Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme cu tine

    Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
    Poeme cu tine

     

     

     

     

    Din tine irump călduri

    Din tine irump călduri
    poate mărturisești
    cum am înfruntat zăpezile iernii
    și ne-am bătut cu vântul dinspre munți,

    cum te-ai înghesuit în sufletul meu
    ca un tămăduitor de temeri
    și ai crescut în proprii ochi.

    Întâmplările au început să capete răni
    și nu ai lăsat să curgă sânge,
    le-ai înfășurat fierbinte cu gura.

    Din tine irump călduri care topesc oboseala
    trupu-mi absoarbe fără încetare
    ninsori de iubire
    și se mișcă,

    să-mi lași un semn cu pecete-n cuvinte
    literele se vor scrie
    pe buzele tale cu limbă
    de moarte.

    Mă întorc la tine

    Mă întorc la tine ca o filă-n calendar,
    lasă-mă să te găsesc unde am fost
    pentru că nu mai știu alt loc,
    noaptea se preface că nu vede.

    Frânghii se dezleagă de nodurile cerului,
    din ochii stelelor lacrimi de brumă
    cad reci pe fețele florilor,
    să nu le privești
    te întunecă.

    Rămâi în fântânile zilei
    urcă odată cu apa-n izvoare
    și lasă-mă să beau
    voi fi împreună cu tine un râu năvalnic.

    Te văd tânără cum urci

    Câmpia se scăldă în pâinea de pe masă
    când rupi un coltuc
    se umple cu mirosul ei încăperea.

    Se infiltrează-n pereţi rugăciunea de zi
    apoi se strânge-n icoană şi luminează
    sufletul cu mulţumire,
    îi dă fiecărui gest înălţare până dincolo
    de oameni.

    Gândul îmi scapă din coaje
    cum păsările din colivie,
    nimeni nu măsoară tăcerea lăuntrică
    cu strigătele inimii de bucurie.

    Te văd tânără şi puternică-n braţe
    cum urci pe trepte voinţa
    şi mă tragi după tine
    în balconul trăirii depline.

    În depărtare arborii se-nclină,
    uneori vântul le rupe din ramuri
    dar stau de strajă la marginea câmpului
    unduind sănătatea spicelor de aur.

    Râurile şipotesc între maluri,
    sărută faţa soarelui,
    le privesc ca pe un tablou viu
    căzut din cer
    peste inimi sângerânde.

    Ar fi bine să ştii

    Toate s-au perindat şchiopătând
    nu am ajuns nicăieri
    fiindcă n-am plecat din trup,
    am rămas să-i ofer sănătatea
    pe care n-o mai am.
    Liniştea mă caută peste tot
    şi cade pradă luptei din interior

    Timpul acceptă încă forme
    în care viaţa se câştigă
    dar zarurile sunt aruncate.

    E greu să mă salvez de lumea
    care mă împinge la margine
    când marginile sunt îngrădite
    cu sârmă ghimpată.

    Ar fi bine să ştii
    să mă salvezi de mine
    care nu mă vindec fără pulsul
    ce-mi pune inima la loc
    să-ţi fure din gânduri.


    Tu nu mai ai aripi

    Îşi punea iubirile în cutii
    şi le dădea drumul pe apă

    Vroia să fie liberă lîngă mine
    să nu mă mintă,
    noaptea o dorea una de mireasă
    cu braţele încolăcite după mijloc
    şi ochii în tavanul gîndurilor,
    le înghesuia flămînde între coapse.

    S-a făcut dimineaţă
    ca într-un turn fără clopote
    din care zboară păsări de noapte
    speriate de răsăritul soarelui.

    Tu nu mai ai aripi
    doar mângâieri pe nervura vorbelor
    care-mi schimbă ziua,
    o botează în sângele luminii.

    Tu ai o iubire ascunsă

    Noaptea a rămas în hăurile adânci,
    la început sunt păduri de fagi,
    dar mai jos locuieşte ecoul
    care se trezeşte la orice strigăt şi răspunde.

    Nu-mi spune cum pătrunde soarele,
    eu recunosc sănătatea care alunecă pe muchii,
    tot ce se întâmplă se rupe de casa unde dorm
    fantomele de la sfârşitul prevestit.

    Tu ştii cum alunecă vorbele mai repede decât faptele,
    în tine se petrec plecări şi sosiri,
    eşti o înserare în cuvinte, care prinde floare
    scrisă pe hârtie parfumată,
    respiri întunericul într-un aer închiriat,
    pe care nu-l plăteşte nimeni
    şi timpul se ondulează pe margini.

    Tu ai o iubire ascunsă şi eu o viață rămuroasă,
    plină de căutări,
    cu frunzele fac acoperiş gândurilor
    sub care păsările îşi pun cuiburile
    şi clocesc viitorul.

    Am vrut să şterg mulțimea de pete stropite,
    cerul lasă roua să le învăluie
    de nu le mai deosebeşti culoarea
    şi totul se stinge.

    Aşteaptă-mă cu dragoste

    Deschid larg fereasta
    pe stradă forfota e în toi,
    oraşul s-a trezit din amnezie
    soarele pătrunde printre clădiri.

    Lasă-mă să mă gândesc în linişte,
    cuvintele le-am învăţat de la început
    să-mi îmbrace gândurile,
    viaţa m-a strâns de pe drumuri
    să-i zidesc zilele în versuri.

    Aşteaptă-mă cu dragoste,
    o să găseşti în odaia noastră
    poemele mele ascunse
    în scrinul de la fereastră.

    Sibiu, 11.04.2017.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5