Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Poeme de aşteptare cu sufletul

Aşteptarea curge precum apa

Tu locuieşti într-un ţinut
dintr-o lume imaginară
în care femeile zâmbesc rar
şi bărbaţii învaţă să le fure surâsul.

Eu rămân în acest univers cu decor,
un călător pe acelaşi drum
pe care trec pescarii la râu,
să-şi vindece tumultul pătimaş
şi peştii nu-l înţeleg.

Aşteptarea curge precum apa
şi clipocitul ei îmbracă tăcerea
c-un surâs închipuit
care vindecă răni.

Cine vâsleşte cu sufletul

Tăcerea încreţită vibrează ca un arc,
sunt puţine şanse să ieşi în larg
cu mâinile legate
de funiile temerii.

Cine vâsleşte cu sufletul
trece dincolo de cuvinte,
eu îl picur în ele cu mister cu tot
şi rămân cu suferinţa
care nu vine din răni,
ci din urmele lor.

Timpul fugar se mută-n trup
cu anotimpuri de frig,
nopţile lungi îşi topesc întunericul
în râuri de cerneală
prin care numai moartea vâsleşte.