Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Nedefinirea poeziei

    Autor: Ionuț ȚENE
    Primit pentru publicare: 11 Mai 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: © 2022 Ionuț Țene, © 2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


    Corifeii simbolismului au surprins fulgurant esența inefabilă a poeziei și au încercat să definească ceea ce nu poate fi definit, ci numai trăit și simțit prin sensibilitatea emoției. Poezia are legătură cu sensibilitatea, nu cu rațiunea, de aceea cel mai bine este să oferi o definiție sau să vorbești, mai degrabă, despre ceea nu este poezia. Poetul rus Andrei Belîi a făcut parte din generația simbolistă, care a încercat să elaboreze fundamentele teoretice ale lirismului. În articolul ”Magia cuvintelor” din 1909, Belîi arăta că ”fiecare cuvânt este expresia tainelor celor mai profunde ale naturii”. Poetul realiza o analiză sintetică a valorilor intime ale cuvântului. Belîi spunea peremptoriu ”cuvântul este sunet. Cuvântul creează un univers nou, un al treilea univers, universal simbolurilor sonore, cu ajutorul cărora se dezvăluie misterele lumii situate în afara mea, ca și misterele universului inclus în mine.” Mai tîrziu, prin 1922, în poemul ”Glossalolia”, Belîi relua idea: ”Sunetul depășește sfera imaginii, sunetul trăiește în rădăcină, în protocuvânt…cuvântul este furtună dezlănțuită de ritmurile unui sens sonorizat.” Dar până la urmă ce este sunetul, o vibrație ritmată a emoției sensibile? Poezia ajunge la esențele trăirii într-o adevărată mistică a fiorului emoției. O poezie reușită e un aspect reflectat al necunoscutului, al inconștientului ce devine ritm și sunet. Metrica asumată sau interiorizată a versului alb este o parabolă sonoră a forței sensibile. Să scrii vers alb este o provocare, pentru că foarte ușor poți depăși granița poeziei spre proză sau prozaic. Poezia are o trăsătură ce ține și de o mistică interioară. S-a născut din fiorul ancestral și este originară, ca parte a arhetipului uman. Este un altfel mod de a vedea lumea prin emoție. Poezia a devenit în timp ”râul care-și caută izvoarele” și ”stejarul ce se reîntoarce la rădăcinile adânci ale nadirului”. Martin Heidegger spunea că poezia se încadrează în ritmul cosmic. Timpurile interioare ale poetului sunt microcosmos, în care sufletul liric își caută libertatea și armonia în marele cosmos. Pentru un simbolist ca Andrei Belîi poezia este muzică, dar pentru un filosof ca Lucian Blaga poezia devine un ritm cosmic. Pentru a exprima ritmul cosmic și respirația universalului, poetul transfigurează în semnificație. Omul liric a inventat ”cuvântul poetic”, care este o altă fațetă a expresiei societare. ”Cuvântul poetic” diferă de cuvântul prozei, istoriei sau filosofiei, precum și de cuvântul vorbirii curente a umanității. Poeții au inventat o altă formă a limbajului de a comunica viziunea și sentimentele introvertirii respirației lirice. Prin contactul cu trăirea, conform lui Dilthey, poetul creează acea transmisabilitate a sensibilului și emoției prin ”cuvântul poetic”, care a născut ”limbajul poetic”, ce diferă în mod absolut de limbajul comun sau uzual. Poetul își topește sinele în universalul infinit pentru a se reda apoi prin ”cuvântul poetic” lumii și cititorului. Numai prelucrat în cuptorul febrei creației, poetul poate da naștere limbajului poetic ca formă a emoției si sensibilului. Poezia este un vulcan al emoției

    Frumusețea estetică se naște din febra care surprinde ca un cutremur poetul, transfigurând propriul eu în coliziune cu trăirea interioară și exterioară. Poezia devine astfel o transpunere lirică a contactului dintre eu și trăirea imanentă sau transcendentă. ”Obiectul poeziei este universul lucrurilor nevăzute” scria Paul Claudel. În acest context incognoscibil, poezia este o formă de rugăciune, o incantație prin puterea ”cuvântului poetic” de a reflecta forța necunoscutului. Poeții sunt un altfel de preoți ai cuvântului, iar puterea limbajului poetic transpune umanitatea în fiorul liric al transcendentului. Poezia reprezintă o formă a cunoașterii ambivalentă, prin cădere și înălțare, care are similarități cu trăirea religioasă. În această manieră de înțelegere a lucrurilor, putem afirma, parafrazând pe Nicolae Berdiaev din ”Sensul creației” că, poeții nu pot ”cădea” în erezie, pentru că ei însăși sunt creatori din Ființă și deschid drumurile umanității spre o formă de mântuire prin puterea lirismului. E un paradox al liricului. Poeții chiar dacă păcătuiesc sunt, totuși, fără de păcat. Mântuirea spiritului este o ”forma mentis” a poeziei. Nu se poate oferi o definiție a poeziei ”clară și distinctă”, pentru că este într-o perpetuă devenire și tranformare. Poezia are o gramatică proprie de a se dărui și dezvălui lumii. Numai cei aleși o pot înțelege în tainele ei ascunse, în chemarea forței emoției necunoscutului. Lirismul are logica proprie ieșită din factorul comunitar sau comun. Imposibilul este încă una dintre trăsăturile poeziei. Opera lirică este o exprimare a inexplicabilului, un fel de rugăciune a cuvântului care se vrea cântec. Gramatica poeziei nu este pre limba tuturor și nu are interelaționări cu gramatica obișnuită. Încă un paradox al lirismului este faptul că poate organiza haosul creației. Poezia organizează anarhia. Versul poate fi vibrație, ritm, rimă sau muzică și nu se înțelege deplin prin forța glacială a rațiunii, ci doar cu inima. O poezie o simți sau nu, o trăiești sau nu, o plângi sau te lasă rege. Poezia nu te poate lăsa indiferent, pentru că în proză fereastra este fereastră, ușa este ușă, dar în poezie fereastra este o oportunitate a luminii sau o stare de deschidere a dasein-ului, cum ar spune Heidegger.

    Poezia este o permanență, o comunicare a poetului cu transcendentul prin ochii autorului și sensibilitatea cititorului, Poezia este universală și particulară în același moment, ca parte și întreg. Poetul transpune viziunea interioară asupra lumii. Formele gramaticale ale limbii sunt instrumente de a transmite mesajul și idea poetică. Poezia devine propriu personaj al creației care-l duce pe poet în lumea ascunsă a necunoscutului. Poetul este un împătimit al cuvintelor pe care le transformă în poezie, cu o gramatică proprie și inconfundabilă. Cuvântul nu este numai o formă sau un sunet cum ar spune simboliștii, cuvântul este o întrupare a sufletului și sensibilității poetului. De aceea, gramatica poeziei diferă de gramatica literară. Paul Valery scria că ”există o limbă, cea poetică, în care cuvintele nu mai sunt cele ale folosirii cotidiene libere. Nu se mai îmbină sub aceeași atracție”. De fapt, limbajul poetic însumează cuvintele încărcate de sunetul lor și răsunetul din inima cititorului. Din împerecherea dintre fonetică și semantică se naște poezia, care nu întotdeauna cade de acord cu clipele sufletești ale poetului. Dintre armonii, sinergii și contradicții se izvorăște în bucătăria interioară a poetului adevărata poezie. Aceasta poate fi o bombă sufletească, atunci când forma se dă la o parte în fața inspirației telurice a poetului. Versurile devin schijele emoției sufletești ale creatorului liric, care iradiază preajma. Poetul nu vrea să convingă rational audioriu, ci să-l aducă într-o stare de extaz, aproape mistică în fața transmisibilității forței emoției sensibile. Georgios Babiniotis spunea că sensibilitatea poetică este ”o decantare, care are loc foarte adânc în el (poet), a unei mulțimi de elemente emoționale și intelective, asemenea stalactitelor în adâncul unei peșteri”. Poezia recurge la imagini puternice, în lirism se face apel la analogii. În acest sens, din străfundurile ființării, poezia este o formă de cunoaștere prin imagine. De fapt, poezia este o călătorie interioară, o aventură a cunoașterii spre propriul eu. Poetul se exprimă prin emoția cuvântului și-l transcede. Lirica transcede limbajul, pentru că în poezie primează simțirea, nu gândurile. De altfel, poezia este și o neînțelegere. Opera lirică nu se măsoară cu rațiunea. Poezia nu se definește, ci se trăiește la modul autentic. Poezia nu este o definiție, ci o formă rezonantă de a salva lumea din încremenire, comun și banal. Un poet hispanic spunea că poezia este o muzică în care ideea a devenit sentiment, dar poezia este de fapt căutarea prin emoție a absolutului, un spectru al forței neînțelegerii și necunoscutului.

    Un poet român mai puțin cunoscut și polularizat de critica litarară, Emil Giurgiuca, originar din Ardeal, a scris o poezie ce sintetizează fascinația necunoscută și incandescentă a cuvintelor:

    Cuvintele sunt grunjii de culori,
    Reflexe din jăratecul latent,
    Esențe vii, nescuturate flori
    Și semne unui sens incandescent.

    Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
    Ca într-o stemă, șesuri, râuri, munți.
    Câmpul real pe care-l recompun,
    Spre piscuri virtuale-ntinde punți.

    Și se-ncheagă-un tânăr univers
    Și singular în fiece cuvânt.
    Miracolul acesta e: un vers,
    Cristal și undă în care mă cuprind. (Cuvintele, Poemele verii 1964).

    E o încercare îdrăzneață și foarte poetică de a oferi o definire a poeziei prin ”incandescența” de foc a cuvintelor care sunt ”jăratec” pentru poet și sufletul cititorului. Poezia e un fior de ”cristal și undă”, care inundă inima poetului și lumea. Poezia este o altă viziune și perspectivă a vieții și a lumii în general, o necunoscută dăruită de poet. Prin ochii poeziei, lumea se vede altfel. Poetul vede dincolo de imediat și de banal. Lumea lui este cu totul altceva pe scara înțelegerii umane. Forța irațională a necunoscutului și inconștientului sensibil este o trăsătură poetică. Este un paradox, în poezie, ca și în politică, ”2+2 nu fac 4”. Poetul nu gândește cu structuri și elemente legate de logică. Poezia are o caracteristică ”ilogică”, care o definește ca întreg. Un poet argentinian, Jean Carlos Mores, a scris o poezie care evidențiază paradoxurile ilogice ale liricii. Cu cât este mai ascunsă și neînțeleasă, cu atât poezia transmite forța emoției și frumusețe, dar și totala lipsă a rațiunii.

    ”Ei întreabă poezia
    Cât fac doi plus doi?
    Iar poezia,
    Numărându-și degetele,
    Răspunde cinci.
    Poezia n-a mers la școală” (Doi plus doi)

    Poetul fără școală e un rapsod popular, dar oare cât de mulți și mari poeți ai lumii nu au frecventat sau nu au terminat o școală și au devenit genii ale popoarelor lor sau ale umanității, pentru că lirica nu se pliază pe logica comună și elementară a omului obișnuit. Se confirmă ce spuneau poeții latini: ”Sorbonae nullum ius in Parnaso”. Legile care guvernează poezia nu sunt logice, pentru că poezia nu deține legile rațiunii, ci propriile forme de exprimare tainice, de neînțeles, ale fanteziei sufletului și sensibilității. Poezia este o anamneză a emoției sensibile, care prin forța inconștiutului nu se poate oferi ca o definire general valabilă. Fiecare poet sau poezie are definirea proprie. Izvorul inspirației inundă sufletul poetului în urma ”discuției cu zeii” sau la chemarea drăgăstoasă a muzelor. Ca și iubirea, poezia este forma telurică necunoscută a forței emoției sensibile. Poezia nu este o expresie sismică a sentimentelor, ci o experiență a emoției sensibile în contact cu lumea și unu. Obsesia perfecțiunii poetice face din poezie o succesiune de eșecuri. ”A fi eu un altul” în maniera înțelegerii poetului Rimbaud complică definirea nedefinitului.

    Ionuț Țene

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5