Poem de Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Cartea

Cartea-i o pădure de cuvinte
arborii ei ating cu vârful cerul
pe care-l destramă gândurile şi plouă,
plouă în interiorul nostru cu lumină.

Păsări de vis o deschid pe aripi-n zbor
se îngălbeneşte-n liniştea templelor,
unde sosesc la izvoare limpezi
căpriori cu ochii îngropaţi în cerneală.
să bea limpezimea apei sfinţite.

Trebuie să descoperim cum se ridică
arborii în picioare şi minunea apare ca o zi
din noapte, cartea o pădure de cuvinte,
cu litere conturate din frunze.

Oamenii au o primăvară şi o toamnă
între care se petrec şi sămânţa rămâne,
să încolţească sub pană, o viaţă.

Rădăcinile ei prind în braţe pământul
şi lăstăresc frumos peste apuse civilizaţii.
Tăietorilor, adevărul stă-n fagurele timpului
securea nu ucide arborii pe rând,
ei mor întotdeauna odată cu pădurea.

Cartea-i e o pădure de cuvinte.
Scrise şi pe lemnul crucii tale.

Dle. director Ion Istrate, v-am trimis  un  poem  pentru publicare în revista de cultură ” Luceafărul ” din Botoşani.
Cu multă consideraţie,
            Nicolae Vălăreanu Sârbu
                           Sibiu,  05.10.2017.