ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 14 Iul. 2018
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele national al Ligii Scriitorilor Români
Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 15 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Municipiul Drăgăşani înainte şi după Marea Unire a fost şi este Cetatea publiciştilor şi scriitorilor români

 

Aşezat în drapta Oltului, botezat de romani Alutus, municipiul Drăgăşani, care a fost castru romna Rusidava, localitate ce s-a aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea) și continua către Transilvania. Acest drum și traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană ).Mai târziu această localitate, a devent, de-alungul vremurilor, “Podgoria Voievodală  a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul Teodor Barbu în volumul “ Drăgăşani între legend şi adevăr“( Editura Kitco, 2014).

Numele acestei localităţi este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul din 7 iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă din localitatea Slatina.Pot spune că autorul acestui hrisov, care întărea dregătorului Fârtat Pârcălabul că satul Drăgăşani este “vechie şi dreaptă ocină “( cu drept de moştenire ), a fost primul scriitor de pe meleagurile Drăgăşanului.

Chiar dacă, Drăgăşanu apare ca târg, în lucrarea lui De Bauer”Memorii istorice şi geografice pentru Valachia “, apărută la Frankfurt în anul 1778, în care se spune că Drăgăşani (Tregoschan, ortografiat aşa de autor) este “un sat cu o casă epistopală şi cu o curte boierească, o biserică, vii, un târg şi o trecere peste Olta “, putem considera că şi De Bauer este un scriitor drăgăşenean.

Multe discuţii şi studii au fost publicate, de-alungul veacurilor, despre etimologia denumirii de Drăgăşani, fapt ce mă îndreptăţeşte că toţi acei etimologi, istorici şi cronicari, să-i consider ca fiind scriitori drăgăşeneni, aflând că mulţi dintre aceştia au vizitat localitatea de pe malul drept al Oltului.

Marin Popescu din Nemoiu, sat din cadrul comunei Amărăşti, la distanţa de 17 kilometri  de Drăgăşani, decedat în anul 1945, specialist în istoria locală şi al scriierilor vechi, scria despre o legendă că denumirea de Drăgăşani vine de la o femeie de peste Dunăre, fugită  din calea turcilor, stabilită pe aceste meleguri care au căpătat numele acestei femei.

Un alt scriitor, Victor Mihăescu, care mi-a fost profesor la liceul din Drăgăşani, (ce mi-a fost profesor de limba şi literatura română la liceu ), scria într-o poezie inspirită, denumită “Micromonografie lirică “că numele localităţii vine, aşa cum se păstrează într-o legendă, de la crâşmăriţa “Şani “, o frumoasă femeie văzută prin aburii alcolului:

“Osteniţi de drum, în cale,
Poposeau la crâşma ei
Şi la vorbe cu temei
Curgea vinul în pocale
Şani, Şani, dragă Şani
Toarnă vin, toarnă pelin
Să mai uit al vieţii chin
Şi să-mi cânte lăutarii!“
Şi de-atunci legenda spune,
Are Drăgăşani un nume.

Nu se pot uita amintirile de pe front ale  generalului în rezervă Buterez Marin, eroul Jandarmeriei române, texte scrise cu acurateţe şi realism.Dar, mult mai înainte, în pomelniul bisericii din Drăgăşani, ctitorită prin anul 1793, document scris de Dionisie Ecleziastul, se specifică numărul negustorilor locali, este un fel de articol iar autorul fiind primul jurnalist local.La fel pot spune şi despre Constantin Isărescu, tatăl actualului guvernator al Bănci Naţionale, autor a unei cărţi de memorialistică despre al doilea război mondial la care a participat.

Un anonim drăgăşenean a tipărit la Bucureşti în anul 1883 cartea “Goana după instrucţiune a domnului Dimitrie Simulescu “în care sunt dezvăluite încercările subtilizării unor sume de bani necesari construirii unei şcoli.

În jurul atelierului tipografic din anul 1908, înfiinţat de doi asociaţi; I.Adămoiu şi Nae Ionescu, alături fiind un atelier de legătorie înfiinţat de negustorul librar I.Adămoiu, originar de pe meleagurile Muscelului, s-au strâns un grup de publicişti care publicau broşuri şi diferite gazete care cuprindeau articole despre evenimente din Drăgăşani şi satele limitrofe.După Marea Unire apare în Drăgăşani Tipografia lui Dionisie Curecheanu, aflată pe strada Decebal.Aici se lucra cu o maşină tip Boston, apoi peste câţiva ani, în 1924, Curecheanu cumpără o maşină de tipărit plană  şi în 1932-1933 mai cumpără o maşină de tipărit ziare, bineînţeles acţionată manual.

Aşa cum ne informează istoriciul literar Teodor Barbu în lucrarea sa”Drăgăşani între legendă şi adevăr-pagini de istorie culturală “, primul autor de carte din Drăgăşani, tipărită în tipografia lui Adămoiu, a fost un moşier de peste Olt, din comuna Câmpul Mare nu departe de oraşul podgoriilor, pe nume Tache Gazan care a publicat multe cărţi.Astăzi se păstrează de la el 17 cărţi, în depozitul legal al Bibliotecii Academiei Române. Spre cinstea celor care le-au păstrat, la Drăgăşani se mai găsesc cinci cărţi semnate de acesta:”Între ore de nelucru şi urât una-alta-1909 “, “Linguşitorii“ apărută în 1910“ , “În ore de nelucru, în ore de urât “, “Prăpădul lumii prin strigoi “, “Ultima pagină din viaţa unui om “ ,apărute în anul 1911 ; “ În ore de nelucru, în ore de urât“ şi “La ce bun oare “, tipărite în anul 1912. Autorul se destăinuie că este adeptul “artei pentru artă”.Mai multe amănunte despre acest autor au fost publicate de avocatul şi istoricul literar Ion C.Vasile( tata fostului prim ministru Radu Vasile, coleg de clasă cu autorul acestui articol), având informaţii de la învăţătorul Ion Marinescu din Verguleasa de peste Olt, care prin anul 1970 spunea că-l ţine minte pe Gazan, care se pare că era albanez sau grec, naturalizat, decedând la onorabila vârstă de 90 de ani.În 1907 acesta îi dedică o broşură lui I.L.Caragiale, tipărită la Rm.Vâlcea şi intitulată metaforic”Disecarea dramaturgului I.L. Caragiale “ căruia îi făcea un proces de conştiinţă în urma răscoalei ţărăneşti din 1907.În urma acestei publicaţii folcloristul Teodor Bălăşel, preot din Dobruşa, sat limitrof Drăgăşanului, prieten cu Tudor Arghezi, îi dă o replică lui Gaza, urmare ideilor dezvoltate în broşura “Observaţiuni “, apărută la Rm.Vâlcea în anul răscoalei.În 1909 C.Popescu-Călina tipăreşte la o tipografie drăgăşeneană “Şcoala face omul şi altoiul pomul pom “, iar în perioada anilor 1914-1919 apare organul de presă al partidului liberal”Gazeta Drăgăşanilor “, găzduind în paginile ei numeroşi publicişti, printre care fostul primar Mişu Mihalescu, viitorul naş al scriitorului Gib I.Mihăescu, personaj în romanul meu “La brat cu Andromeda. “

Inginerul hotarnic, publicist şi el, pe nume Mihail C.Lazaru, venit de prin Teleorman, publică o serice de cărţi cadastrale a unor proprietăţi din Drăgăşani, iar dirigintele Şcolii de meserii, Ion Găvănescu tipăreşte lucrări cu caracter pedagogic, cărţi apărute până în 1921, în timp ce Gheorghe M.Bălăşoiu, publică în perioada anilor 1913-1925, la tipografia din Drăgăşani, două plachete de versuri cu poezii despre război şi amintind de Marea Unire. În 1922, după evenimentele epocale, care au marcat istoria neamului românesc, preotul şi publicistul Teodor Bălăşel publică broşura “Ion C. Brătianu “ ce includea în corpus cuvântarea rostită în piaţa oraşului, la 29 mai 1921, de marele om politic, când se dezvelea bustul în marmură al omului politic care a contribuit magistral la făurirea statului unitar România Mare.Bust care a fost demolat de regimul comunist-criminal.

În această perioadă scriitorul Gib I.Mihăescu, născut la Drăgăşani, locuind în oraşul podgorilor, publică majoritatea cărţilor sale, la diferite edituri din ţară:  1930: Brațul Andromedei,1933: Rusoaica,1933: Femeia de ciocolată1934: Zilele și nopțile unui student întârziat1935: Donna Alba, 1928: Grandiflora, 1929: Vedenia,1935: Visul,şi i se joacă la Teatru Naţional în 1928: Pavilionul cu umbre.În perioada lui Gib I.Mihăescu oraşul Drăgăşani a fost vizitat de numeroşi scriitori din Craiova, Bucureşti şi alte localităţi. Radu Gyr, Cezar Petrescu, Radu Bardeş, Nicolae Milcu, N.I. Herescu, Traian Păunescu-Ulmu, Ion Horia Rădulescu, C.S. Nicolaescu-Plopşor, Zaharia Stancu, etc.

Locuitor temporar în urbea Drăgăşani, D.A. Gheorghiu, care a fost şeful uzinei elecrice de lângă calea ferată, tipăreşte lucrarea “Din articolele mele publicate în diferite cotidiene locale “, şi o broşură cuprinzând 44 de pagini, tipărită la Chişinău în 1930, intitulată “ Se bea la bucurie ca şi la supărare.“

Folcloristul, învăţător, Ion N.Popescu din Ştefăneşti, comună limitrofă oraşului Drăgăşani, se bucură de o presă favorabilă pentru volumul tipărit la Drăgăşani în anul 1938, intitulat”Hore, strigări şi striugături “

Faptul că în acea perioadă localitatea Drăgăşani, era pe drept cuvânt cetatea publiciştilor şi scriitorilor români este şi dovada că în acest oraş se tipăreşte la tipografia Curechianu,( pe care l-am cunoscut în tinereţea mea, locuind pe strada Decebal), ziarul Ecoul Vâlcii , care avea redacţia în comuna Păuşeşti-Otăsaru, iar în perioada, octombrie 1928-sept.1930 se tipăreşte la aceaşi tipografie din Drăgăşani revista„ Încercări” a elevilor liceului” Radu Greceanu” din Slatina. Încă o dovadă că oraşul meu natal Drăgăşani a fost şi este Cetatea publiciştilor şi scriitorilor. În acest oraş de sub Dealul Viilor mai apăreau ziarele „Aurora Vâlcii”, cu redacţia pe strada Carol, având  colaboratori pe Ilie Gabrian, Ilie Svâgnescu, Bubi Dimitriu şi mulţi alţii.În 1933 apare gazeta  locală „Izbânda”, în care semnează articole folcloristul G.T.Nicolaescu-Varone, publicistul Virgil Molin care militează pentru promovarea modernizării tipografiilor, mai semnează poetul T.Păunescu-Ulmu, cu studii la Paris, profesor la Gimnaziu din Drăgăşani, care a ţinut comunicarea “Mihai Eminescu,  o problemă naţională“.

În comuna Zăvideni, aflată la câţiva kilometric de Drăgăşani, venind dinspre Rm.Vâlcea, apărea revista “Lotreanu” , între anii 1891-1892 care era o publicaţie enciclopedică, organ al învăţătorilor din zonă, în care publicau învăţători din zona Drăgăşani, precum: C.Popescu-Călina, D.Simulescu, T.Bălăşel, V.Georgescu, Gh.Popescu etc.

Un adept al românismului Virgil Voicescu din Voiceşti, comună limitrofă Drăgăşanului, editează gazeta „Luminatorul”, pe care o tipăreşte la Rm.Vâlcea între 1 septembrie 1928-decembrie 1929, acesta fiind şi personaj literar în „Donna Alba” de Gib I.Mihăescu. Un alt drăgăşenea care publică în bucureşti monografia „Despre Şcoala Elementară de Agricultură, Ştefăneşti-Ştefăneşti”scrisă de inginerul agronom Ernest Grinţescu.

În prima jumătate a secolului XX apare multe broşuri şi cărţi  cu profil tehnic şi meşteşugăresc, iar în 1943 apare cartea “Podgoria Drăgăşani “ cu prilejul ianugurării “Staţiunii experimentale Viticultură şi oenologie ” în care publică prof.univ.dr.Gh.Ionescu-Siseşti, C.Ionescu, Ed.Miloiu, Ecaterina Hacman, Adrian Popescu, dr.S.Cogâlniceanu, dar şi rândurile romantice ale lui Radu Gyr, bun prieten al lui Gib I.Mihăescu:” …Miroase Drăgăşanul a foi de nuc amare, a must, a pergamute//…Bem în cerdac, la cramă// Pocneşte pe jăratic berbecele-n frigare,//Se frânge haiduceşte ciosvârla de pastramă.“

În 1934, după asasinarea lui I.Gh.Duca, apare la Rm.Vâlcea o carte dedicată acestuia în care publică cunoscuţii publicişti O.G. Bogardo, din Drăgăşani, Emil Răuţ, din Drăgăşani stabilit la Rm.Vâlcea unde conduce publicaţia “Îndrumarea Vâlcii “. Remarc faptul că O.G.Bogardo a publicat romanul “Letiţia “, inspirit din viaţa oraşului de la poalele Dealului Viilor.

După instalarea comunismului în România, cărţi şi reviste apar tot mai puţine în Drăgăşani, datorită cenzurii şi dictaturii ideologice.Dar, noii tinerii iubitori de literatură iubeam cartea.Dovadă că se făcea carte în şcolile primare şi în liceul din Drăgăşani este faptul că mulţi dintre foştii mei colegi de clasă au ajuns mari personalităţi, precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie Vulpe -istoric, Mugurel Isărescu, actualul guvernator al Băncii Naţionale, iar mulţi alţii, profesori universitari, cercetători, oameni de ştiinţă… 

Nu pot să-i uit pe profesorii mei, cei trei „Escu”: Mihăescu, Istocescu şi Popescu, de limba şi literatura română, pe profesoara Preda de matematică… care m-a lăsat corigent în clasa a X-a. Fiind bun la fizică şi chimie, profesorul Cruciachevici mai întotdeauna mă punea, la orele de laborator, să fac experienţele cu care îşi exemplifica lecţiile. Nu pot să uit că am fost eliminat trei zile pentru faptul că am fost găsit citind în clasă romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihăescu, care era interzis în acea perioadă. Cartea o împrumutasem de la Ionica, fiica cea mică a autorului, care locuia împreună cu mama dânsei, doamna Elena, fostă Stănescu, pe o stradă adiacentă cu strada Parcului pe care se afla casa noastră. Era perioada când din dorinţa de a ne face cunoscute creaţiile literare am înfiinţat Cenaclul Literar de pe lângă Casa de Cultură. Era anul 1958: După ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihăescu am botezat cenaclul cu numele acestuia. Tot în acel an, 1958, împreună cu colegii Ilie Vulpe, Nicuşor Bărbulescu şi Liviu Lica, am făcut o gazetă de perete din scânduri, frumos construită cu patru rubrici, intitulată „Gazeta literară drăgăşeneană”, pe care am pus-o pe gardul şcolii chiar la intrare. Era noaptea. La cele patru rubrici am „publicat” poezii şi articole despre activitatea cenaclului pe care-l conduceam. Dimineaţa, înfuriat, directorul Liceului, profesorul Chelărescu, a dat ordin să fie dată jos gazeta noastră, iar pe noi ne-a eliminat trei zile şi apoi am fost criticaţi de mama focului în şedinţele de UTC. 

 Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul literar pe care-l înfiinţasem, am invitat la şedinţele acestuia colegi şi prieteni dragi, iubitori de literatură, precum Dumitru Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet (elev în acea vreme la Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru, ajuns renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Drăgăşani, viitor membru al Curţii Supreme de Justiţie, poetul Virgil Mazilescu care era deja student la Bucureşti, Ion C. Vasile, tatăl viitorului prim-ministru, profesorul Niţă Popescu, poetul Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu şi alţii. Demn de recunoscut este faptul că am avut mare noroc cu dascălii noştrii din acele vremuri, deoarece ne-au pregătit cu dăruire la toate materiile, ne-a transmis dragostea de cunoaştere şi ne-au „deschis ochii”, învăţându-ne cum să ţinem piept vieţii… 

Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihăescu, încă de prin clasele primare am aflat că acolo a stat un mare prozator. Doamna Elena, soţia scriitorului cu cele două fetiţe Miruna şi Ionica, au fost scoase de comunişti din locuinţa lor, pe motiv că erau boieroaice şi făceau parte din familia „legionarului” Gib I. Mihăescu (cel care a publicat la revista „Gândirea”) şi mutate într-o casă de ţigani. Abia în 1967, după ce a fost retipărit Gib, le-a fost retrocedată casa… În acea perioadă vizitam familia, împrumutam cărţi şi cercetam manuscrisele. Aveam şi un concurent, pe prietenul meu, profesorul Emil Istocescu, care s-a implicat cu dăruire în cercetarea operei autorului, în special al volumului „Braţul Andromedei”, publicând câteva cărţi de referinţă despre opera lui Gib I. Mihăescu. 

După terminarea facultăţi am fost redactor la Staţia de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o oră în care difuzam reportaje despre oraş, anchete economice, montaje literar-muzicale, poezii şi cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l înfiinţasem. În această perioadă, făcând schimburi de experienţă cu cenaclul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea şi invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile Staţiei de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioadă a fost redactor la revista „Argeş” din Piteşti, unde publicam articole şi poezii, pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasă şi volubilă, pe Ion Şt. Lazăr care era inspector la Casa Creaţiei din Râmnicu Vâlcea, şi pe directorul acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de poezie pe diferite teme (şi unde publicau şi poezii de-ale mele). Am avut colaborări la realizarea unor spectacole cu montaje literar-muzicale, cu participarea unor artişti, muzicieni şi poeţii din Râmnicu Vâlcea precum: George Ţărnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu şi Gheorghe Voica., dar şi Ion Machidon din Bucureşti, regretatul poet Aurelian Drăguşin, Virgil Mazilescu, care a urmat cursurile liceului din Drăgăşani, Titina Nica Ţene, Dinu Săraru,Dumitru Lazaru, Marin Bulugea, Gabriela Zidaru.

La Drăgăşani, pe scena Casei de Cultură şi-au citit din creaţiile lor Gh.Tomozei, Anghel Dumbrăveanu, Î.P.S. Bartolomeu Anania, care s-a născut într-o comună nu departe de Drăgăşani, Mihai Beniuc, Adrian Păunescu, Doru Moţoc, George Ţărnea, Al.Florin Ţene, şi mulţi alţii.

…Şi astăzi în oraşul Drăgăşani au loc activităţi literare deosebite.Majoritatea coordonate de poetul Marian Bărăscu, sau de colectivul Bibliotecii municipale, la care participă scriitorii drăgăşeneni, precum Gabriela Zidaru, Andreea Osiceanu,George Rogojinaru, Viorel Floroiu,Gabriela Dimoiu,Cristian Capanu, Sorina Ivănescu, Ninel Oprea, Claudiu Năftănăilă,Florentina Ghiţă Nică, Andreea Bojan, Firuţa elenaRamona, Laura Zamfir.

Profesorul Emil Istocescu, biograful scriitorului Gib I. Mihăescu, şi istoricul literar Teodor Barbu sunt  mentorii tinerilor condieri, iar Marian Bărăscu, membru al Ligii Scriitorilor Români, organizatorul lor.

După 1989, la iniţiativa lui Tudor Barbu apare revista “ Rusidava culturală“ în care publică creaţiile scriitorilor şi publiciştilor drăgăşeneni, inclusive articole şi studii de istorie local, unde remark studiile profesorului Emil Istocescu, Tudor Barbu etc.. În preyent această revistă este coordonată de poetul Marian Bărăscu, care a iniţiat şi o pagină pe Facebook cu titlul acestei reviste, fiind o fereastră deschisă spre cunoaştere a scriitorilor din ţară şi străinătate.

  Astăzi, un rol important îl are Primăria Drăgăşani, în fruntea căreia se află ing. Cristian Nedelcu, care în cadrul Zilelor Drăgăşanului sau cu alte prilejuri culturale, antrenează şi publiciştii şi scriitorii locali în diverse activităţi socio-culturale.

În anul Centenarului Marii Uniri dedic oraşului meu natal două poeme.

Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.
E anotimpul când satul îl colind
Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.
Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Izvoarele susură imnuri sub nuci
Iar ceasul bate secundă de popas
Pe când ascult cânt de guguștuci
Și dorul nestins în vers rămas.

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Prin răscrucea de veac trec cirezi,
Dinspre ogradă urlă un câine,
Sunt singur și tu mă visezi
Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde  poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n  chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Caut în Biblie vibrații de iubire
Și munții memoriei în noapte dor
Când sfinții îmi toarnă argint în potire
Nopțile albe își pun la vis tricolor

Din albastru aerului scriu acum
Călare pe-o lună roșie ce curge
Deasupra galbenului holdei pe drum
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Balada Oltului

Hășmașul Mare îmbrățișează izvorul
Oltul vălurește în limba română,
Când printre stânci își cântă dorul
Și pădurea îl îngână.

Coboară râul măcinând stânci
De dor venit de departe,
Iar apa cântă din izvoare adânci
Scriind povești într-o carte.

Morile de lumină scapără valuri în palete
În hora lor s-a prins și pădurea,
Iar când obosite le este sete
Sorb lumină și gânduri plecate aiurea.

O, Doamne, de Olt mi-e dor
Ca la o icoană la el mă-nchin,
Departe sunt și ași vrea să zbor
La malul lui să-l sorb și să mă înclin.

La Cozia Mircea tânăr în vis
Bătrân în înțelepciune și vână
Îmi luminează drumul întins
Cu-n gând bun și sabia în mână.

Sunt dor de ducă și de iubire
Și port râul prin lume ca pe-o cruce
Chiar dacă Oltul precum un mire,
În Dunăre se varsă și se tot duce…
Frații Mureș și Oltul unesc țărișoare
în Țara cea Mare,  România bogată,
Muguri pe un arbore înălțat spre soare
din pădurea Litovoilor armată.

În Marea cea Mare Oltul vorbește
Limba învățată la izvoare,
Capodoperă din cuvinte ce unește
Românii din Carpați, Dunăre și zare…

Oltule, Oltuțule, vin românii să te vadă
Intrând cu Doina în veșnicia din baladă.

Bibliografie:
“Drăgăşani între legendă şi adevăr- Pagini de istorie culturală” de Teodor Barbu, Editura Kitcom, 2014.
“Scriitori din raionul Drăgăşani” de Al.Florin Ţene, ms.1965.
“Publicistică literară şi social-culturală” de Emil Istocescu, Editura TIPARG, Slatina, 2011
„Monografia Municipiului Drăgăşani” (redactată de Emil Istocescu, Constantin Şerban şi Teodor Barbu)
„Studii vâlcene” nr. VI/2010
„Interviu cu Al.Florin Ţene în cartea DE VORBĂ CU STELELE, vol Il, de George Roca „ Editura Anamarol, 2010.