Molan V. (2017, p. 57) subliniază faptul că „în procesul de formare a comunicării, profesorul este îndrumătorul important, deoarece el studiază evoluţia fiecărui copil în parte şi îşi dă seama până unde îi îndrumă şi de unde le acordă o oarecare libertate, încât cu timpul să devină autonomi”.

„În cadrul activităţilor libere desfăşurate în grădiniţă, acţiunile efectuate de copii pentru rezolvarea diferitelor sarcini îi determină să vorbească liber, fără tensiunea ce se instaurează inevitabil în cadrul activităţilor obligatorii, cadru care îi ajută pe aceştia să se exprime spontan şi cu multă uşurinţă, moment în care cadrul didactic va avea grijă să corecteze exprimarea copilului, deoarece fiecare clipă din timpul petrecut în grădiniţă trebuie valorificată în aşa fel încât să creeze cât mai multe momente favorabile îmbogăţirii şi activizării vocabularului, precum şi practicării celor mai variate forme de exprimare” (Bulc & Driha, 2013, p. 106).

Bulc & Driha (2013, p.107-108) prezintă următoarele modalități favorabile pentru dezvoltarea vorbirii:

I. Sosirea şi plecarea copiilor de la grădiniță

În acele momente, educatoarea discută cu fiecare copil pentru a-l ajuta să se despartă cât mai uşor de părinţi. Această modalitate presupune organizarea unei convorbiri libere, care să se bazeze strict pe evenimente recente din viaţa copilului, deşi tematica acestui gen de convorbire poate fi foarte variată, deoarece se pot iniţia conversaţii pe teme referitoare la jucăriile preferate, animalele preferate, poveştile preferate etc.

II. Timpul destinat rutinelor

Această modalitate contribuie la îmbogăţirea vocabularului prin intermediul următoarelor acţiuni: spălatul, servirea mesei, culcarea, deşteptarea etc. Aceste acţiuni le dau copiilor posibilitatea să-şi îmbogăţească vocabularul cu denumirile acţiunilor pe care le desfăşoară. În timpul servirii mesei, cunosc numeroase feluri de mâncare, alimente, reguli de servire a mesei, precum o poziţie corectă la masă sau faptul că nu se vorbeşte cu gura plină. În timpul spălatului, copiii denumesc anumite părţi ale corpului.

Totodată, copiii îşi dezvoltă vocabularul şi prin activităţile specifice momentelor de după amiază-culcarea şi deşteptarea, deoarece în cadrul acestora, copiii denumesc obiecte vestimentare, reguli despre ordine şi felul în care îşi ordonează hainele. Tot în cadrul acestora, educatoarea le poate citi copiilor poveşti liniştitoare, care să-i ajute să se relaxeze şi să adoarmă mai repede.

III. Jocurile şi activităţile liber-alese

Jocurile îşi propun să asigure legături permanente a copilului cu viaţă socială şi cu activitatea oamenilor, în vederea facilitării integrării micului cetăţean în viaţa comunităţii.

Aceste activităţi se desfăşoară pe centre de interes, în funcţie de interesele personale ale fiecărui copil, precum: bibliotecă, artă, joc de masă, joc de rol, construcţii, nisip şi apă, ştiinţă, astfel fiecare centru este deosebit de valoros pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, deoarece în cadrul jocurilor de acest gen, metoda de învăţământ cea mai întâlnită este convorbirea/ conversaţia.

IV. Plimbările şi excursiile

Prin organizarea acestor activităţi extracurriculare, copiii au posibilitatea să descrie ceea ce observă în natură, moment în care, cadrul didactic reuşeşte să satisfacă curiozităţile copiilor prin suportul senzorial oferit copiilor, astfel noţiunile noi vor pătrunde adânc în conştiinţa celor mici. După efectuarea plimbărilor, valorificarea impresiilor şi a cuvintelor însuşite se poate face atât prin convorbiri, cât şi prin povestiri sau descrieri ale celor văzute.

V. Programul distractiv

În cadrul acestui program, se pot desfăşura activităţi precum vizionarea unor filme, spectacole pentru copii sau jocuri distractive. Deşi în timpul vizionării atitudinea copiilor este pasivă faţă de practicarea limbii, valoarea deosebită a acestor mijloace o reprezintă sursa inepuizabilă de cuvinte noi, activităţi care îi oferă cadrului didactic posibilitatea să stabilească ce au înţeles copiii. În cadrul spectacolelor pentru copii, de exemplu teatrul de păpuşi, accentul cade pe vorbirea model din partea adultului, care contribuie la înşuşirea unor construcţii verbale în rândul copiilor. În cadrul jocurilor distractive, copiii sunt puşi în situaţia de a reda construcţii verbale auzite anterior (un cântec învăţat, o poezie, o poveste).

Bibliografie
1. Bulc, M., & Driha, O. (2013). Elemente de didactică preşcolară aplicată. Cluj-Napoca: Editura Mega
2. Molan, V. (2017). Didactica domeniului „Limbă şi comunicare” din învăţământul preşcolar. Bucureşti: Editura Miniped