Gheorghe MEDIAN

Monumentele Botoşanilor

Grupul Statuar ,,Compania de mitraliere maior Ignat în atac”

Intre elementele care conferă personalitate unui oraş, monumentele se află printre cele dintâi. Construcţii civile, de cult, administrative sau de altă natură, care au dăinuit timpului şi graţie caracteristicilor lor arhitectonice se disting din rândul celorlalte edificii, busturi, statui sau grupuri statuare, ridicate în memoria unor personalităţi sau evenimente care au marcat viaţa localităţii sau a regiunii în care aceasta este cuprinsă, obeliscuri, fântâni arteziene, purtând semnătura unor artişti celebri, sunt doar câteva dintre acestea. Ele pot fi întâlnite, cel mai adesea, în marile centre urbane, care au jucat, de-a lungul timpului, un rol important în viaţa economică, socială sau culturală a unei ţări, dar nu odată, localităţi de mai mică importanţă, adăpostesc vestigii de inestimabilă valoare, care, puse cu inteligenţă în valoare, pot constitui constitui puncte de atracţie pentru amatorii de turism.

Botoşanii, oraş care secole de-a rândul şi-a menţinut structura de târg medieval, sistematizându-se după modelul centrelor urbane moderne deabia din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, face parte din rândul localităţilor în care arta monumentală este reprezentată, cel mai pregnant, de construcţiile religioase şi civile, din rândul cărora, se disting ctitoriile lui Stefan Cel Mare (Biserica “Sf. Nicolae”-Popăuţi, 1496, şi Elenei Despot Doamna (Bisericile “Sf. Gheorghe”-1541 şi “Uspenia”-1552), centrul comercial vechi, reconstruit după incendiul din anul 1887, declarat sit de arhitectură , Primăria, fostul Palat Administrativ, clădirea fostului Tribunal, clădirile Halelor de carne şi peşte, Liceul “A.T.Laurian”, Liceul de Fete “Carmen Sylva” (Casa Corpului Didactic), Casa memorială “Nicolae Iorga”, casele Manolache Iorga, Ventura, Antipa, Silion, Sofian, Bolfosu, Isăcescu, Văsescu, Summer şi mai multe locuinţe din fosta mahala armenească, datând din ultima parte a secolului al XVIII-lea. Numărul monumentelor de artă plastică, este redus, în raport cu importanţa istorică şi culturală a oraşului, faptul datorându-se, în cea mai mare parte modului în care s-a făcut sistematizarea localităţii, fără pieţe ample sau spaţii propice instalării unor statui sau grupuri statuare. Această lacună trebuie să-l fi intrigat şi pe Nicolae Iorga, în anii copilăriei, istoricul consemnând aceasta, într-una dintre cărţile sale : “Imi aduc aminte de un vis de copil : cuprins de patriotism local, mă gândeam în ce chip aş putea face mai frumos , cu ce statui şi monumente, oraşul meu când voi fi mare”(1).

Sistematizarea târzie a oraşului – începută după aplicarea Regulamentului Organic (1831), s-a derulat extrem de lent, cele mai multe dintre străzi, păstrându-şi, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea aspectul de uliţe sinuoase, nepavate, cu case numerotate. Deabia în anul 1872, la solicitarea primarului C.I.Placa, Consiliul comunal alocă primele fonduri pentru modernizarea străzilor, acţiunea fiind continuată sub primarii Teodor Boian, (1875 – 1884) şi Ilie Ciolac, 1890, ultimului datorându-i-se modernizarea reţelei stradale centrale. Spre finele secolului al XIX-lea, după anul 1880 este trasat Bulevardul, care împreună cu Calea Naţională, se constituie în principalele căi rutiere ale Botoşanilor. In urma acestui proces, nu s-au creat, din păcate, pieţe sau scuaruri în care să poată fi amplasate, atunci, sau mai târziu, monumente pe care, edilii oraşului, sau locuitorii urbei le-ar fi propus, singurul spaţiu, cu adevărat propice amplasării unui monument, fiind Piaţa Carol, din vechiul centru comercial.

Aici a fost amplasat, la câţiva ani de la sfârşitul primului război mondial, cel mai important monument al Botoşanilor, un grup statuar, dedicat companiei de mitraliere condusă de maiorul Grigore Ignat. Inaintea inaugurării sale, Botoşanii aveau un singur monument de for public, bustul poetului Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion Georgescu, amplasat în anul 1890, în faţa Scolii de băieţi, nr. 1, Marchian.

Realizare unui monument dedicat eroilor primului război mondial, la Botoşani, era una firească, ţinând seamă de imensa contribuţie umană şi materială pe care locuitorii judeţului şi-au adus-o la victoria împotriva armatelor Puterilor Centrale şi la realizarea României Mari. In dramaticele confruntări cu armatele inamice din Carpaţii Meridionali, de la sfârşitul anului 1916, pe care le-au împiedicat să treacă în Moldova, şi apoi în luptele din triunghiul de foc al Mărăşeştilor din vara anului 1917, soldaţii botoşăneni din Regimentele 37 Infanterie “Alexandru Cel Bun”Botoşani şi 29 “Dragoş” Dorohoi şi 8 Vânători Botoşani s-au acoperit de glorie, înscriindu-şi numele, în cartea de aur a neamului românesc.

Demersurile pe calea ridicării monumentului care avea să omagieze jertfa botoşănenilor în primul război mondial, au debutat în anul 1925, prin constituirea unui Comitet de iniţiativă , condus de avocatul Ramiro Savinescu, cunoscut om politic local, urmat de lansarea unui apel către botoşăneni, chemaţi să contribuie la strângerea fondurilor necesare realizării acestuia. Exprimând convingerea că : “Cu toţii ne bucurăm de îndeplinirea visului care, veacuri nenumărate, a legănat pe înaintaşii noştri, simţim urmările binefăcătoare ale acestei împliniri, ne dăm seama că prin ea, temeiul vieţii noastre de astăzi este mai trainic şi că mai falnice ne sunt perspectivele apropiate ale viitorului”, apelul, publicat în gazeta liberală locală “Semănătorul Botoşanilor”, sublinia că trebuie … “ Să nu uităm însă că moştenirea ce o stăpânim astăzi este plătită cu jertfa supremă a sute de mii de suflete ale părinţilor, fraţilor, prietenilor noştri, morţi prin spitale sau câmpul de luptă, unii îngropaţi, poate mai cu grijă, cei mai mulţi lăsându-şi trupurile străpunse de gloanţe sub o mână de ţărână aruncată în grabă”, sugerând prin această afirmaţie, datoria supravieţuitorilor războiului de a le răsplăti sacrificiul, prin construirea unui monument care să le eternizeze memoria.
Ecoul apelului a fost deosebit, numeroşi locuitori contribuind la strângerea sumei necesare realizării monumentului. Această acţiune s-a bucurat şi de sprijinul Consiliului Comunal, care a aprobat alocarea, din bugetul Primăriei Botoşanilor pe anii 1228 şi 1929, a câte 50 000 lei, pentru monument(2).

Comitetul de iniţiativă a decis să acorde realizarea monumentului tânărului sculptor, botoşănean de origine, Horia Miclescu. Macheta realizată de acesta, a fost supusă examinării unei comisii formate din arhitectul bucureştean Paul Smărăndescu, profesor la Scoala superioară de Arhitectură, sculptorul C.D.Mirea, profesor la Scoala de belle arte din Bucureşti, – delegaţi, la solicitarea ce i-a fost adresată de Comitetul de iniţiativă, de Emil Pangrati, directorul Scolii superioare de Arhitectură din Bucureşti- profesorul Tiberiu Crudu şi avocatul Eugen Neculau, -delegaţi de Comitetul de iniţiativă, care au studiat-o în atelierul artistului din Bucureşti şi considerând-o reuşită, şi-a dat avizul pentru execuţia sa.

Demn de subliniat, este şi faptul că, înainte de a se trece la execuţia monumentului, macheta acestuia a fost expusă în foaierul Teatrului “Mihai Eminescu”, botoşănenii, având posibilitatea de a-şi exprima opiniile relativ la monumentul ce avea să fie amplasat în inima oraşului.

In privinţa personajului care urma să fie simbolul eroismului botoşănenilor în dramaticele confruntări ale armatei române cu cele ale Puterilor Centrale, autorii iniţiativei ridicării monumentului mai sus amintit, nu au făcut nici o propunere, lăsând să fie rezolvată această problemă, după desemnarea artistului care urma să realizeze monumentul. Documentele timpului, nu ne dezvăluie cui i se datorăşte desemnarea, spre a ilustra ideea mai sus amintită, a căpitanului, ridicat post-mortem la gradul de maior, Grigore Ignat, mort, împreună cu întreaga companie de mitraliori pe care o conducea, în confruntarea cu armata invadatoare germană din ziua de 6/19 august, 1917, de la Răzoare dar, alegerea, a fost, credem, cea mai motivată, din câte se puteau lua în discuţie.

A contat în luarea acesteia, faptul că era legat de Botoşani, prin prezenţa sa aici, în iarna anului 1916-1917, ca instructor al Scolii model de mitraliere, organizată din dispoziţia Ministerului de Război, dar, mai cu seamă, ecoul morţii sale eroice, scos în evidenţă de Inaltul ordin de zi nr. 41,din 6/19 august, care consemna : “Căpitanul Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 Infanterie a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a murit (…). Acest sfârşit ostăşesc îi va cinsti pururea memoria şi-l aduc la conştiinţa ostaşilor ţării drept pildă de înălţător avânt patriotic şi sublim sacrificiu al vieţii, pentru întregirea neamului”(3).

Adăugăm documentului mai sus citat, cunoscut, desigur, la vremea respectivă botoşănenilor, alte două documente, intrate de curând în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie, care se pot constitui în argumente ale opţiunii pentru căpitanul Grigore Ignat. Unul dintre acestea, este un Certificat de bună conduită(4), eliberat de Primăria Botoşani, Getei Enăşescu, la data de 16 aprilie 1916, act necesar aprobării căsătoriei cu căpitanul Grigore Ignat. Căsătoria, încheiată câteva luni mai târziu, îi conferea căpitanului Grigore Ignat, bârlădean de origine, calitatea de fiu adoptiv al Botoşanilor.

Un al doilea document, este Brevetul Ordinului “Mihai Viteazul” clasa a III-a(5), care i-a fost acordat, maiorului post-mortem, Grigore Ignat, de Regele Ferdinand I.

Brevetul, semnat în original de Suveranul României, dat în Iaşi la data de 13 decembrie 1917, se constituie în,, poate, cel mai puternic argument în desemnarea lui Grigore Ignat ca simbol al eroismul botoşănenilor în marele război pentru întregire. Ieşind din tiparul obişnuit al motivărilor acordării înaltelor distincţii ostăşeşti, acesta cuprindea următorul text : “Dorind a răsplăti meritele Căpitanului Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 Infanterie, pentru vitejia şi strălucita îndârjire cu care a luptat cu compania sa de mitraliere, în lupta de la Răzoare, din 6 august 1917-Aflându-se la centrul Diviziei, pe unde numeroase trupe germane au reuşit, pentru un scurt interval a pătrunde prin frontul Diviziei 13-a, a rămas cu unitatea sa neclintit pe poziţie, secerând moarte în valurile de asalt ale inamicului. După respingerea germanilor, eroica companie a fost găsită acoperită de cadavre inamice, iar comandantul ei, cu mâna încleştată pe mitraliera cu care trăsese, până în momentul când a murit moarte de erou pentru Patrie şi Rege”.

Desemnarea lui Grigore Ignat ca simbol al eroismului botoşănenilor în prima mare conflagraţie mondială, a fost, credem, în mare influienţată şi de poemul lui Constantin Gh. Cucu, “Glorioasa epopee română” a Marelui Război de Intregire 1916-1918, în care eroului de la Răzoare îi sunt dedicate versuri înălţătoare, cu un mare impact asupra contemporanilor. Poemul a fost publicat în anul 1925, în revista “Biblioteca Războiului de Intregire”, editată de Constantin Gh. Cucu la Botoşani, în patru numere, reunite în anul 1928, într-un singur volum.

In capitolul al treilea al publicaţiei mai sus citate, intitulat “Bătălia de la Răzoare-Mărăşeşti”, episodul care avea să ducă la sfârşitul eroic al căpitanului Grigore Ignat, este evocat în şase subcapitole (87-92), pe care le reproducem încele ce urmează:

“Cota o sută”…

“Cota o sută” este o chee!- Cheea Moldovei cea disputată.
Si-acum în mână o ţin Românii cu a lor oaste greu încercată.
Cheea aceasta, miraculoasă, luptă germanii s-o dobândească,
Românii luptă cu disperare, când vin duşmanii s-o cucerească!

Dară momentul plin e de groază! Neamţul- atacă fulgerător,
Tunul loveşte în plin armata, făcând masacru îngrozitor
Linia-ntâia este pierdută! Şi inamicul prinde curaj!…
El ne atacă cu violenţă, sub un puternic “Tir de baraj”.

Pierderi sunt multe şi dureroase!, cad mii şi sute de luptători,
Oastea română cu greu răsuflă, sub focul duşman, dogoritori…
O mare dramă se joacă-acuma, -în bătălia de “La Răzoare”
Unii se luptă pentru moşie, alţii se luptă pentru onoare!

Dar o armată prea numeroasă, de nemţi s-arată în depărtare,
A stat ascunsă din bună vreme, în păduricea de “La Răzoare”
In “pas gimnastic” ei se avântă, aleargă-n fugă peste ogoare,
Să cucerească “Cota o sută”!-Cota o sută de “La Răzoare”.

“Mitralierele Căpitanului Ignat”

Le ies în cale şi îi atacă, vre-o trei companii, -dar de prisos!
Soldaţii noştri sunt scoşi din luptă!- o jertfă mare cu mic folos!…
Sub foc de tunuri şi de grenade, sub focul groaznic de-obuziere
“Ignat Grigore” aşază-n grabă, într-o tranşee, mitraliere!…

Ignat Grigore”! e Căpitanul în bătălie mult încercat,
Ignat Grigore, în multe lupte, pe duşman groaznic l-a secerat!
El e Măestru în a sa artă!… Mitraliera e viaţa sa.
Tara îl pune la loc de cinste, să o salveze în ora grea!…

Duşmanul vine să ieie “Cota”, tunul lui straşnic ne zăpăceşte,
Dar Căpitanul de prin tranşee, cu-ale sale arme îl potopeşte!
Totul în grabă se pregătise!-Mitraliere stau pe poziţii,
Compania-ntreagă e înarmată, are grenade, are muniţii.

Momentul suprem de eroism şi sacrificiu!…

Mitraliera nu încetează!-seceră-ntruna valul german,
Sute de leşuri locul acopăr!- pe loc opreşte frontul duşman
Iar mai atacă, iar se opreşte, face manevră să-ncercuiască
Dar Căpitanul întoarce-ndată, mitraliera să-i fugărească!…

Măestrul…

In timpu-acesta, vine rezerva, peste câmpie! peste ogoare,
Vine ca vântul! Ca să salveze “Cota o sută” de la Răzoare.
Mitraliera nervos lucrează sub ochiul ager al lui Ignat,
Grindină mare de proiectile, bate tranşeea neîncetat!…

Momentul suprem!…

Mor toţi soldaţii de prin tranşee, sub focul groaznic, mistuitor,
Rămân gradaţii şi ofiţerii; ei iau în grabă serviciul lor!
Din nou o salvă ce potopeşte, e aruncată peste duşmani
Si încă una! Şi încă zece! Care doboară pe mulţi germani.

Dară pe lume, au toate-un capăt!… Cu forţe multe e atacată
Cu pierderi grele ocup tranşeea, care-i lovită şi… masacrată!
Peste tranşee vine ce vântul, un duşman aspru, neîmpăcat
Si cade-n luptă străpuns de duşmani, Eroul nostru “Maior Ignat”

“Cununi pentru Martiri”!…

Măreaţă faptă de sacrificii!- Măreţe pilde tu ai lăsat,
Salvaşi moldova şi Tara toată cu a ta jertfă “Maior Ignat”.
Voi! Toţi eroii, ce-aţi dat viaţa, pentru “onoare şi jurământ”,
Tara depune şi flori şi lauri!-mormântul vostru ne este Sfânt!… (6)

In volumul editat în anul 1928, în care erau reunite cele patru numere ale Bibliotecii Războiului de Intregire, Constantin Gh. Cucu, publică o nouă poezie dedicată eroului de la Răzoare, intitulată “Apotheoză”, pe care o redăm în cele ce urmează :

Tu ai luptat cu abnegare
Străpuns de zeci de baionete,
Iar moartea ta la parapete
Opri năpraznica vâltoare

Din lanţuri grele ne-ai scăpat,
Cu jertfa ta fără de nume,
Si ne-ai făcut stăpâni pe lume
O, bravule Maior Ignat! (7)

Dezvelirea monumentului, care a fost denumit “Compania de mitraliere maior Ignat în atac”, a avut loc, cu fastul cuvenit unui asemenea eveniment, în vara anului 1929. De atunci, aici s-au desfăşurat cele mai importante ceremonii militare organizate în zilele importante ale istoriei naţionale, cinstirea eroilor care şi-au sacrificat viaţa pentru libertatea şi unitatea patriei, găsindu-şi, în faţa monumentului dedicat maiorului Grigore Ignat şi camarazilor săi de luptă, cel mai propice loc de exprimare.

La peste nouă decenii de la dezvelirea sa, grupul statuar din fosta Piaţă Carol, astăzi Piaţa 1 Decembrie 1918, continuă să fie cel mai reprezentativ monument al Botoşanilor. Se cuvine, prin urmare, ca edilii oraşului să-i dea atenţia cuvenită, pentru ca, în ambianţa pe care o va avea centrul oraşului, după terminarea amplelor lucrări de restaurare, monumentul să-şi recapete frumuseţea şi grandoarea de altădată.

Note
1.Nicolae Iorga, “Drumuri şi oraşe din Romania”, Editura “Minerva”, Bucureşti, 1904, p.175
2. Ionel Bejenaru, “Botoşanii şi Marea Unire a Românilor din 1918”, Editura “Agata”, Botoşani, 2003, p. 31-32
3. Idem, p. 31
4. Muzeu Judeţean de Istorie Botoşani, Colecţia Istorie Contemporană, doc.8301
5.Idem, doc. 8300
6.Constantin Gh. Cucu, “Glorioasa Epopee Română” a Marelui Război de Intregire 1916-1918, în “Biblioteca Războiului de Intregire”, Tipografia “Concurenţa”, Botoşani, 1928. p.95-96
7. Idem, p,142