Nicolae Vălăreanu Sârbu

Limba română

Nu pot să vorbesc, să gândesc nici atât
fără limba română înmugurind cuvintele-n gânduri,
fără poezia care-mi respiră sufletul
ca pe un aer ozonat de vocale
puse fiecare-n silabe pe note sonore.

Sunt sămânţa din care mama-n iubire m-a născut,
fără cântecele ei de leagăn urzite-n somn
n-aş putea denumi tot ce mă înconjoară.
Pieptul iubitei cu movilele lui, n-ar simţi dorinţa cuprinsă rotund
în căuşul palmei ademenit de minuni.

Noaptea ar fi de întuneric şi fără stele de vis,
ziua ar trece ca o lumânare aprinsă prin iad
şi timpul ar curge fără izvor şi fără vărsare.
Dimineaţa păsările n-ar mai cânta atât de frumos,
curcubeul ar avea culorile şterse, de cenuşă.

Degeaba se clatină frunzele, nu le-aş distinge nuanţele,
nervii s-ar pierde prin carne fără sens,
nici iubirea n-ar fi atât de dulce îmbibată-n simţuri,
durerea s-ar furişa aspră şi duşmănoasă în trup.

Ninsoarea ar cădea de timpuriu pe tâmple,
în inimă se nasc aceleaşi întrebări,
de ce sângele-mi învaţă limba română
şi o transmite urmaşilor în veac?

    Sibiu, 30.08.2016.