Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Navigând bezmetic spre Primăvara reală

Primit pentru publicare: 15 Martie 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 15 Martie  2020
©Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Navigând bezmetic spre Primăvara reală

Navigăm prin lume făcând bilanțuri în preajma echinocțiului! Așteptăm să intrăm în Primăvara reală ca-ntr-o cetate zăvorâtă adânc de gânduri, mature poate între timp. Clepsidra lucrează bezmetic, după temeiuri cizelate global de panică, angoasă, psihoze. Povara zilei devine grea prin incertitudinea care, inexorabil, ucide coordonatele bătătorite ale vieții.

Covid-19… O glumă rostogolită ieftin până acum vreo câteva săptămâni, a devenit axul în jurul căruia gravitează existența socio-economică (și) în spațiul valah. Spaima sporește dimensiunea bulgărelui de zăpadă, măcar că soarele sau, mă rog, încălzirea globală, au cariat perfid colții Iernii. Cum stăm în piramida socio-profesională a Țării?… La Vârf, oamenii mustesc de ideea de asumare a unui destin istoric grandios, menit să salveze națiunea română, aflată, alături de întreaga lume, la o răscruce de Istorie. Firește, prioritatea este, pentru orice decident politic responsabil, maximizarea procentelor electorale la alegerile locale și parlamentare, care deja se zăresc la orizont… Printr-un joc al conexiunior stranii, observăm că exemplul domnului Florin Cîțu, care și-a sacrificat șansa de a se aureola în Istorie cu titlul de Prim-Ministru, cu un sfert de oră înaine de ungerea în funcție, e atât de înduioșător încât putem spune că depășește în tragism seppuku-ul lui Yukio Mishima, niponul care, acum jumătate de veac, în ziua în care a finalizat romanul ,,Îngerul decăzut”, a încheiat socotelile pământești cu o lume a simulacrului, stupizeniei și frivolității. Scriitorul japonez a îngăduit pe Pământ până când a livrat lumii o operă de artă remarcabilă – pe care o recomand oricărui îndrăgostit de literatură –, pe când domnul Florinel a ales un seppuku social, înainte de a produce garantata bunăstare la cub pentru poporul român, dintr-un sentiment al onoarei pentru disciplina de Partid, zidită în culorile daimyo-ului atotstăpânitor… Ce poate fi mai înălțător, sub lupa generoasă a reflectoarelor, decât asumarea unui seppuku modern, pe aleea din dos a fugii de responsabilitate?! Păi, cum să sfideze un samurai pe daimyo-ul Partidului biruitor al României, câtă vreme shogunul, nostalgic după vacanțele din Baleare, se articulează cu mișcări de urs ieșit proaspăt din hibernare?!…

Coborâm un nivel, până la prietenii mei din uniforma văzduhului. Onoarea, gloria și încrederea în băieții cu pulanul – dex-ul recunoaște termenul, nu doar rostirea argotică! – îmi sunt repere în traiectoria de cetățean (folosesc singularul, întrucât nu pot să identific aici preferințele majorității). Așadar, alt domn, onest până-n prăsele, Neluțu, din familia celor care își schimbă părul, nu și năravul – căutați-i numele, certifică zicerea înțelepciunii populare! – a reușit performanța ca, navigând în zona piscurilor Poliției Capitalei, să fie principalul propagator al Covid-19 în România. Lăsăm amantlâcul ieșit hoțește de sub preșul rutei Israel-Italia, de invidiat pentru masculii trecuți de vârsta de aur a virilității, rămân însă ghearele săpate pe trupul propriei familii și, mult mai important, al populației Bucureștiului. Evident că, mai târziu, după probabilul deces al Covid-19, zurbagiul – care a împărțit vreme de decenii Dreptatea cu mâna fermă a Miliției/Poliției – va scăpa cu o amendă oarecare, pe care probabil o va plăti pentru a se adăposti de vâlva creată în mass-media, iar apoi se va înfrupta robust din binemeritata pensie de serviciu, generată de anii de privațiuni, delegații în spații exotice cu blonde novice, care trebuiau inițiate în tehnica centurii, provocând astfel absențe dureroase în cuibul familial, oh, da, sumă de sacrificii… E omul Sistemului, domnilor, doar n-o să-l băgăm la bulău pentru niște minciunele generatoare de niscaiva cremă de moarte!… Până la urmă, am mai scăpat oleacă Țara de o țâr’ de zgură socială!

Iar Țara pare-se c-a intrat în implozie, Globul rostogolește sumbru semințele dezastrului. Economia mondială se prăbușește și, probabil, după mult dorita suprimare a nebuniei Covid-19, va trebui să intrăm într-o nouă eră, dacă vrem să mai supraviețuim (o vreme) pe Pământ. Cum? Nu știu, dar a adopta cu discernământ abordarea Vieții după modelul scandinav pare a fi o soluție rezonabilă. A privi Natura ca pe Prietenul esențial al vieții noastre n-ar mai fi un moft al gulerelor albe, ci argumentul suprem al Supraviețuirii rasei umane. Iar pe meleagurile mioritice, joaca cu gropile de gunoi, care înfloresc în miez de noapte și fumegă ziua sub oblăduirea electorală a decidenților locali trebuie să înceteze! E greu, aproape imposibil să te gândești onest la ocrotirea mediului înconjurător, când competitorii tăi politici au capitalizat zone de interes cu pungi electorale și pârghii economice mai grele decât pădurile țării. Am zice că n-are legătură cu alde coronavirus?! Că minunea asta, scuipată parcă bizar, a fost plantată pentru a subția rasa umană, care se înmulțește ca iepurii?… (Ultima remarcă aparține unui decident politic, triumfător în Al Doilea Război Mondial, asupra căruia voi insista în următorul material.)

…Planul din talpa ființării națiunii: eu, tu, cel care acum mă citești și cauți soluții întru o supraviețuire, măcar ca odinioară… Un lucru interesant în plin coronavirus: vom experimenta, în premieră în acest mileniu, starea de urgență, după ce, în regim de Formula 1, am (re)uns Guvernul României pe care, mai alaltăieri, l-am dat jos… Dar, esențial, toți ne-am ascuțit simțurile, vigilența a crescut, la fel și greța, disprețul pentru lichelele care vor să ne gestioneaze democratic mecanismele existenței, după ce le-am legitimat ascensiunea…

Așteptări?! Pe vremuri, în spațiul salvat de mizeria cotidiană, pendulam între povești amprentate ardent de pasiune. Azi, doar Covid-19 ne zâmbește… Când se stinge și al său surâs, ce ne mai rămâne? Viața nerostită dintr-o albie cu nisip uscat? Hăul? Speranța?…