Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poeme

Îmbrăţişat cu visul

Intr-o tăcere smulsă din singurătate,
adusă pe cursul impropriu al aşteptării
am descoperit împreună mecanismele de reglare ale voinţei
şi am pornit mai departe pe drumul care ne cuprinde
pe fiecare cu dorinţele lui,
cu căutările lui,

până la orizontul acela aşezat pe coloane
fără porţi de intrare
unde am uitat de dragoste şi supunere,
am intrat unul într-altul cu gânduri cu tot,
de nu mă mai poţi distinge
şi nu te pot iubi decât simţindu-mă
îmbrăţişat cu visul.

Deschide fereastra cuvintelor

În zilele cu toamna sub cap
fructul sânilor ei cum pepenele galben
împarte arome coapte de singurătate,
Pune candoarea-n lumina gândului
şi muscă cu dinţii din carnea mea absentă,
topeşte cerul pe arcul orizontului mirat
într-un imperiu de nuanţe şi fluturi.

Deschide fereastra cuvintelor,
să intre steaua ielelor dansatoare
cu colţurile înfipte-n apa râului
spre care, ierburi cu degetele pe clape
dirijează greierii pe potecile lunii.

Gleznele tale subţiri cu miros de flori de câmp
îmi lasă dorinţa s-alerge spre dimineţile libertăţii
unde păsările se-ntrec în cântec
şi soarele apare de după păduri galben şi înfumurat.

Nici nu mă mir cum clipele se sparg în aburi de rouă
iar izvoarele şipotind îmi fac cu mâna.
dintr-o copilărie verde şi ireală.

Fructul tău sălbatic

Fructul tău sălbatic atât de ispititor
are dulcele miez roşu.

Umple tăcerea pădurii de aromă.

Cu dragostea formelor diafane
trupul meu îşi stinge foamea cum lupul
cu mielul alb.

Soare aşază pe ochii verzi şi oglindă,
de întunericul se destrăma singur.

Dimineţi transparente ca sticla
deschid orizonturi de uimire.

Mă rog pentru tine

Sub plapuma păcatului
nu mă sfiesc să-l recunosc de la început
fiindcă de la început este
ca un semn de întrebare fără răspuns.

Spune-ţi ce să fac
cum să mă rog mai eficient,
să fiu iertatat de tot ce n-am făcut ori am făcut
cu păcat dobândit.

Privesc pe geamul recunoştiinţei
cu sufletul viu
ca un călugăr din chilia întunecoasă
unde numai lumina dumnezeiască pătrunde.

Mă rog pentru tine neamul meu
mai sărac decât mine,
mai oropsit decât mine
pentru ieşirea la lumină
şi izbăvirea de trădători şi împilatori
pentru pacea şi bucuria sufletului
care te înalţă prin veac
împlinit
cum a mai făcut-o.

Mai triste ca oamenii

În ofilitele clipe ale brumelor târzii
când frigul în creştere capătă trup
grădinile plâng,
mai triste ca oamenii.
Gustă-i , de vrei, fructele coapte
strânge-i în palme coapsele.
Pune-i pe gură dulcele sărut, ispita durerii.
Galbenă frunza cade pe jos,
acoperă cu foşnet pământul,
cine poate să-i muşte din rod
mai roditoare ca ea devine.

Aurora boreală

În albele nopţi ale aurorei boreale
în care lumina capătă chip,
se subţiază somnul,
colorat de vântul solar.
Ascultă-i atent sunetele
priveşte jocurile cortinei strălucitoare.
Lasă-i iubirii rodul norocului şi creşte.
Aburul viu se ridică,
cu mişcări de scrumbii.
Cât de mult poţi s-o cuprinzi,
când apare magica-i desfăşurare?

Nasc furori prin trupul ei

Alunecă pe obraji, adieri de vânt.
Flutură ritmic într-un murmur de frunze
mai foşnitoare ca visul.
Învăluie-n ispită inima dorinţei
dorul iubirii.
Nasc furori prin trupul ei.
Simt cum singurătatea se stinge, cum face cenuşă.
Topeşte cuvintele îngheţate, florile gerului
se desenează pe geamul brurat al ferestrei.
Creează în interior ambianţa
starea ce o cuprinde.
Când vântul se-aşază-n tăcere, se trezesc păsările.
Dimineaţa prinsă-n dungă
filtrează lumina printr-un ţesut nevăzut.

Visare într-o zi de vară

Ploile mărunte îşi sterg fruntea de nori,
straturi de ceaţă se ridică pe coridoarele cerului,
neliniştite formele de relief se ţin strâns de mâini.
O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
şi se desfăşoară peste umerii goi ai munţilor,
pădurile coboară odată cu apele învolburate
pe văi până-n spinarea dealurilor spre câmpiile de praf ale tăcerii.
Se umplu de visare pleoapele de rouă ale dimineţilor
unde păsările, cântăreţi profesionişti exersează de zor
în mirabilul cor condus de privighetori şi ciocârlii.
Luna mai în trăsuri de flori trece pe drumuri,
topeşte-n urmă miros ameţitor de liliac şi mărgăritar,
lumina, o regină ivită din cochilia soarelui
sărută pămăntul pe buzele uscate şi negre
şi lasă fluturii să-şi serbeze singura zi
în care-l prind sub aripi, aburi de ierburi.
În inimi dorul mângâierii gleznelor subţiri
se-aprinde în atomii de dragoste ai sângelui
şi muşcă din carnea moale a dorinţei,
o dizolvă în libertatea simplă a cuvintelor
odată cu întemeierea unui imperiu-n amiază.
Se face seară-n suflet şi crepuscul în priviri,
în stepa somnului freamătă caii vântului,
mantia întunericului mă acoperă de ploi
şi-mi spală lanurile cu emoţii de iubire.

Între mine şi tine

Între mine şi tine ceva-i fabulos,
un aer de iubire cu o fluturare de aripi,
între noi doi idoli nu sunt doar fărâme de suflet
şi o lumină difuză cu raze-n nervuri
ca pe merele coapte.

În gânduri îmi plouă mărunt cu elegii,
nu pot să-mi aleg cuvintele, sâmburi
în numele pietrelor care se tocesc
în morile care macină grăunţele soarelui.

Între mine şi gândurile zilnice eşti tu,
cea ruptă din mine ca un fruct
care dă naştere seminţelor viitoare
ce-i fură seva pământului şi o înalţă
prin sângele existenţei până la inimă.

Între mine şiu tine copiii noştri
şi visele lor galbene ca o gutuie
în ferestrele viitorului,
în care ochii-mi trăiesc imaginaţia
formelor miraculos de concrete
pe care le îmbrăţişez ca pe un dans
ce ard în simbolurile dragostei sacre,
sunt păsări măiastre.

Sibiu, 26.04.2016.