Mihai Eminescu (numele real, Mihail Eminovici) s-a născut la 20 decembrie 1849, la Botoșani, plasa Târgului, județul Botoșani, Principatul Moldovei și a murit la 15 iunie 1889, la București, Regatul României, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un celebru poet, prozator, jurnalist și traducător, clasic al literaturii române și simbol al culturii naționale. Nu a fost căsătorit și a avut un copil născut mort. A audiat cursuri de filozofie, drept, economie politică, limbi romanice și medicină la Universitatea din Viena, după care a urmat cursuri de filozofie, drept, istorie antică, limbă sanscrită, medicină, mitologie comparată, geografie și economie la Universitatea „Humboldt” din Berlin, fără a-și lua doctoratul. A lucrat ca sufleor, copist, secretar, translator, profesor suplinitor, corector, redactor, redactor-șef, subbibliotecar, director de bibliotecă și revizor școlar. Este autorul unor poezii, drame, nuvele, basme, prelucrări din folclor, traduceri, articole, scrisori, aforisme și a unui fragment de roman. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1948). O biserică, muzeul memorial, casa memorială și lacul cu nuferi din Ipotești, un muzeu din Iași, un sat și o comună din județul Botoșani, ca și mai multe cartiere, bulevarde, străzi, alei, piețe, parcuri, instituții și manifestări culturale naționale și internaționale îi poartă numele. I-au fost dedicate studii și volume, au fost lansate emisiuni filatelice, monede, medalii și insigne aniversare, au fost puse în circulație bancnote cu chipul său, au fost realizate filme artistice și documentare, creații muzicale, scenarii de teatru, radiofonice și de televiziune inspirate din viața și opera lui și au fost executate tablouri, busturi, statui și plăci comemorative ale sale.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre săvârșirea din viață și înmormântarea lui Mihai Eminescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cum a murit Mihai Eminescu?

– Poetul a trecut în neființă într-o noapte de iunie a anului 1889, la puțin timp după ora 3,00, la Sanatoriul de Boli Mintale al doctorului Alexandru [A.] Suțu [(Sutzu)], aflat pe Strada Plantelor, nr. 9 din București. Decesul s-a produs în somn, după un scurt răgaz de luciditate, și a fost cauzat de o sincopă cardiacă. Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic, închis în „celula” sa din spital, nefiind asistat nici de medici, nici de familie. Cu doar câteva minute înainte de a-și da sufletul, el îi ceruse doctorului de gardă, prin vizeta ușii de metal, un pahar cu lapte, spunându-i că se simte năruit. După ce a primit laptele, s-a întins pe pat și, la scurt timp, a murit. Într-unul buzunar al halatului, se afla un carnețel cu poezii, ultima dintre ele, Stelele-n cer, fiind scrisă cu numai o oră înainte de deces.

– Cum a decurs ceremonia religioasă?

– Înmormântarea a avut loc la 17 iunie 1889 și a fost făcută cu cheltuială din chetă publică. Corpul neînsuflețit al poetului a fost depus în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, pe un catafalc simplu, împodobit cu flori și cetină de brad. Șapte coroane străjuiau sicriul – din partea presei (cea mai mare, aflată în picioare), a Academiei Române, a ziarelor Fântâna Blanduziei, Naționalul și Constituționalul, precum și a societăților Tinerimea Română și Unirea (a studenților universitari). Pe pânza neagră de la capul lui, se aflau singurul său volum, Poesii, apărut la 21 decembrie 1883, precum și revistele Convorbiri literare și Fântâna Blanduziei. La ora 17,00, au sosit Lascăr Catargiu [(Catargi), președintele Consiliului de Miniștri], Mihail Kogălniceanu [președintele Academiei Române], Titu Maiorescu și Theodor Rosetti [fratele Elenei Cuza]. În asistență, se mai aflau Grigore Ventura, Traian Demetrescu, Alexandru Chibici-Revneanu, nedespărțitul prieten al poetului, Ion Neagoe, Alexandru Algiu, Nicolae Mandrea, Alexandru N. Lahovari, Grigore Cerchez, H. Cerchez, Ștefan Mihăilescu, Ioan Bianu, Prâncu, Clara Maiorescu, Maria Laurian și alții. La ora 16,30, a început slujba religioasă, oficiată de un singur preot, care, la final, nu a rostit obișnuitul necrolog. Răspunsurile la strană au fost date de corul Mitropoliei, dirijat de preotul Constantin Bărcănescu, iar, la finalul slujbei, corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei Mai am un singur dor. Din amvonul bisericii, scriitorul Grigore Ventura, prim-redactor la cotidianul Adevărul, a rostit cuvântarea de adio, după care cortegiul funerar a pornit către cimitir.

– Cum s-a desfășurat procesiunea funebră?

– Procesiunea funebră a pornit de la biserică la ora 18,00, sicriul fiind așezat pe un car simplu, drapat în negru și tras de doi cai. În imediata apropiere a dricului, mergeau pe jos profesori universitari, intelectuali, tineri studenți, elevi și orășeni. Ultimul drum a cuprins traseul: strada Sfântul Gheorghe, Strada Colței, Bulevardul Academiei, universitate, Calea Victoriei, strada Carol I, Calea Rahovei, Câmpia Filaretului, calea Șerban Vodă și cimitirul cu același nume [astăzi, Bellu]. O mare de oameni, în special studenți și elevi, a urmat cortegiul. În fața universității, profesorul Dimitrie August Laurian a ținut un discurs în care a omagiat în cuvinte vibrante viața poetului, după care a vorbit studentul botoșănean Gheorghe Calmuschi. Profund mișcat, el s-a adresat direct poetului cu o voce tânguită, înecat în lacrimi, amintind de toate suferinţele acestuia. După impresionanta lui cuvântare, care i-a robit pe toți câteva minute, s-a stârnit un murmur de admirație în toată mulțimea. În faţa statuilor lui Ion Heliade Rădulescu și Mihai Viteazul, se aflau numeroși elevi și studenți cu capetele descoperite, aduși de dascălii lor. În timp ce convoiul mortuar urca Dealul Filaretului, se făcuse aproape seară. Începuse o ploaie măruntă, iar, undeva, spre apus, soarele își arunca, printre nori, ultimele raze roșietice peste cimitir. Ajunși pe aleea înmormântării, la parcela numărul 9, șase elevi ai Școlii Normale de Institutori au luat pe umeri sicriul și l-au dus lângă groapa săpată proaspăt sub un tei. După o scurtă slujbă, doctorul Ion Neagoe, unul dintre foștii prieteni ai poetului din vremea studenției de la Viena, i-a adus un ultim omagiu, plângând în hohote și impresionând adânc asistența. Patru dintre elevi au coborât, ușor, sicriul în pământ, apoi Maiorescu și câțiva prieteni au aruncat primii bolovani, care au sunat straniu peste cutia de brad ce păstra trupul neînsuflețit al poetului. Deasupra, a fost aruncat pământ și totul a fost înecat în ramuri de flori și crengi de tei înflorit.

Florin Bălănescu