Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poeme  de imaginaţie

Întunericul nu se dezminte

Cine-şi poate explica
existenţa ruptă din desfăşurarea ciclică
ce se reia în alte forme neştiute?

Mai aproape decât cuvântul este lumina sa interioară
cu aromă de busuioc de care se tem porţile iadului
şi se închid fără voie,

în lumea de dibncolo
unde există aceeaşi dihotomie.

Întunericul nu se dezminte, se ţine după oameni
nimeni nu este ferit de întâmplări,
prevederea trebuie să fie ca o rugăciune.

Se pun întrebări, se fac multiple analize,
se caută mereu certitudini
şi ele devin relative,

chiar şi-n lucruri ciudate apare un semn,
nicio posibilitate nu se pierde
deşi par de nedescifrat,
se-mbracă-n forme care revoluţionează.

Visul cerne subconştientul

Noaptea cu trup de pământ
se ascunde în mine
îmbracă haina întunericului
şi eu pe a somnului.

Dintr-un subconştient adânc
se năpustesc visele tulburătoare,
golul interior se umple,
inima capătă trăiri abia cuprinse-n cuvinte,
mă zbat să scap dintr-o lume necunoscută,
trupul alternează între uşor şi greu.
Teama mă face să mă lupt
cu mine însumi
în spaţii necunoscute, diferite de cele reale,
aruncat de întâmplări fantaste
departe de orice închipuire.

Te trezeşti mulţumit ori înfricoşat,
bucuros că a fost doar un vis
ce a umplut scorburile somnului,
eşti gata să îmbrăţişezi lumina
cu toate vocalele inimii
puse pe portatvul dimineţii.

Nicolae Vălăreanu Sârbu,     
Sibiu, 09.10.2016.