Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

      Călătoria – aventură spirituală

Primit pentru publicare:13 Nov. 2020
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 15 Nov.  2020
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

      Călătoria – aventură spirituală

         Despre călătorii și călători s-au scris biblioteci multe și bogate, această preocupare umană absolut firească și necesară fiind portretizată în fel și chip. Unii au spus că e o aventură, pur și simplu: alții au confirmat că – ,,da, așa este” – dar completând – ,,e o aventură a cunoașterii” – detaliind totodată – ,,în unele cazuri este și a cuceririi…” În ce mă privește, nu-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar îmi asum ,,riscul” de a considera patima călătoriilor de care dă dovadă, prin scrierile sale, Doina Cernica, precum o autentică aventură spirituală. De cunoaștere, adică. Iar recenta sa carte – scoasă la Editura ,,Mușatinii” din Suceava, ,,Hänsel și Gretel în Pădurea Luminoasă” – mă încurajează în demersul meu. Citind-o, mă duc direct la Victor Hugo: ,,În fața măreției naturii emoția este imensă (…) Turistul vine să-și bucure ochii; gânditorul găsește o carte imensă, unde fiecare stâncă este o scrisoare, unde fiecare loc este o frază, unde fiecare sat este un accent și de unde iese un fum de amintiri de mii de ani vechime”.

Din mărturisirile – directe sau subînțelese – pe care autoarea le-a făcut în diverse ocazii se poate înțelege că ea are în sânge dorul drumețiilor. În timp, prin lectură mai ales, ea i-a dat dimensiuni mult cuprinzătoare, prefăcând acțiunea în sine într-o componentă de bază a preocupărilor literare. De precizat, însă: călătoriile Doinei Cernica depășesc în substanță și sens ,,hălăduielile” pe care mai multă lume le face în scop pur distractiv, ea întărind la modul concret / ilustrativ ceea ce scrisese cu multă vreme în urmă scriitorul francez Victor Hugo: ,,Spiritul nostru hoinar caută să descopere laturi necunoscute ale universului”. Laturi pe care autoarea nu doar le face cunoscute semenilor, dar le și portretizează, pășind cu minte limpede / iscoditoare și cu priviri cuprinzătoare și profunde pe mirifice plaiuri ale istoriei, geografiei, culturii. În acest fel, actul turistic devine o mirabilă aventură spirituală.

De data aceasta, marele univers al omenirii este ilustrat prin valorile patrimoniale reprezentative ale Spaniei, Barcelona situîndu-se în prim-planul celor zece popasuri pe care Doina Cernica le face, împreună cu micul grup familial, dar și cu țara în ființă, precum melcul cu căsuța lui. ,,Grupul celor șapte, cum ni s-a spus în câteva rânduri pe aeroporturi (…) reprezentați a trei generații dintr-o familie – aveam un aer comun, mai vizibil pentru străini decât pentru noi, a scos simultan un suspin de încântare la ieșirea din gura metroului (…) în aura cu care învăluia soarele amiezii (…) monumentul lui Cristofor Columb.” Această primă mare uimire, chiar la debutul drumeției, o îndeamnă pe autoare să-l informeze pe cititor cu diverse aspecte legate de… istoricul acestei statui. ,,Ideea monumentului a fost aprobată de conducerea primăriei la 10 mai 1881, în semn de omagiu față de Columb care a ales portul Barcelonei pentru debarcare în 1493, la reîntoarcerea din faimoasa călătorie soldată cu descoperirea Americii”. Din cele 27 de proiecte ,,a fost declarat cîștigător cel al arhitectului Gaietà Buhigas. Început în luna mai a anului 1887 și terminat în anul următor în martie, monumentul a fost inaugurat la 1 iunie 1888, la deschiderea Expoziției Universale găzduite atunci de Barcelona”. Faimoasa statuie îi dă ghes scriitoarei să facă și alte constatări: Felix Anderca a scris despre viața lui Columb; limba catalană seamănă cu limba română (,,am vorbit cu domnul de la lift românește”).

,,Cu pești zburători pe umeri”, cei șapte Cernica s-au aventurat în largul și adâncul oceanului, admirând, în burta unei balene uriașe transformată în muzeu subacvatic, lumea celor ,,20.000 de leghe sub mări”, admirabil descrisă de Jules Verne: ,,11 mii din 450 de specii, dispuse în 35 de bazine.” Și iarăși se răscolesc amintirile: de la savantul Mihai Băcescu și de la Muzeul Apelor din Fălticeni, ,,îmi apare chipul unui profesor de poveste, Neculai Isaic din Vadu Moldovei (…) pasionat geograf și cu talent și răbdare de bijutier” care a confecționat, din materiale…. recuperabile, ,,un glob pământesc având diametrul de 160 de centimetri, cu relieful uscatului și al bazinului oceanic deopotrivă”. În greutate de vreo 300 de kilograme, opera este găzduită de Muzeul Apelor din Fălticeni încă din anul 1987.

,,Ocheanul lui Picasso” se potrivește de minune cu un periplu amplu prin universul picturii. Muzeul care poartă numele celebrului pictor găzduiește 4250 de lucrări, ,,care fac din muzeul de la Barcelona cea mai completă colecție Picasso din lume”. Din magazinul cu suveniruri, cei șapte Cernica au preferat ,,un ochean decorat cu ilustrațiile lui Picasso la o culegere de povestioare a lui Camilo José Cela, cunoscutul prozator, laureat al Premiului Nobel. Este un ochean care ne apropie lumea…”

,,În Arca lui Noe”, autoarea rememorează, printre altele, și îndepărtate amintiri din copilărie: ,,În făptura cu chip luminos al Anei Baltag, bunica maternă din Vama, prețuiam o ocrotitoare a tuturor necuvântătoarelor.” Copiii din grup mai ales, alături de cei din alte grupuri, se bucură cu inimă plină și cu suflet curat să vadă în realitate ceea ce nu văzuseră până atunci decât pe ecrane și prin cărți: ,,13 hectare cu peste 400 de specii a ogrăzii Sfintei Vineri. Maturii adaugă acestei bucurii o satisfacție în plus: ,,…acest parc zoologic nu a fost conceput doar pentru instrucție și educație, ci și arcă pentru salvarea unor specii pe cale de dispariție…” Dragostea față de animale, păsări și pești s-a aflat întotdeauna în ființele cu inimă blajină. Marii scriitori și pictori le-au imortalizat în cuvinte și culori nemuritoare. Făcând trimitere la Mihail Sadoveanu – ,,În noaptea când vorbesc dobitoacele”, trece la o mărturisire a savantului naturalist Emil Racoviță: ,,Iubesc dobitoacele, le iubesc pe toate; nu e lighioană, oricât de urâtă și respingătoare ar fi, care să nu aibă drept la întreaga mea simpatie”. Își aduce aminte însă și de ,,Note și impresii de drum din expediția antarctică pe vasul «Belgica» 1897-1899”, carte din care și tatăl ei a primit în dar un exemplar.

Printre alte minunății pe care Doina Cernica le prezintă cititorului, precum un ghid bine informat și generos, avem prilejul să ne bucurăm și noi, cei care nu am fost la Barcelona, de renumele unor români intrați în panoplia valorilor universale. În ,,Gâștele albe de zăpadă”, de exemplu: ,,…mulțimea se înzecește de sărbătoarea catolică a Trupului și a Sângelui lui Christos pentru spectacolul enigmatic al lui L’ou com balla, al Oului care dansează fără oprire și fără cădere pe jeturile de apă al fântânii arteziene (…) într-o carte dedicată Catedralei, Ricard Regàs scrie că magia acestui spectacol «se sprijină totuși pe solide baze științifice, mai exact pe efectul Coandă»”.

Și ,,Casa fermecată” adăpostește impresii puternice, provocate de cele văzute, precum și de cele depozitate în memorie de-a lungul unei vieți mereu flămânde și însetate de cunoaștere, nu doar prin lectură, dar și prin uimitoare drumeții. Amintire dezlănțuită în Muzeul de Ceară: ,,… fiecare pasaj care ne salută în numele muzeului, mie îmi stârnea o amintire cu Mama: trăisem împreună unica experiență în materie de figuri de ceară ca vizitatoare ale expoziției organizate în mai 2006 de Muzeul Național al Bucovinei (…) expoziție dacă nu în exclusivitate, cel puțin dominată de personalități politice, de oameni de stat ai secolului XX (…) alese după gustul proprietarului, Muzeul Figurilor de Ceară din Sankt Petersburg”. De data aceasta, era altceva: muzeul din Barcelona era plin de mari personalități ale planetei.

De ,,Pe acoperișul basmului”, aflându-se într-o stare de reverie provocată de frumusețea unor construcții, Doina Cernica simte cum ,,în minte îmi răsună câteva versuri din ,,Meșterul” lui Nicolae Labiș: «Când ridicat pe cea mai înaltă turlă, / Cu glas profetic, domnului despot, / De-ai să mai poți la fel minune / I-ai dat răspunsul răzvrătit: – Mai pot!». Pentru ca apoi să ne însoțească pe potecile de basm feeric, împreună cu Hänsel și Gretel în Pădurea Luminoasă”: ,,Merseră toată noaptea și mai merseră încă o zi, din zori și până în seară, dar de izbutit tot nu izbutiră să iasă din pădure”. La fel cum ni se întâmplă și nouă, cititorilor acestei cărți. Și, în continuare, să ne invite la ,,Sărbătoare cu Sagrada Familia”:

,,La Barcelona într-o aventură de familie, trei generații împreună, cel mai tânăr reprezentant al acestuia de zece ori mai mic decât cel mai în vârstă, am procedat ca în cărțile adolescenței, încercând o apropiere treptată de nemaivăzutul, de închipuitul Sfintei Familii, Sagrada Familia”. ,,La miazănoapte, scris în nenumărate graiuri, «Tatăl Nostru» este dăltuit și în limba română”.

Această carte de încântătoare drumeții – la care și eu m-am simțit părtaș, fie și imaginativ – se încheie cu o călătorie pe ,,cea mai frumoasă stradă din lume”: ,,La aceste ore ale dimineții de sâmbătă, 31 august 2019, împânzit pe tot cuprinsul celor trei benzi ale sale de turiști și de ofertele localnicilor, bulevardul ne-a apărut de la început, cu neîncetata curgere spre Mediterana vegheată de platanii uriași, colorat, viu, fermecător. Fermecător!”

Armonizate în chip fericit textelor scrise de un condei experimentat și cu har dobândit nativ, dar cultivat rodnic printr-o activitate jurnalistică și scriitoricească de substanță, remarcabile sunt și ilustrațiile care dau un plus de culoare acestei aventuri spirituale. Iar cititorul vede cu ochii lui minuni create de mintea și de mâna omului dedicat dăinuirii, necum trecerii pasagere prin viață.