Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme: Cu pânzele întinse corăbiile vieţii …

    Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

     

    Poeme

     

    Cu pânzele întinse corăbiile vieţii
    Se îndepărtează cu inima frântă,
    o tristeţe
    în care nu mă regăsesc
    s-a întrupat într-o limbă de moarte
    fără blestem.

    Cu pânzele întinse corăbiile vieţii
    rup valuri mai înalte decât ele
    pe o mare de singurătate
    cu epave-n adâncuri.

    Pe ţărmuri ţipă pescăruşii
    cu furtunile-n aripi,
    un oraş îşi îmbată luminile strălucitoare
    cu ape spumoase.

    Noaptea aşteaptă la ferestrele închise
    dincolo de perdele-i acelaşi întuneric
    care-mi aduce pustiul în gânduri.

    Cuvintele n-au loc în fapte
    Nopțile în alb negru
    mă cuceresc prin insolență
    ajunsă la apogeu.

    Diminețile îmi par rupte din coloana
    sonoră a unui anotimp pustiu,
    tăcerea nu mă lasă ieșit din rând
    și-n mine se zbat
    grele lupte de stradă
    ce nu vor ajunge în piața trandafirilor
    unde a fost răstignit adevărul.

    Cuvintele n-au loc în fapte,
    nu mai încap în vorbe
    și se vor scrie cu sânge.

    Topirea-n tristeţe
    Anormal mă topesc în tristeţe
    ca o ceară sub flacără mică,
    cântecul mă face să uit
    durerea care alunecă-nlăuntru
    şi se resoarbe treptat.

    Simt că viaţa mă supune la încercări
    cu o plăcere sadică
    şi râde pe la colţuri de aventură.

    Cu nisipul deşertăciunii nu mă potrivesc
    şi pun piatră peste piatră,
    să înţeleagă mesajul înălţării
    în profunzimea lui
    înaripată de vultur.

    În clipele de mărturisire a fericirii
    la zidul plângerii
    cerul scapă printr-o fantă
    o lacrimă de bucurie.

    Te văd tânără cum urci
    Câmpia se scăldă în pâinea de pe masă
    când rupi un coltuc
    se umple cu mirosul ei încăperea.

    Se infiltrează-n pereţi rugăciunea de zi
    apoi se strânge-n icoană şi luminează
    sufletul cu mulţumire,
    îi dă fiecărui gest înălţare până dincolo
    de oameni.

    Gândul îmi scapă din coaje
    cum păsările din colivie,
    nimeni nu măsoară tăcerea lăuntrică
    cu strigătele inimii de bucurie.

    Te văd tânără şi puternică-n braţe
    cum urci pe trepte voinţa
    şi mă tragi după tine
    în balconul trăirii depline.

    În depărtare arborii se-nclină,
    uneori vântul le rupe din ramuri
    dar stau de strajă la marginea câmpului
    unduind sănătatea spicelor de aur.

    Râurile şipotesc între maluri,
    sărută faţa soarelui,
    le privesc ca pe un tablou viu
    căzut din cer
    peste inimi sângerânde.

    Ce cred şi nu cred
    Nu mă deschide să vezi cum sunt,
    de ce strig prin cuvinte
    de mi se pierde suflul,
    mă lasă între ce cred şi nu cred
    din tot ce mi se spune
    până mă vindec de răutăţile înghiţite cu totul.

    Încep să mă prind cu funii de cer
    fără să muşc din fructele mâniei,
    caut drumurile care trec prin anotimpuri,
    să nu hoinăresc degeaba prin lume
    ci să-mi pun piatra de hotar
    dincolo de orizontul ştiut de hoţi
    unde pot dormi liniştit
    cu amintiri cu tot.

    Tot ce o să scriu
    Deseori mă închid în sănătatea cuvintelor,
    îmi plac tăcerile care se degaje
    şi rămân în miezul înţelesului personal
    în care inima pulsează pe note virtuale.
    Sunetele vibrează cu aripile deschise,
    cad în cântec,
    le ştiu toate nuanţările
    şi alunecările dese în emoţie.

    Am pierdut ocazia să sar din vorbe,
    să cuget la ce vor să spună
    ca cel mai virtuos cititor
    ce-şi pulverizează prin gânduri
    aroma cărţilor cu poeme
    recitate cu sufletul plutitor.

    Aşteptarea curge precum apa
    Tu locuieşti într-un ţinut
    dintr-o lume imaginară
    în care femeile zâmbesc rar
    şi bărbaţii învaţă să le fure surâsul.

    Eu rămân în acest univers cu decor,
    un călător pe acelaşi drum
    pe care trec pescarii la râu,
    să-şi vindece tumultul pătimaş
    şi peştii nu-l înţeleg.

    Aşteptarea curge precum apa
    şi clipocitul ei îmbracă tăcerea
    c-un surâs închipuit
    care vindecă răni.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5