei doamne Doina Cernica niște frumoase amintiri personale. La Vama, am participat și eu la o nuntă. În Vama, am fost oaspete al familiei Lupașcu, invitat acolo de bunul meu prieten și coleg de Radio Iași, Constantin Lupașcu, fostul inginer șef la acea instituție. Tot în Vama am cunoscut un mare meșter (Simionescu) în facerea bundițelor cu jder. Una din acele bundițe se află în Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași. Și încă ceva: am fost în bune raporturi de prietenie cu Vasile Sasu, tatăl lui Ioan Mugurel Sasu, redactor șef al apreciatei reviste de istorie, literatură și umor editată de CENACLUL ,,NECTARIE” din Vama – Surâsul Bucovinei.

Dacă am cuteza să alcătuim, fie și în linii mari, traseul parcurs de Doina Cernica, cu ajutorul câtorva titluri de capitole ale acestei valoroase cărți, ar ieși cu mult mai mult decât un simplu… joc de cuvinte… Punctul de plecare este ,,Eminescu sărbătorit la Putna și Cernăuți”. Mai departe, autoarea a ascultat o ,,Mierlă, mierie, Malta” ; a văzut ,,Curcubeul milenar din Metz” și ,,Vulpi polare în Creta”; a pătruns ,,În labirint”, s-a întâlnit cu ,,Maimuțele Albastre din Akrotiri” și cu ,,Prințul Crini”; la ,,Început de toamnă în Belgrad” s-a delectat ,,Privind cerul în fântână”, apoi a trecut granița ,,În Macedonia Macedoniei”, zăbovind după aceea ,,În bibliotecile depărtării” și în ,,Capitala ornicului care merge”, imaginând ,,O călătorie de o jumătate de veac”. ,,Cu cărțile lui Aristotel deschise în mâini”, ,,La sfântul Suniu, capul/Ținutul Atenei”; a văzut ,,Masca lui Agamemnon”, ,,Și zânele și zeii”; Cu apa curgând în lumină” și ,,Comoara din turn” a zăbovit ,,Privind Dunărea la Bratislava și a povestit ,,Despre tăcere în Praga de Aur”, și despre ,,Drezda sub lacrimile ploii”, Între două râuri, între două fluvii”, adăstând în ,,Locul de unde se vede frumusețea”, însoțită de ,,Crai Nou în China” dominată de ,,Respirări în Templul Cerului”, ,,Departe, la Ierihon”, uimindu-se ,,La sfinții din Deșertul Iudeii”; s-a mai întâlnit și cu ,,Leul din pustie”, însoțindu-se ,,Cu semnul Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului”; admirând cu emoție cum ,,Neaua ninge la Betleem”: ,,…peste Betleem cad fulgi albi, diafani, ca și cum cerul ar fi necuprinsă livadă de meri în floare care își scutură petalele…”

 

Vasile Filip 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.627 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5