Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Născută în zona credinţe- Celina Iuliana Nistor

NĂSCUTĂ ÎN ZODIA CREDINȚEI– Celina Iuliana Nistor
 Gina POENARU
 
O urmăresc amintirile din copilărie (asemeni povestitorului nepereche) prin care trăieşte şi cu care va îmbătrâni frumos.
Poartă pe umeri trecutul unui neam, a cărui tradiţie, prin trudă şi migală, o duce mai departe. Face semnul Crucii mai des decât oricare dintre semenii ei, pentru că Dumnezeu i-a dăruit harul de a picta semnele credinţei, aşa cum puţini ştiu să o facă, pe ouă. Prin ea, tradiţia şi credinţa, împletite în culori vii, ajung în fiecare casă de om gospodar, pentru care Paştele nu există fără pască, vin şi ouă încondeiate pe masă.
       
Celina Iuliana Nistor are 40 de ani şi de un sfert de secol transformă ouăle în mici, dar preţioase opere de artă.
„Am prins acest meşteşug de la mama mea. Îmi era drag când veneau sărbătorile şi mai ales când ştiam că urmează şi acest ritual. Îmi amintesc că primul ou a fost unul simplu, abia ştiam să trasez liniile… să fac romburi şi alte modele foarte simple. Avea grijă să fac liniile drepte şi, mai ales, să împart oul în patru, aşa încât să iasă forma aceea de cruce. Apoi am învăţat să vopsesc. Are şi acest ritual regulile lui… După ce scriu oul pe coaja lui, care neapărat trebuie să fie albă, pentru că prinde mai bine culoarea, prima dată trebuie scufundat în vopsea galbenă. Apoi scriu ce e de scris pe galben, cu ceară, îl las să se usuce, după care îl mai las câteva minute în vopseaua roşie, apoi iar scriu cu ceară peste roşu. În cele din urmă, după o baie de vopsea neagră, când oul este uscat, îl şterg cu o cârpă, deasupra unei flăcări, pentru că astfel ceara se topeşte şi rămâne desenul meu… 
Şi pentru ca oul să rămână aşa, conservat, dar şi lucios, îl dau cu lac. Rezistă şi nelăcuit, dar e mai frumos aşa… „
Fiecare are amintirile lui din copilărie. Amintirile Iulianei Celica Nistor sunt colorate.
„Mai târziu, am avut ocazia să lucrez şi la orele de lucru manual, la şcoală, aşa că mai tot timpul am învăţat câte ceva despre acest meşteşug. E drept, am mai avut şi necazuri, nu se prindeau vopselele, pentru că nu erau din cele mai bune, dar am căutat până am găsit toate secretele astfel încât oul să iasă aşa cum trebuie… Dacă vopseaua nu este bună, nu ai făcut nimic… Nu folosesc decât culorile roşu, negru şi galben… Galbenul este esenţial, este prima culoare folosită şi dacă nu prinde, degeaba mai lucrezi pe urmă.. Am încercat şi cu culori naturale, din plante, cum ar fi şofranul pentru galben şi piatra tare, dar nu mi-a ieşit nimic şi nici nu are cine să îmi arate cum se obţin culorile naturale. Cred că nu am aflat încă toate secretele… Am stricat multe ouă până am ajuns la stadiul la care sunt acum! „
       
„Dacă nu îţi place, nu poţi să faci nimic. Plăcerea şi pasiunea sunt elementele de bază pentru a zămisli o operă de artă populară desăvârşită. Îmi place, că dacă nu mi-ar fi plăcut, nu aş fi lucrat atâţia ani! Dar trebuie să ai şi un pic de credinţă!”
       
Timpul nu contează. Fie că termină un ou în două, patru, cinci ore sau chiar zile întregi, o săptămână, chiar, singurul lucru care contează este lucrul bine făcut. Şi cu asta, Celina se poate lăuda oricând.
„Depinde ce model fac. Dacă e mai simplu, nu durează mai mult de patru ore, dar dacă modelul e mai bogat, atunci durează mai mult. Cel mai uşor se lucrează ouăle mici, nu te plictiseşti şi îl manevrezi uşor. Oul de struţ, însă, e mai dificil şi cere mult timp. Am multe ouă, nu ştiu câte, foarte multe. Am lucrat toată vara, toată iarna şi înainte de Paşti. Mai împletesc, mai croşetez, îmi place lucrul de mână, dar încondeierea ouălor este prima şi marea mea pasiune. Când vin de la serviciu, acesta este refugiul meu, aşa mă relaxez eu cel mai bine! Oricât de nervoasă sau stresată aş fi, dacă am luat un ou în mână, mi-am regăsit liniştea.”
       
Celica Nistor este un meşter popular autentic. Şi asta pentru că lucrările sale respectă întocmai „canoanele” etnologice. Ouăle încondeiate cu migală şi trudă sunt diferite unele de altele, prin motivele tradiţionale autentice din Nordul Moldovei şi Bucovina. 
„Motivele pe care le folosesc eu sunt huţule, luate din Brodina şi din Ulma, dar şi cele tradiţionale vechi, cum ar fi soarele, 40 de clini, evantaiul, frunza de stejar, grapa, florile, brăduţul, cârjele, ghioceii, pasca, suveica, laba gâştii, spicul, castravetele, brăduţul, cârligele… Am căutat modele originale, tradiţionale, şi am ajuns în satele din Nordul Moldovei pentru a mă documenta. Cărţile nu sunt suficiente. Ce vezi cu ochii tăi este sfânt. Am câteva ouă bătrâneşti, de la nişte bunicuţe, au peste 50 de ani… Sunt preferatele mele. Ultima lecţie am învăţat-o de curând de la o bătrânică de la munte, are peste 90 de ani şi mi-a arătat câteva modele pe care le ştie de la mama ei. E un mare câştig! „
       
„Toate îmi sunt dragi… Cel mai mult îmi plac cele tradiţionale, cu cruce. Sunt foarte frumoase şi ouăle lucrate cu ceară în relief. Am lucrat câteva, dar nu prea sunt căutate. Oamenii ştiu ce cumpără. Ei întreabă, înainte de toate, din ce zonă provin exponatele, pentru că fiecare meşter reprezintă zona lui, şi cer ouă cu modele tradiţionale. De aceea cele mai multe dintre lucrările mele sunt asemănătoare celor vechi, pe care le-am văzut în satele Moldovei şi Bucovinei. Nu am încercat şi nici nu voi lucra vreodată cu alte materiale, cum ar fi sticla, mărgelele sau alte obiecte… Nu aşa se păstrează tradiţia!”
       
E mai multă plăcere decât profit!
Ca orice meşter popular, nici Celica nu face avere din pasiunea sa, deşi adevărata valoare a obiectelor pe care le făureşte poate fi apreciată mult mai bine, dar nu aici, în ţară, ci poate peste hotare.
„Profitul vine acum, în perioada Sărbătorilor Pascale. Se câştigă bine, dar nu se trăieşte numai din asta. Este nevoie de un loc de muncă stabil, de un venit lunar sigur pe care să te bazezi, şi să adaugi profitul rezultat din acest meşteşug pentru un trai decent. Preţurile pornesc de la 5 lei şi pot merge până la 15 sau chiar 200 de lei, în cazul oului de struţ. Depinde de buzunarul fiecăruia. Este o muncă curată, care nu îţi cere o investiţie prea mare…nu am nevoie decât de chişiţă (instrumentul de scris- un băţ la capătul căruia se leagă o tăbliţă, asemenea unui stilou cu peniţă), ceară, ouă, o flacară şi…inspiraţie. Şi timp. Şi voinţă, şi răbdare. Ouăle mi le cumpără mama mea de la ea din sat, din Rogojeşti. Face vânzare bună la casa omului, cumpără câte două sute odată! Am participat la multe expoziţii, la Ciocăneşti, Gura Humorului, Iaşi, Roman, Piatra Neamţ, Suceava, Botoşani, şi am venit acasă şi cu premii.
Multe lucrări au ajuns şi peste hotare, unele sunt pe la muzee, altele sunt în vitrinele multor amatori de artă populară.” 
       
Celica închistrează ouă şi în Joia Mare. Chiar dacă lucrează, într-un an, atâtea ouă câte ar putea ciocni un sat întreg. Dar nu pentru expoziţii, ci pentru familia sa. Şi pentru că îi sunt atât de dragi şi atât de preţioase, micile opere de artă au şi ele un loc de cinste pe masa de Paşte dar… pentru decor. Familia Nistor ciocneşte, ca toţi muritorii de rând, ouă roşii. „Nu mă îndur! Sunt prea frumoase!” Atât de frumoase încât se poate mândri, în noaptea Învierii, cu cel mai frumos coş de Paşte. „Eu am crescut în Botoşani, dar locuiesc la Suceava. Îmi place foarte mult ritualul de sfinţire a coşului. Fiecare gospodină are grijă să îşi pună în coş, pe lângă bucatele tradiţionale, cozonac şi pască, cele mai frumoase ouă încondeiate. În coşul meu se vor afla, în fiecare an, ouăle tradiţionale cu motive religioase.”
       
„Dacă îţi place, nu e greu…” Cuvinte rostite cu uşurinţă de un magician al chişiţei, pe care o mânuieşte cu o îndemânare de invidiat! Vorbim deja de câteva minute, o oră poate, şi deja oul simplu, de pasăre, a devenit o operă de artă. O veritabilă carte de vizită pentru românii din Ţara de Sus.
„Din nefericire, copiii mei nu vor duce mai departe această tradiţie, pentru că sunt băieţi şi nu pot face asta. Au încercat, dar nu au răbdare, şi asta este foarte importantă… În schimb, mă ajută la târguri…ca şi soţul meu, dealtfel… uneori vin atât de multe invitaţii că trebuie să ne împărţim, să nu dezamăgim pe nimeni. Am dat sfoară-n ţară, pe la fetele din satul meu natal, să vină să înveţe acest meşteşug, că e păcat să nu îl dau mai departe, aşa cum l-am primit şi eu…Dar tinerii din ziua de azi au alte preocupări şi mai puţină răbdare cu astfel de îndeletniciri. Nu ştiu ce pierd. Dacă ar lua un ou şi ar vedea ce ar putea ieşi din mâna lor, nu s-ar mai desprinde de acest meşteşug!”



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5