Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIRCEA ELIADE… LA BOTOŞANI

Ionel Bejenaru 1948-2013 (2)Primit pentru publicare: 11 aug.2010
Autor: Ionel BEJENARU
Publicat: 11 aug. 2010
Actualizat: 24 aug.2016

 

 

MIRCEA ELIADE… LA BOTOŞANI

Român celebru, Mircea Eliade a servit exemplar cultura română – ,,Eu cred în viitorul culturii româneşti mai mult decât în viitorul culturii europene”, cum însuşi afirma, în 1971, cu o evidentă notă de mândrie.

Din fericire, cercetând vechea presă botoşăneană, extrem de numeroasă şi diversă, unul din periodice, ,,Pământul”, apărut la Botoşani, 1 martie 1928, graţie, mai ales, lui Petru Manoliu, animatorul, redactorul şi principalul semnatar al revistei, ne-a dezvăluit, ca o revelaţie, două texte de tinereţe ale lui Mircea Eliade. Eliade era încă student al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (cu examenul de licenţă susţinut în octombrie 1928), prezenţa sa literară la Botoşani datorând-o bunului său prieten, Petru Manoliu. Referitor la Mircea Eliade, Petru Manoliu nota – ,,Despre omul acesta al neamului nostru se va vorbi cândva cu elogii. Deoarece se va recunoaşte, din perspectiva încremenită a istoriei, că Mircea Eliade este unul din cele mai splendide exemplare pe care a putut să le rodească neamul acesta românesc. Abia atunci se va şti ce a însemnat prezenţa lui Mircea Eliade în viaţa lui”(1934).

În lucrarea sa ,,Mircea Eliade. Contribuţii bibliografice”, apărută sub Editura Societăţii Literare ,,Relief românesc”, Bucureşti, 1980, lucrare de referinţă, de altfel, Mircea Handoca nu include în bogata prezenţă publicistică a lui Eliade textele apărute în ,,Pământul” botoşănean. Am încercat, la rândul nostru, să o facem, înaintea căderii comunismului (1985), în ,,Caiete botoşănene”, din corpul revistei băcăoane ,,Ateneu” şi lucrurile s-ar fi finalizat cu bine, dacă n-ar fi fost un cenzor pudibond, cel puţin, la fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, care a spus NU, cu şpaltul în faţă (şpalt aflat în posesia noastră).

După `89 s-a făcut dreptate. Acum pentru cititorii ,,Luceafărului” re-redăm textele scrise de Mircea Eliade, în anii tinereţii sale:

MIRCEA ELIADE:,,LITANII PENTRU FECIOARE
Mie însumi, în amintirea înfrângerilor,
a mediocrei vieţi în care am vieţuit,
închin această tristă şi eroică apologie
.

Cânt fecioarele, cânt tristeţea fecioarelor ursite să plângă în zori. Cânt fecioarele ce au desfătat voinţa virilă şi muşchii, şi oasele, şi odihna. Cânt fecioarele pentru magica lor robie. Cânt prada albă în braţe crescute din soare.
Cânt zădarnica lor trudă, nostalgicele pentru puritate, tânguirile lor în spaima poftei stăpânului..
Cânt fecioarele, cânt vrăjmaşul cel mai temut, cânt ispita caldă în înserat, cânt ochii care au aflat să plângă şi să înfrângă. Cânt fecioarele, cânt carnea lor ce curmă săgeata privirilor. Carnea fecioarelor ce turbură seninul cerului, al ochiului, al duhului. Carnea fecioarelor,ce va înflori în patimă şi se va pogorî-vis şi umbră turburătoare-pe toate drumurile ce se înalţă către eroism.
Cânt fecioarele, cânt tovarăşul trist al tristului ins pe care eu îl slăvesc chemându-l mascul. Cânt pasta ce s-a plămădit şi în carnea noastră. Cânt îngerul smerit care lăcrămează şi în sufletele noastre, blând şi temut. Iar cântul meu e ură, şi buzele mele sunt sânge, şi ochii mei sunt sticliri de tăciuni şi braţul meu e semn înălţat spre cer.
Cânt vrăjile, cânt ispitele, cânt bucuriile care ne-au luminat sexul în jalnicul său coborâş, prin fum de facle obosite, de pe crestele unde singur vântul netezeşte piatra. Sex al meu, sex sfânt, sex ros de păcate-ascultă lauda fecioarelor.
Trupuri albe, cu mlădieri mângâie ochiul, cu mireasmă de smirnă arsă de jar;
Umeri albi, şerpi moi, pe care buzele se adâncesc, supte şi se smulg fierbinţi;
Gât neliniştit de Salomită albă;
Sâni crescuţi sub flacăra visurilor în miez de noapte, când gura şuieră înfiorată desfătării, şi genunchi se despart tragic, ca o prevestire;
Sâni rotunzi şi amari, pe care spaţiul îi îmbină ca pe taler; pântec pur, pântec straniu, ca o pădure tăcută, pântec încordat în aşteptările minunei;
Şolduri verzi ca fruptul verde, carne învăluită în aburi tăinuiţi, umbre ce dilată răni şi înfierbântă răsuflarea în piepturi;
Pulpe, rebus cu aceeaşi deslegare;
Fecioare fără-de-preţ, picur unic al sexului, scânteie deslănţuitoare de ancestrale furii, elixir de dubioasă divinitate, extaz împletit din înfiorări şi dureri virile, sânge pur!…
Astfel cânt anemice litanii fecioarelor ursite să plângă în zori.
(,,Pământul” – ,,Pământul literar”, Botoşani, an I, nr.1-martie 1928, p.3 – Don ,,Apologia virilităţii”)

MIRCEA ELIADE ,,GLORIE PENTRU MASCUL”
Slavă sex în care s-a plămădit stâncă şi ochiuri de cer.
Slavă celui veşnic aţâţat, celui neodihnit, celui ce poartă în piept răsuflarea lungă şi fierbinte, iar în coapse însămânţate pornirile biruinţei.
Slavă frunţii răsturnate în iureş, slavă iureşului pe creste despicate cu prăpăstii şi înflorite cu jăratic.
Slavă ochilor în pleoape, ce încoardă ura şi ţâşnesc sclipiri.
Slavă braţelor, cărnii înşerpuite pe oase de adolescent şi înfrigurate de chemări.
Slavă trupului şi slavă sângelui. Sânge roşu şi negru, pe care buzele l-ar sorbea pe sânul scurs între sâni de diavoliţă. Sânge ce întărâtă, şi scurme în adâncuri, freamătă muşchi şi înăbuşă şi orbeşte.
Slavă gurii însetată, încleştată în hotărâri, nebună în furii, înspăimântătoare în pofte.
Gură sălbatic deschisă în faţa fruptelor, avânturilor şi izvoarelor, a copacilor, a pietrelor.
Gură arsă de arşiţa trupurilor albe şi calde, comori de mângâieri nemângâiate, izvor de întunecate desfătări.
Dinţi perverşi, biruitori, tăioşi, ce se adâncesc în umerii caşti, în pulpe turburate, în şolduri rotunjite de semnul înfrânărilor.
Slavă chipului viril, slavă sfintei urâţenii, slavă oaselor ce sparg obrajii şi strâng buzele, şi înalţă fruntea sus, faşă în faţă zorii.
Slavă ochilor ce poftesc toate şi fură totul.
Slavă masculului pur, slavă şanţului prin care cerescul fecit se înalţă în lume.
Slavă eternului phallus.
Voi, vlăguiţii nopţilor sexuale, voi, resemnaţii mediocrităţii atotodihnitoare, voi, scăpătaţi ai eroismului viril, voi, bicisnici fii ai nămeţilor din peşteri, voi aromatice facle în bisericuţe sentimentale, voi, toţi cei istoviţi, degustaţi, murinzi, îmbăiaţi-vă în ploaia rece şi grea, sfărămaţi pietre, sorbiţi apă amară de mare. Slavă vouă vă dăruieşte pământul şi cerul. Suflet nou vă revarsă soarele. Gânduri aspre vă străfulgeră ţestele. Voiţi! Vă naşteţi din nou în virilitate.

(,,Pământul”, Botoşani, an I, nr.4, 15 aprilie 1928, p.4)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5