Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Nicolae Vălăreanu Sârbu: POEME

    Nicolae Vălăreanu Sârbu
    Sibiu, 26.09.2015.

     

    POEME

    Ştiubeiul

    Era în anotimpul acela pierdut în memorie
    când fata cobora pe cărarea de pe deal,
    o aşteptam la ştiubeiul din Luncăreasa.
    În clipocitul rotund ca pietrele lui făcute colac
    din care ţâşnea izvorul cu-n susur sferic,
    aici mi-a dăruit întâiul sărut înfocat.
    Porumbiştea din coastă foşnea la fiecare adiere de vânt
    şi sălciile plecaseră mai la vale să se culce,
    în somnul lor luna trecea peste dealul cu pruni,
    se strecura cu vise în somnul fetelor nemăritate din sat.
    Noaptea se apropia cu semne ascunse în păr,
    în dealul viei băteau clopotele bisericii a sărbătoare,
    se vestea o noapte a Sfintei Marii de vară
    în care amurgeşte timpul o lacrimă arsă.
    Pe obrazul ca o piersică coaptă
    în vremea strugurilor în pârgă
    pe urmele noastre amintirile revin
    ca o rază de soare pe tâmple.

    Nu ştiu dacă ştiubeiul fermecat mai există
    dar chipul tău şipoteşte-n apă
    şi-mi lasă sete-n cuvinte.

     

    Nicio frunză

    Nicio frunză nu stă să se mire de tot ce i se întâmplă,
    priveşte anotimpurile cu părere de rău
    şi moare la un moment dat supusă,
    dar nu-şi uită ciclul feminităţii ei.
    Priveşte-o numai cum se zbate în jurul luminii,
    o absoarbe precum o femeie iubirea
    care o împlineşte-n trup.

    Ce ştiu e că trbuie să se înţeleagă mersul,
    măsura trecerii dintr-o fază în alta
    ce lasă loc interpretării.
    Noi suntem copacul, nu frunza
    şi mai mult decât atât
    putem să ne schimbăm cu timpul,
    ceea ce vedem în preajmă
    se cerne prin filtrul interior
    până se naşte golul din memorie
    şi drumu’-i fără întoarcere.

     

    Ziua să înceapă cum trebuie

    Până la noaptea minţii
    gândirea este primă doamnă,
    nimeni nu se îndoieşte de loialitatea ei
    până i se rupe apa conştiinţei
    şi naşte un prinţ al afacerilor de culise
    în care acoperă totul şi-l îngroapă.
    Întâmplarea îşi face de cap,
    se descoperă matrapazlâcurile mari,
    ele nu sunt recunoscute,
    se caută mai departe vechii colaboratori
    pentru a inventa tertipuri de a scăpa de zdup,
    uneori reuşesc
    dar noi sperăm într-o dimineaţă limpede,
    ziua să înceapă cum trebuie.

     

    Se joacă scenarii în fiecare zi

    De când te cunosc îmi iau gândurile foc,
    clipele arse-s pierdute-n aşteptare,
    carnea-mi tremură, se-nroşeşte-n dorinţe,
    mâinile caută ce nu-mi este dat,

    inima se zbate între ce este şi ce va fi.

    Se joacă scenarii în fiecare zi,
    izvoarele pornite-şi unesc apele,
    paşii mă poartă pe maluri cu fluturi

    pe unde tu treci şi nu se mai vede.

    În mine se scutură crinii regali, albine le fură mirosul,
    noaptea se va odihni-n tine ca-ntr-o peşteră.

    Rădăcini de speranţe prind în trup areal deluros,
    nervii îşi caută o linişte a lor, stau la pândă,
    aşteaptă momentul când florile leagă fruct
    şi umbra ta urcă pe trepte.

    Pe când totul se va împlini cum se scrie,
    peme se vor naşte din cuvinte alese
    convingere topită-n credinţă.

    În sufletul meu vor poposi
    dimineţi cu păsări cântătoare.

     

    Nimic nu se naşte fără de moarte

    Buzele ei ating sunetele înalte,
    cuvintele se strâng între dinţi şi se aruncă
    fără teama de a strivi pe cineva,
    în trup i se clatină fiinţa şi se zbate.

    Carnea ei fragedă miroase a mentă sălbatică
    culeasă dintre Pietrele Doamnei,
    lângă un izvor fără moarte
    de unde muzele iau apă pentru descântec.

    În ea mi-am găsit plinul, în ea mi-am pierdut golul
    ca într-o inimă străină.

    I-am băut sângele şi m-m hrănit cu iubirea
    de nu au mai rămas din tot ce a fost decât urme
    şi din urme s-a regenerat trupul de la început.

    Atunci am înţeles că nu-i de şagă,
    mi-am făcut din dragoste un căpătăi
    sub care am pus nopţile mele visătoare
    în care dospeşte credinţa-n aluatul facerii
    şi sufletul capătă contur.

    Nimic nu se naşte fără de moarte,
    secretele dau buzna în guri pe la colţuri,
    se iveşte necazul de unde nu te aştepţi
    şi trece fără să se încline la nimeni.
    Cine se crede mai presus decât întâmplarea, nu este
    şi din ea i se trag marile deznădejdi.

    Dacă m-aş regăsi în oricare din voi, n-aş mai fi eu
    cel care se strânge în sine şi răbufneşte-nafară
    mai liber ca un vulcan să spargă muntele,
    nu se lasă furat de gânduri orfane,
    se zideşte în catedralele timpului său
    piatră pe piatră-n cetate.

    Mâinile mele bătrâne pe trupul tău se strâng
    ca un cerc în mijlocul cunoaşterii,
    cine nu se vede în oglinda timpului său
    nu poate trăi decât ca un şarpe.

     

    Inima ta-i fântână

    După o mulţime de argumente
    care mă apasă pe creier,
    neuronii mei îşi găsesc adăpost în neuronii tăi
    şi rezultă clar că nu există nicio scăpare
    de moartea privită ca un dat
    sosită când nu te aştepţi
    călare pe caii negri ai întunericului.

    Chiar dacă noaptea e o romantică
    îndumnezeită cu iubire,
    sufletul meu caută mai deprte,
    inima ta-i fântână smălţuită
    ce seacă la sfârşit.

     

    În orice rău e şi un bine

    Închis în trup ca într-o statuie,
    nu pot face niciun pas
    înafara cercului înscris în orizontul curcubeului
    despre care mulţi spun că ochii nu-l văd
    dar se percepe cu celelalte simţuri
    care prevestesc ploaia.

    Încerc să mă desprind din laţul morţii
    dar convingerile au picioare scurte,
    nu reuşesc să rupă legătura lăsată moştenirte
    de realitatea scursă,
    astfel acceptăm împreună implacabilul fapt
    de a fi furaţi fără nicio întrebare
    de propria evoluţie nefasată.

    În orice rău e şi un bine,
    unii spun că de cele mai multe ori
    ne putem prelungi existenţa prin copii.
    Nimic nu este sigur că lanţul nu se termină
    şi dispare în nesfârşit şi ultimul inel.

     

    Călătorie imaginară

    Noaptea în care întunericul mi-e duşman
    nu mă mai încălzeşte cu iluzii
    apropierea ta e o depărtare de lumină,
    clipele bat în tâmple la porţi nesigure
    pe care nu le poate deschide vântul.

    Pe dincolo trece calea ferată a tinereţii
    şi nu întâlneşte nicio gară
    în care se doarme în sala de aşteptare.
    Visele frumoase şi femeile care mă iubeau
    caută prin fiecare compartiment
    să prindă un loc
    până nu intră trenul în tunelele Văii Jiului.

    Acum am ieşit s-a făcut ziuă şi lumina-i puternică,
    munţii s-au depărtat şi câmpia pe care o străbat
    miroase a pâine şi fân cosit,
    drumul pe care merg continuă spre sud
    Păsările îl însoţesc, praful se răspândeşte
    ca ploile repezi de vară
    din care ieşi cu hainele grele de bătrâneţe
    şi cu singurătatea spânzurată de gât
    ca o ciutură de cumpăna fântânii.

    Până-n capitală privesc nepăsător Bărăganul
    întinderea lui e ca o dulce alinare
    ce se varsă-n mine-n linişte,
    pacea mă cuprinde-n gânduri
    şi-n aşteptarea impactului.

     

    Noaptea devine un tărâm de basm

    Cu o poveste spusă cu har
    seara poţi adormi copiii mai devreme
    şi ei o vor continua în vise
    într-o lume fascinată de întâmplări.

    Cu prezenţa ei mama înfrumuseţează cuvintele
    într-o alunecare de miere pe buze
    până chipurile lor se luminează
    şi genele se inchid c-un surâs blând de înger,
    noaptea devine un tărâm de basm
    pe care inimile calde se plimbă călări
    pe caii albi ai copilăriei
    în ţinuturi imaginare.

    Chiar şi dimineaţa târziu
    când soarele îi sărută din ferestre
    călătoria continuă
    şi somnul nu se grăbeşte să fugă.

     


     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5