Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Mostră de infantilism în gestionarea istoriei

Primit pentru publicare: 21 Mai 2020
Autor: Prof. Gruia COJOCARU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 22 Mai  2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Mostră de infantilism în gestionarea istoriei

Nu trebuie să întărești ceea ce pentru toți este o evidență! Nu adaugi un fes din postav peste o căciulă de miel, măcar că iarna mușcă năprasnic!

De o bună bucată de vreme am senzația c-am (re)intrat în procesul kafkian, generat de închipuita pandemie, care, în termoscanare rafinată de botniță, ne mătură libertatea pe temeiuri din ce în ce mai obscure, pentru a ne catapulta într-un castel – similar cu cel descris de scriitorul praghez de limbă germană – cu zorzoane de ridicol și infantilism. Fă lumină, dom’le, ca să priceapă omu’! – ar zice, poate, Moromete, ușor agasat că nu cobor la talpă…

Mai zilele trecute, aristocrații zilei din Casa Răposatului au plămădit, la sugestia Leului reîncoronat, o lege trainică (deocamdată proiect, până la promulgare), prin care data de 4 iunie este declarată Ziua Tratatului de la Trianon. Grație acestei legi, la nivel național, mai ales în lăcașurile de învățământ, instituții culturale și armată vor avea loc manifestări cultural-educative – bănuiesc că ar fi binevenită și parada militară – întru evocarea semnificației Tratatului de la Trianon. Inițiativa, la prima vedere, ar trebui îmbrățișată de toți românii pentru care Patria nu e un concept abstract, de care ne folosim pentru sporul de confort, ci bucuria (chiar dacă uneori amară) de a ne construi un rost, adăpându-ne din seva rădăcinilor Pământului în care ne-am zămislit.

După cum se știe, Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, a consfințit, între altele,  frontierele Ungariei cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și România. În ceea ce ne privește pe noi, românii, tratatul legitimează includerea Transilvaniei și a părții de răsărit a Banatului la Patria Mamă, România. Totuși, ivirea acestei legi naște un set de întrebări: 1 Decembrie 1918, Ziua Națională a României, ce greutate mai are în contextul în care invocăm voința marilor puteri ale acelor vremuri în facerea României Mari?! Oare nu cumva îi alterăm conținutul? Oare nu derutăm și bulversăm părți însemnate din națiunea română, pentru care istoria națională se comprimă, în cel mai bun caz, în cunoașterea câtorva evenimente incoerente și-atât? N-ar fi fost indicat ca momentul de la 4 iunie 1918 să fie lăsat în grija profesorilor de istorie?! Bine, dar tocmai le-am netezit cadrul legal! 

Să zicem că mustiți de bune intenții, iar grija voastră subită pentru Istoria Românilor n-ar elibera o miasmă electorală… În acest caz, stimabililor, trebuie să sprijiniți această lege printr-o măsură administrativă, care stă în pixul Tigrului (pardon, Tigroaicei) din piscul Educației. Cum?! Introduceți încă o oră de istorie în planurile-cadru pentru gimnaziu și liceu, astfel încât profesorul de specialitate să poată furniza elevilor informații relevante despre evenimentele istorice esențiale, absolvit de corvoada navetei la trei școli într-o zi! Astfel, nu numai că ar spori calitatea actului didactic, profesorul eliberându-se de stresul galopului (cu zăbală!) de la o instituție de învățământ la alta – gândiți-vă numai la mediul rural, unde, pentru o catedră de istorie, dascălul ajunge să facă zeci de kilometri pe zi doar în interiorul unei comune! –, ci, implicit, cunoștințele dobândite de elevi ar fi mai bogat structurate.

Dar, la chestiune, domnilor, la chestiune!… Cui folosește găselnița în cauză?! Câștigăm ceva prestigiu, astfel? Ce i-ați răspunde, dragilor, unui elev de gimnaziu care v-ar întreba: dacă prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918 s-a împlinit visul de unire al poporului român, idealul acesta străbătând veacurile, ce relevanță mai are pentru noi ziua de 4 iunie 1920?! O să-i spuneți că marile puteri au consfințit atunci unirea din debutul lui decembrie 1918?! Dar dacă, un an mai târziu, în 1921, Marea Britanie și Franța – puterile europene ale momentului – ratificau tratatul, însă puneau sub semnul întrebării legitimitatea integrității teritoriale a României?! N-ar fi onest să fabricăm, pe aceeași logică, în aula aristocraților de pe malurile Dâmboviței, o (nouă) zi a ratificării tratatului în cauză, câtă vreme actorii europeni, cruciali în victoria din Primul Război Mondial, au susținut cauza României?… (Să nu uităm că, în cadrul dezbaterilor referitoare la ratificarea  tratatului, în iunie 1921, Aristide Briand, Președintele Consiliului de Miniștiri al Franței, referindu-se la România, a afirmat: Franța nu va interveni niciodată împreună cu guvernele aliate și prietene, pentru a dăuna dreptul României la suveranitate națională!) Săpând până la exasperare – elevii au de multe ori inteligență de spiriduș și energie de buldog! –: dacă marile puteri ale timpului decideau în defavoarea României, în vara lui ’20 ori în cea a lui ’21, mai sărbătoream ziua de 1 Decembrie 1918 fără un sentiment de ridicol?! Aici nu știu ce-ați răspunde, onorabililor, chiar cei de specialitate ați fi în încurcătură! Nu avem creiere destupate la acest nivel? Ba da, chiar dacă nu mă topesc după ei, trebuie să recunosc că sunt și oameni rasați în Parlamentul României, inclusiv printre reprezentanții minorităților naționale, nu doar hamali de serviete lustruite și cameriste sfioase, care-au furat de la Cleopatra tehnica înfășurării în covor de mătase, pentru accederea în aristocrație…

Prejudicii firește că ne-aduce această lege, prin accentuarea gratuită a clivajului dintre români și maghiari, amărăciunea celor din urmă – determinată de pierderile teritoriale de după încheierea războiului, nedrepte în opinia lor – fiind potențată fără rost. Aș fi înțeles demersul, dacă era în pericol integritatea teritorială a României, dar așa?… Faptul că decidenții politici maghiari militează inteligent pentru autonomia Ținutului Secuiesc, atât în parlamentul țării, cât și în cancelariile occidentale și nu numai, trebuie să ne facă vigilenți, nu neciopliți, triviali și stupizi. Cu rivalii trebuie să stabilești contacte lucrative, bazate pe pragmatism – după modelul ruso-german actual, de pildă –, fără ofense livrate deșănțat de mândria cabotinului.

 Într-o abordare cu substrat spumant, ancorat în adevăr, aș zice că demersul aleșilor noștri, la un veac după Trianon, e similar cu acela al unui bărbat care, după zece ani de căsnicie – voiam să mă duc la un secol, dar m-a certat biologia! – împărtășește cunoscuților istoria candidă și virtuoasă a jumătății sale, cunoscută în epocă ca fiind o bucățică pe cinste… Bine, mă, ți-a cerut cineva să vii cu cearșaful?! Să prezinți luptele dintre gladiatori, din vremea când o culegeai din spuma mărilor?! Las-o așa, dom’le, oamenii au încropit deja un portret cu fond estompat, fără stridențe apăsătoare, însă orice încercare de a-l șlefui, pentru a-i spori strălucirea, este un dezastru ori, într-un caz fericit, o dovadă de infantilism! 

… Prezentul material ar fi trebuit să fie bun de tipar în data de 4 iunie. Cum însă Ziua Tratatului de la Trianon e încă în proiect, mai sper totuși că o șoaptă inspirată ar putea ajunge la Palat întru nepromulgare…