Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad și a murit la 15 mai 1873, la Heidelberg (Germania) fiind înmormântat la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. A fost căsătorit cu Elena Rosetti și a avut doi fii. A studiat la pensionul francez al lui Victor Cuénim și la Academia Mihăileană – ambele din Iași, apoi și-a luat bacalaureatul în Litere și a urmat Facultatea de Drept și studii în științele războiului – toate la Paris. A fost politician, colonel în armata moldovenească, revoluționar, jurist, ministru de război, membru în divanul ad-hoc de la Iași și primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei (la 5 ianuarie 1859), și al Țării Românești (la 24 ianuarie 1859), a fost înfăptuită unirea celor două principate române. A inițiat importante reforme interne (cea agrară, a învățământului, a justiției și altele), care au fixat un cadru modern de dezvoltare a țării. În timpul său, a avut loc secularizarea averilor mănăstirești, au fost înființate Școala Națională de Arte Frumoase, Școala de Medicină Veterinară și Spitalul „Noul Pantelimon” („Colentina”) – toate la București, serviciul poștal modern și primul serviciu de informații românesc, a fost organizată armata națională și construită prima linie de cale ferată (București – Filaret – Giurgiu). A abdicat în anul 1866, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor „Monstruoasei Coaliții”, o largă coaliție a partidelor vremii.

Mircea Mamalaucă s-a născut la 14 mai 1960, la Târnăveni, județul Mureș. Este căsătorit și are o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și este doctor în istorie. A lucrat ca profesor, arheolog și muzeograf, din anul 2004 fiind directorul Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad. A efectuat cercetări arheologice în teren, a organizat expoziții de profil și a publicat studii și articole de specialitate. A primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bârlad (2014) și Premiul Vasile Pârvan al Academiei Române (2018). Despre personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și despre casa din oraș care îi poartă numele, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2014, la sediul muzeului.

• – Domnule Mircea Mamalaucă, vă rog să evidențiați datele biografice mai puțin cunoscute ale lui Alexandru Ioan Cuza.
• – Primele înscrisuri care amintesc de numele Cuza datează din anul 1630; în deceniile și secolele următoare, acest nume este tot mai des întâlnit în documente, pentru că membri ai familiei au deținut diverse demnități – unii dintre ei fiind implicați în conflicte împotriva domnitorilor și chiar pierzându-și viața. Tatăl domnitorului, Ioan Cuza, s-a născut în anul 1788, pe domeniul Barboși din ținutul Fălciu. În decursul vieții, el a făcut dovada unor calități deosebite și a ocupat mai multe demnități, printre care cele de ispravnic, spătar, postelnic și pârcălab. De-a lungul deceniilor, a existat o controversă legată de locul nașterii lui Alexandru Ioan Cuza, fiind vehiculate numele orașelor Bârlad, Galați și Huși; în urma descoperirii unor documente mai recente, Bârladul a rămas locul în care, cu certitudine, s-a născut marele domnitor. A existat o dispută și în ceea ce privește ziua și anul nașterii; peste tot, s-a acceptat data de 20 martie 1820, deși în diploma de bacalaureat, obținută în Franța, apare ziua de 12 septembrie 1818 – și se pare că nu întâmplător, din cauză că, pentru a o putea dobândi, Cuza, neavând vârsta necesară, a forțat puțin nota și a modificat data nașterii.
• – În casa din Bârlad care îi poartă numele s-a născut?
• – Nu există dovezi certe, dar se presupune că aceasta este clădirea în care a venit pe lume; apoi, și-a petrecut copilăria în satul Barboși [comuna Hoceni, județul Vaslui], iar o parte din perioada de maturitate – la Galați. La data nașterii sale, tatăl lui era ispravnic al ținuturilor Tutova, Fălciu și Vaslui.
• – Cui a aparținut casa la început și în ce perioadă a fost construită?
• – Proprietarul ei a fost fratele lui Ioan Cuza, Gheorghe, și a fost ridicată în anul 1812 de familia Cuza. Nu e o casă mare – are doar patru încăperi, niște dependințe și o curte –, fiind specifică perioadei.
• – Viitorul mare domnitor a desfășurat activitate unionistă la Bârlad?
• – După Războiul Crimeei [1853-1856] și chiar după 1848, când, pentru prima dată, românii și-au strigat deschis dorința de a se uni într-o singură țară, ei au făcut tot ce a fost posibil pentru a-și atinge idealul. Bârlădenii, și se pare că și Alexandru Ioan Cuza, au participat la pregătirea momentului 5-24 ianuarie 1859. Așa se face că, după ce, la 30 mai 1836, s-a constituit, la Iași, Comitetul Central al Unirii, la 10 iunie, același an, 134 de localnici din toate păturile sociale au semnat și trimis o scrisoare în care și-au exprimat acordul cu proiectele acestui comitet.
• – După 1859, când a devenit domnitor, Cuza a mai trecut pe aici?
• – Sigur; de fiecare dată când mergea spre Iași sau se întorcea la București, se oprea la Bârlad, pe Strada Speranței, unde cumnatul său Gheorghe Lambrino avea o casă, sau la Banca, unde tot el deținea un conac în care îi rezervase o cameră. Bârlădenii l-au primit întotdeauna cu mare căldură; ca o dovadă a acestei prietenii, în perioada în care Cuza s-a aflat la conducerea țării personalități locale au ocupat funcții importante; cel mai reprezentativ nume este Manolache Costache Epureanu, care a fost cel dintâi prim-ministru al domnitorului și a avut cel mai lung mandat. Atunci au fost înființate la Bârlad școlile cu numerele 2, 3 și 4 de băieți și 5 de fete.
• – Unde este situată casa și ce statut are în prezent?
• – Se află în cartierul Podeni, pe strada Alexandru Ioan Cuza, la numărul 95 A, unde, în 1990, a fost ridicat un monument care marchează locul nașterii domnitorului. Clădirea este declarată casă memorială, dar nu e amenajată la interior, putând fi vizitată doar pe dinafară. Casa este liberă și pregătită pentru un amplu proces de reabilitare, urmând a fi transformată în muzeu.

Florin Bălănescu