Primit pentru publicare: 23 mart.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 24 mart.2015

Nemuritorul- „Constantin Clisu, prietenul meu”, de Constantin Huşanu

“… Ieri am primit un mesaj de la Alexandru Cetăţeanu din Canada: a primit cartea mea despre Clisu şi o apreciază. Înseamnă că Clisu n-a murit, dacă vorbeşte lumea de dânsul? Păi, atunci să nu ne îngrijorăm. Avem şansa să rămânem vii dacă cineva va citi cărţile noastre! E o iluzie? Dar timpul nu e o iluzie? Şi totuşi există… Moartea o fi pe aici pe aproape? Sau mai departe? Am impresia că i-am tras preşul de sub picioare… Egoul nostru l-am depus la Banca Nemuririi, Banca Bibliotecii Naţionale a României. Aş putea oare să afirm că omul are o parte nemuritoare şi una muritoare? Şi uite aşa îmi frământ gândurile toată ziua! Ca pe un aluat de cozonac în preaslăvirea Învierii”, îmi scrie, filosofând, Constantin Huşanu, la sfîrşitul lui martie 2015, în zilele în care Gabriel Liceanu, numărânu-şi banii de la Umanitas, supărat că numărul membrilor Uniunii Scriitorilor din Romînia a ajuns la 2600 faţă de 126 câţi erau în interbelic, 1926-1932, pe timpul lui Liviu Rebreanu, când în 2015 se citesc minimum 6 cărţi pe an de fiecare cititor numărat, – dar şi din alte motive – şi-a declarat demisia din sindicatul „neaveniţilor” – USR.

Las altor cârcotaşi discuţia despre USR, deşi mi se pare intersantă, dar foarte controvesată în stabilirea şi găsirea soluţiilor pentru o organizare mai bună, şi-mi anunţ cititorii, mult mai mulţi decăt cei recenzaţi de omul de la Grupul de dialog social, că la Editura Pim, Iaşi, 2015, sub semnătura lui Constantin Huşanu, membru al USR, Iaşi, la sfârşit de februarie a fost publicat volumul memorialistic intitulat „Constantin Clisu prietenul meu”, 262p., lucrare editată în regie proprie, sediul materiei aflat într-o altă lucrare a temerarului biruitor „Jurnal tardiv început şi fără sfârşit”, ajuns la al III-lea volum, alte sute de pagini.

„Constantin Clisu prietenul meu” este cartea dăruită subsemnatului cu autograful încurajator: „Omul drag nouă l-am pus pe hîrtie. Fie să rămână în veci neuitat de omenire. 28 II 2015”, autograf semnat de C. Huşanu – toţi trei, Ion N. Oprea, C. Huşanu şi C. Clisu, în mod sucesiv, foşti redactori-şefi ai ziarului de uzină „Rulmentul”, Bârlad.

Şi explică Constantin Huşanu modul şi motivul care l-au determinat să desprindă din Jurnal tardiv Cartea de faţă adăugându-i alte şi alte pagini făcîndu-i viaţa mai plină lui Constantin Clisu – profesorul, inspectorul şcolar de judeţ, bibliotecarul, publicistul, poetul şi prozatorul, mare creator de literatură pentru copii, iubitorul de Mihai Eminescu şi la Edmonton-Canada, unde a pus umărul la edificarea bustului poetului nepereche a neamului românesc, dovedindu-şi şi justificându-şi nu doar obărşia de moldovean, fiu şi Cetăţean de onoare al Bârladului: „Autorul acestei minimonografii aduce calde mulţumiri domnului Alexandru Cetăţeanu, om de mare sensibilitate, plecat din ţară în Canada de mai bine de 25 de ani, unde a pus bazele Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), fiind ales preşedinte de la înfiinţare până în prezent. Este directorul revistei de cultură Destine literare, care apare la Montreal.

Întîmplător am auzit că a fost prieten cu Constantin Clisu şi l-am rugat să colaboreze la această monografie, ceea ce a şi făcut, trimiţându-mi corespondenţa sa purtată cu C.C., punând în evidenţă astfel încă o faţetă a poetului bârlădean manifestată departe de fruntariile patriei”.

Într-adevăr, un capitol al cărţii intitulat „Ne este dor de Constantin Clisu!”, semnat de Alexandru Cetăţeanu, Canada(p.246 ş.u.), informează nu numai pe românii de-acasă despre Vestea plecării neaşteptate în eternitate a Maestrului, care era un om ales, un extraordinar, despre cum a pus el umărul la ştergerea urmelor confuze atribuite de unii prietenului Cezar Ivănescu, cum a iubit şi a servit revista Destine literare şi publicistica în general, pe Mihai Eminescu pretutindeni în lume, cum s-a opus excluderii pe nedrept a unor scriitori din Asociaţia din care şi el făcea parte, dăruind mostre din scrisorile personale primite de la cel evocat, dar şi din operă, ca inedite.

Da, Constantin Clisu, până în ultima clipă a rămas cu prietenii un mare convorbitor ce dădea sfaturi prietenului său de suflet Constantin Huşanu:

De vii în gară-n fiecare zi,
Să nu te urci în trenul care pleacă,
Aşteapă-un altul care va să vină,
Şi când soseşte tu să-l laşi să treacă.
Nu vezi? Vagoanele sunt pline
Cu pasageri ce nu ştiu un-se duc;
Tu ai bagaje multe şi n-ai cum,
Să urci în trenul ăsta zăbăuc.
Te-ai dumirit? Nu-i trenul tău;
Acesta merge spre alte destinaţii
Şi nu opreşte niciodată pân-la cap,
Nu ţine cont de halte mici, … de staţii…
Renunţă cât de mult e cu putinţă
L-acest voiaj, ce nu e doar un vis
Întoarce-te acasă, fă-n sobă focul
Şi-aşează-te la masa ta de scris.

Constantin Clisu a scris trudnic şi insistent, a fost membru al Cenaclului literar la distanţă, în „Românii aşa cum sunt”, de Ion N. Oprea, editura Pim, Iaşi, 2011, p 203, parcă premonitoriu, adresîndu-se nu la 6 sau zece posibili cititori, în eseul „Să dăm vieţii ani…”, reamintindu-şi de copilărie, adolescenţă şi maturitatea trăite, îşi îngăduia încă o confidenţă: „Mă costă-acum/ mai scump o primăvară,/ şi vara-mi cere-n plus/ câte ceva/ e toamnă-n tot/ ce mă-nconjoară;/ m-aştept la iarnă, – vânturi bat ades;/ de-ar ţine vremea,/ de ar mai ţine vremea/ mai am atâtea fructe de cules!”

Nu le-a mai cules, vântul iernii s-a dovedit neângăduitor, după ce le-a urat prea de timpuriu prietenilor „O primăvară cu sănătate” şi „La mulţi ani!”, că venea 1 martie 2012, sâmbătă 12 februarie, orele 14,20, Constantin Clisu se urca în trenul care nu-şi lasă călătorii şi pleca către Gara care îi aşteaptă pe toţi pământenii. Nemuritorul!