Nicolae Vălăreanu Sârbu

Poeme

În definitiv

Întotdeauna mă priveşti în ochi
şi vrei să ştii desfăşurat totul,
fiecare omisiune ori ocol e o trădare,
de uitare nici nu mai vorbesc.

Tăcerea este şi ea un răspuns
ce aprinde curiozităţi insistente,
e un fruct prea devreme copt
şi se încearcă repede cules
altfel vin păsările.

În definitiv, eu
nu-mi trădez niciodată sentimentele
nici nu ascund ce nu-i de ascuns,
nu mă las transpus în fundul ochilor
şi de aici să cad
ca un bumerang în faţa ta,
asta e tot.

N-am aşteptări

Ai rămas în memorie
o pasăre în zbor spre ţările calde,
nimeni nu te cheamă înapoi,
dar nici nu te opreşte să vii.

Mulţi aşteptă ziua când nu se mai pleacă,
eu nu mai am atâta timp,
sufăr alături de toţi copiii
dorul de părinţi,
dar ai mei nu se mai întorc.

Îmi vine să strig,
dar ecoul nu deranjază pe nimeni
sunt rupţi de popor.

Lumea m-a lăsat întotdeauna singur

Oamenii sunt altceva decât sufletele plecate în alte stele,
eu doresc să rămân cât mai mult pe pământ,
dar cineva mă grăbeşte
nu-mi lasă întregul să se bucure de părţile sale trupeşti
şi le pune la încercare de moarte.

De fiecare dată scap clipa sublimă a împlinirii
cu aerul acela hotărât dinainte
pe care sunt mulţumit că-l respir astăzi
şi-l preamăresc cu religiozitate.

Lumea m-a lăsat întotdeauna singur,
să-mi urc pe munte crucea-n spinare
şi fiecare aşteaptă să vadă
cum îmi înmormântez voinţa-n rugăciune,
dar puterea vine când nu mă aştept
şi din genunchi mă ridic odată cu lumina.

Viaţa este un templu care se zideşte mai departe
din trupuri ascunse şi suflete sfâşiate
pe care numai o mamă le rabdă şi păşeşte
în acelaşi sens cu drumul oricum nesfârşit.