Nicolae Vălăreanu Sârbu

,,Poeme îndemn”

Deschideţi ochii mari!

Când se lasă o boare de pădure înverzită
peste piaţa oraşului somnambul
cuprins de remuşcările mulţumii de porumbei
care vin la ciugulit firimiturile
unei civilizaţii şterse de avuţie,
se pornesc oamenii străzii la cerşit
câte o urmă de bunătate de la trecători

Totul este o fierbere fără foc,
o mâhnire scursă din ochii nepăsători,
o luptă între inşi diferiţi ca preocupări
care rup timpul în bucăţi şi-l împart
dar n-au cui fiindcă e o delăsare permanentă,
nu-l interesează pe nimeni de clălalt
nu protestează, tace şi se complace în uitare.

Dar cine ne poate ajuta,
ar trebui să fie altfel decât noi
şi nimeni nu face un pas în faţă
nu se ridică deasupra să-l recunoaştem
şi să-l urmăm orice s-ar întâmpla.

Găsiţi astfel de oameni, ei sunt,
deschideţi ochii mari!
Te îndemn să-ţi asculţi
Eu te-am găsit c-o aură tristă
prinţesă fără pretendenţi, plecaţi din urbe,
ochii mei s-au pierdut cu firea
într-o privire ademenitoare, răcoroasă ca seara,
plină de proaspete arome suave.
Măreţia şi frumosul se plimba pe alei
cu trandafirii învăluiţi de culori aprinse,
stropi prin aer din fântâni ţâşnitoare
îi dau singurătăţii un imbold la visare.
Nu-ţi voi spune nimic necunoscut
în limba cuvintelor care se rup din poeme
şi curg ca firele de nisip în clepsidră.

Te îndemn să-ţi asculţi

glasul inimii rămas pradă tăcerii,
rămâi o lumină care alungă umbra seacă
şi o trece peste apa pietrelor albe
cu neobosită mişcare.
Prin anotimpuri trăgându-se unul pe altul
peste amiezele sufletului îmbogăţit,
tu surâzi c-un surâs trist
ca o toamnă întârziată-n trup
cu fructele neculese
şi ele cad.

Nu uita că totul se naşte şi moare

E neostoită întinderea pe care-o cutreier
paşii mei sunt atât de mărunţi,
nu pot să-mi ajung din urmă gândul.

Ai grije femeie să nu mă îndepărtez de tine
ca o tăcere de sunetele viorii,
s-ar întâmpla acel hiatus între vocalele noastre sonore
şi n-am putea fi îndrăgostiţii din poveste
cei care aduc pe buze sărutul
şi în trup vigoarea acea lăuntrică
care împrospătează lumea,
îi dă izvorul ca unei fântâni
în mijlocul câmpiei arse.

Nu uita că totul se naşte şi moare
timpul trece uituc pe drumul său nesfârşit,
pune-ţi cuvintele în coşul viitorului
măcar câţiva să creadă că ai existat
când alte urme se vor şterge.

Nicolae Vălăreanu Sârbu,
Sibiu, 21.11.2016.