Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu: poeme (5)

    ValareanuNicolae Vălăreanu Sârbu

    Poeme

     

     

    Îmbrăţişat cu visul

    Intr-o tăcere smulsă din singurătate,
    adusă pe cursul impropriu al aşteptării
    am descoperit împreună mecanismele de reglare ale voinţei
    şi am pornit mai departe pe drumul care ne cuprinde
    pe fiecare cu dorinţele lui,
    cu căutările lui,

    până la orizontul acela aşezat pe coloane
    fără porţi de intrare
    unde am uitat de dragoste şi supunere,
    am intrat unul într-altul cu gânduri cu tot,
    de nu mă mai poţi distinge
    şi nu te pot iubi decât simţindu-mă
    îmbrăţişat cu visul.

    Deschide fereastra cuvintelor

    În zilele cu toamna sub cap
    fructul sânilor ei cum pepenele galben
    împarte arome coapte de singurătate,
    Pune candoarea-n lumina gândului
    şi muscă cu dinţii din carnea mea absentă,
    topeşte cerul pe arcul orizontului mirat
    într-un imperiu de nuanţe şi fluturi.

    Deschide fereastra cuvintelor,
    să intre steaua ielelor dansatoare
    cu colţurile înfipte-n apa râului
    spre care, ierburi cu degetele pe clape
    dirijează greierii pe potecile lunii.

    Gleznele tale subţiri cu miros de flori de câmp
    îmi lasă dorinţa s-alerge spre dimineţile libertăţii
    unde păsările se-ntrec în cântec
    şi soarele apare de după păduri galben şi înfumurat.

    Nici nu mă mir cum clipele se sparg în aburi de rouă
    iar izvoarele şipotind îmi fac cu mâna.
    dintr-o copilărie verde şi ireală.

    Fructul tău sălbatic

    Fructul tău sălbatic atât de ispititor
    are dulcele miez roşu.

    Umple tăcerea pădurii de aromă.

    Cu dragostea formelor diafane
    trupul meu îşi stinge foamea cum lupul
    cu mielul alb.

    Soare aşază pe ochii verzi şi oglindă,
    de întunericul se destrăma singur.

    Dimineţi transparente ca sticla
    deschid orizonturi de uimire.

    Mă rog pentru tine

    Sub plapuma păcatului
    nu mă sfiesc să-l recunosc de la început
    fiindcă de la început este
    ca un semn de întrebare fără răspuns.

    Spune-ţi ce să fac
    cum să mă rog mai eficient,
    să fiu iertatat de tot ce n-am făcut ori am făcut
    cu păcat dobândit.

    Privesc pe geamul recunoştiinţei
    cu sufletul viu
    ca un călugăr din chilia întunecoasă
    unde numai lumina dumnezeiască pătrunde.

    Mă rog pentru tine neamul meu
    mai sărac decât mine,
    mai oropsit decât mine
    pentru ieşirea la lumină
    şi izbăvirea de trădători şi împilatori
    pentru pacea şi bucuria sufletului
    care te înalţă prin veac
    împlinit
    cum a mai făcut-o.

    Mai triste ca oamenii

    În ofilitele clipe ale brumelor târzii
    când frigul în creştere capătă trup
    grădinile plâng,
    mai triste ca oamenii.
    Gustă-i , de vrei, fructele coapte
    strânge-i în palme coapsele.
    Pune-i pe gură dulcele sărut, ispita durerii.
    Galbenă frunza cade pe jos,
    acoperă cu foşnet pământul,
    cine poate să-i muşte din rod
    mai roditoare ca ea devine.

    Aurora boreală

    În albele nopţi ale aurorei boreale
    în care lumina capătă chip,
    se subţiază somnul,
    colorat de vântul solar.
    Ascultă-i atent sunetele
    priveşte jocurile cortinei strălucitoare.
    Lasă-i iubirii rodul norocului şi creşte.
    Aburul viu se ridică,
    cu mişcări de scrumbii.
    Cât de mult poţi s-o cuprinzi,
    când apare magica-i desfăşurare?

    Nasc furori prin trupul ei

    Alunecă pe obraji, adieri de vânt.
    Flutură ritmic într-un murmur de frunze
    mai foşnitoare ca visul.
    Învăluie-n ispită inima dorinţei
    dorul iubirii.
    Nasc furori prin trupul ei.
    Simt cum singurătatea se stinge, cum face cenuşă.
    Topeşte cuvintele îngheţate, florile gerului
    se desenează pe geamul brurat al ferestrei.
    Creează în interior ambianţa
    starea ce o cuprinde.
    Când vântul se-aşază-n tăcere, se trezesc păsările.
    Dimineaţa prinsă-n dungă
    filtrează lumina printr-un ţesut nevăzut.

    Visare într-o zi de vară

    Ploile mărunte îşi sterg fruntea de nori,
    straturi de ceaţă se ridică pe coridoarele cerului,
    neliniştite formele de relief se ţin strâns de mâini.
    O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
    şi se desfăşoară peste umerii goi ai munţilor,
    pădurile coboară odată cu apele învolburate
    pe văi până-n spinarea dealurilor spre câmpiile de praf ale tăcerii.
    Se umplu de visare pleoapele de rouă ale dimineţilor
    unde păsările, cântăreţi profesionişti exersează de zor
    în mirabilul cor condus de privighetori şi ciocârlii.
    Luna mai în trăsuri de flori trece pe drumuri,
    topeşte-n urmă miros ameţitor de liliac şi mărgăritar,
    lumina, o regină ivită din cochilia soarelui
    sărută pămăntul pe buzele uscate şi negre
    şi lasă fluturii să-şi serbeze singura zi
    în care-l prind sub aripi, aburi de ierburi.
    În inimi dorul mângâierii gleznelor subţiri
    se-aprinde în atomii de dragoste ai sângelui
    şi muşcă din carnea moale a dorinţei,
    o dizolvă în libertatea simplă a cuvintelor
    odată cu întemeierea unui imperiu-n amiază.
    Se face seară-n suflet şi crepuscul în priviri,
    în stepa somnului freamătă caii vântului,
    mantia întunericului mă acoperă de ploi
    şi-mi spală lanurile cu emoţii de iubire.

    Între mine şi tine

    Între mine şi tine ceva-i fabulos,
    un aer de iubire cu o fluturare de aripi,
    între noi doi idoli nu sunt doar fărâme de suflet
    şi o lumină difuză cu raze-n nervuri
    ca pe merele coapte.

    În gânduri îmi plouă mărunt cu elegii,
    nu pot să-mi aleg cuvintele, sâmburi
    în numele pietrelor care se tocesc
    în morile care macină grăunţele soarelui.

    Între mine şi gândurile zilnice eşti tu,
    cea ruptă din mine ca un fruct
    care dă naştere seminţelor viitoare
    ce-i fură seva pământului şi o înalţă
    prin sângele existenţei până la inimă.

    Între mine şiu tine copiii noştri
    şi visele lor galbene ca o gutuie
    în ferestrele viitorului,
    în care ochii-mi trăiesc imaginaţia
    formelor miraculos de concrete
    pe care le îmbrăţişez ca pe un dans
    ce ard în simbolurile dragostei sacre,
    sunt păsări măiastre.

    Sibiu, 26.04.2016.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5