Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU
130 de ani de la trecerea sa în eternitate

Primit pentru publicare: 14 Iun. 2019
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 14 Iun. 2019
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Pe 15 iunie 2019 se împlinesc 130 de ani de la moartea celui mai iubit poet român- Mihai Eminescu– Luceafărul poeziei româneşti. ,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”, spune George Călinescu în finalul cărţii sale ,,Viaţa lui Mihai Eminescu” (Masca lui Eminescu– George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu).

După moartea lui Mihai Eminescu, revista Familia publică în chenar negru un articol intitulat ,,Eminescu a murit!”: ,,Naţiunea mea, îmbracă doliu!…Literatura noastră, jeleşte!…poezia română, plânge! vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă… genialul poet Mihail Eminescu a încetat din viaţă…A avut şi el soarta celor mai mulţi poeţi mari. A făcut gloria naţiunii sale, dar a fost şi a rămas sărac, a trăit luptând cu lipse materiale şi a murit în mizerie”.

Deşi Mihai Eminescu a fost creatorul limbii literare moderne, a ridicat poezia românească pe cele mai înalte culmi artistice, necunoscute în literatura românească până la el, şi a dat strălucire Societăţii Literare ,,Junimea”, oficialităţile timpului, cât şi prietenii lui literari, nu i-au organizat o înmormântare aşa cum ar fi meritat, cheltuielile de înmormântare fiind suportate de o persoană particulară.

Locul de veci a lui Eminescu este la Cimitirul Bellu din Bucureşti, lângă un tei, arbore pe care poetul l-a cântat atât de mult în poezia sa, străjuit de mormintele lui Sadoveanu şi Coşbuc, care l-au apreciat pe Marele Poet. Prin grija unui comitet, condus de Titu Maiorescu, cu banii strânşi din subscripţie publică (s-a adunat suma de 7153 lei) s-a amenajat o piatră funerară după planul lui Andre Lecomte de Nouy, pe care s-a montat un medalion, sculptat de I. Georgescu şi o placă pe care sunt inscripţionate versurile:

,,Reverse dulci scâtei                        Nemaifiind pribeag
     Atotştiutoarea,                                De-atunci înainte,
     Deasupra-mi crengi de tei              Aduceri aminte
     Să-şi scuture floarea                       M-or troieni cu drag”.

La un an de la moartea poetului, în faţa şcolii Marchian din Botoşani, este amplasat un bust sculptat de Ioan Georgescu, cu fonduri strânse de studenţi prin colectă publică. Bustul este din bronz şi a fost turnat la Paris. Bustul a fost dezvelit la 10 septembrie 1890 cu prilejul Congresului Naţional Studenţesc, o mare sărbătoare la care au vorbit: V. A. Urechia, B. Şt. Delavrancea, C. Exarcu, T. Bacaloglu etc.
Pe soclul bustului s-a inscripţionat: ,,Poetului Mihail Eminescu 1850-1889. Studenţii universitari români din Bucureşti-Iaşi. Omagiu şi admiraţiune”.
În anul 1932 bustul a fost mutat în parcul ,,Mihai Eminescu,, din Botoşani. Pe soclu sunt reproduse versurile:

,,Vremea trece, vremea vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece”.

Monumentul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu şi statuia poetului amplasată în faţa Şcolii Marchian din Botoşani au fost singurele monumente dedicate poetului, imediat după trecerea sa în eternitate.
Dacă în timpul vieţii lui Mihai Eminescu, artiştii plastici au ezitat să-i dedice lucrări plastice, rămânând de la el numai cele patru fotografii cunoscute până astăzi, după moartea sa, mulţi, chiar foarte mulţi artişti au încercat să-l redea pe Eminescu în gravură, pictură, sculptură, medalistică, etc.
Trebuie menţionat, realizarea primei medalii dedicată lui Mihai Eminescu, prin grija studenţilor ieşeni, medalie ce a folosit ca imagine ultima fotografie a poetului, trimisă de poet în 1887, Corneliei Emilian din Iaşi, deşi, în mod normal, ar fi trebuit să fie folosită prima fotografie a poetului, trimisă de Harieta, sora poetului, prin scrisoarea din 10/22 noiembrie 1888, aceleiaşi Cornelia Emilian. Ar fi fost medalia Luceafărului poeziei româneşti, aşa cum este cunoscut poetul de către toţi românii.
A urmat o perioadă prolifică, când s-au realizat o serie de lucrări plastice, medalii şi plachete, astăzi Eminescu având cele mai multe busturi, statui, medalii şi plachete, picturi, etc., dintre toate personalităţile culturii şi artei româneşti.

Acum, la 130 de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, se cuvine să-l omagiem cu o serie de manifestări culturale de excepţie şi realizarea unor materiale de o înaltă calitate artistică, care să rămână peste veacuri, pentru că: ,,Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor… Eminescu a fost pregătit sub toate raporturile a croi un drum nou în literatura românilor. Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de o cultură atât de vastă şi de o originalitate atât de puternică” (Al. Vlahuţă- Revista nouă, 1889).

Nicolae Iosub- 14 iunie 2019