Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme: ,,Fata cu pielea de hârtie, Îmbăt cuvintele cu sunete , Cerul şi pământul dăinuie, Promisiuni deşarte”

    Nicolae Vălăreanu Sârbu
    Poeme

     

     

     

     

    Fata cu pielea de hârtie

    Eu pun culorile sufletului pe inimă
    și radiază în preajmă căldură
    așteaptă să vii ca la o plajă
    cu nisipuri albe și strălucitoare.
    După-amiaza se dezbracă de hainele tale subțiri
    și lasă o briză să-ți mângâie trupul
    pe rotunjimile sculptate simetric.

    Într-o zi când părăseai golful unui vis
    vântul ți-a smuls poemul de fericire
    și de atunci n-am întâlnit o fată
    cu pielea de hârtie
    pe care să scriu alt poem.

     

    Îmbăt cuvintele cu sunete

    Cred că nu sunt omul de care-mi vorbeşti,
    de mă priveşti cu suspiciune-n ochi,
    îmbăt cuvintele cu sunete până la epuizare,
    dar fără să se piardă în desfrâu,
    le urmăresc
    şi nu pot să-şi facă de cap,
    să defileze la vedere,
    să mă trădeze ca pe orice poetaş
    care-şi înghite vorbele când vrea să vorbească
    cu publicul în faţă.

    Sunt un bolovănos printre ciopliţii cu barda
    ce nu se lasă sedus
    de propoziţiile care exced în superlative
    şi se zvârcolesc în scaunul domnesc
    cu auzul sfârtecat de atâtea laude
    în faţa oglinzilor sparte.

    Cioburile strânse cu făraşul spun totul,
    un tot ce nu-l înghite nimeni.

    Cerul şi pământul dăinuie

    Printre oameni
    timpul trece neluat în seamă,
    fără remuşcări nu ne spune nimic
    ia cu el tot ce-i mai frumos
    şi pleacă nepăsător din valea morţii
    până se şterge totul din memorie.

    Cerul şi pământul dăinuie ,
    nu au prea multe aşteptări,
    rămân sub picioarele altor muritori.

    Privesc cum totul arde în foc
    fără nicio părere de rău,
    întâmplător drumurile se reiau,
    caută vârful
    unde nimeni nu agunge fără moarte
    şi moartea se naşte odată cu viaţa.

    Tu spune-mi când tac
    de ce nu strig,
    şi înţeleg ce nu-ide înţeles.


    O femeie cu ochii de poezie

    Doar femeia în ochii mei
    are o imagine mişcată de gesturi subtile
    care se închide în gânduri.

    O femeie cu ochii de poezie
    îţi rupe somnul şi adună cuvintele
    în faţa uşii de la intrare,
    intră apoi cu surâsul abia schiţat,
    cu o mimică salvatoare de la suferinţă
    încât îţi caută prin trăsături
    şi găseşte întotdeauna răspunsuri potrivite.

    Înălţat ca un supraveţuitor,
    fără scuze îţi rozi în dinţi teama
    şi cauţi să-i scrii poezia pe sâni
    cu buricile degetelor muiate în gură.

    Dimineaţa constaţi că noaptea n-a fost noapte,
    ci un poem cu prea multe vocale în silabe
    şi sunetele din necuvinte
    mângâiate pe faţă cu amintiri.

    Promisiuni deşarte

    Ai ciupit din pâinea săracului în fiecare zi
    fără să ai perioade cu odihnă
    şi el nu s-a răzvrătit.

    Ştiai că-i cuminte şi-şi caută de ale lui
    merge la biserică şi se rogă să ai gânduri bune
    dar tu nu crezi în ce crede el,
    îl ei în derâdere.

    Când se strânge prea multă obidă
    de apare pericolul
    începi să dregi busuiocul cu mărinimie
    toate acestea au sunetele întârziate ale unui ecou
    în aşteptare să se piardă fulgerele norilor de ploaie.

    Mişcările tale perfide cu deturnări de scop
    sunt semnele unor vorbe aruncate-n vânt
    care obosesc urechea.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5