Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme pentru femei Semn de femeie

Nicolae Vălăreanu Sârbu

 

 

 

Poeme pentru femei

 

Semn de femeie

Când peştii sar prin aer
se visează păsări
în zbor,

în apă şi deasupra ei
se simt liberi.

Orice împrejurare
naşte o posibilitate viabilă
de manifestare,

aşteptarea hrăneşte neliniştea.

Voi privi cu ochii la pândă
dintr-un ostrov al lupului
nesătul de lună,

ape rănite nu vor fi.

Prolifice, cuvintele se vor limpezi
cu miezul copt, de fruct,

în subţirimea verdelui din mugur
floarea albă şi roz
va purta în petale, semn de femeie.

 

Eşti o băutură care mă ameţeşte

Eu nu-ţi spun adevărul
nici nu mint cu nimic
joc între ele la capete diferite.

Tu juri că mă iubeşti,
te aprob cu scepticism
şi încerc să mă obişnuiesc.

Îmi las cuvintele să se hotărască
în care noapte să le scriu
pe umărul tău cu cerneală simpatică.

Prin gânduri îmi trec multe posibilităţi
nu le pot pune în valoare
dar mă presează,
eşti cea care mă convinge,
nu renunţi niciodată.

Eşti o băutură care mă ameţeşte,
nici nu simţi cum te beau
dintr-o dată,
nu mă laşi să gust câte puţin
te consumi fierbinte
încinsă la foc iute.

 

Aşteaptă-mă cu dragoste

Deschid larg fereasta
pe stradă forfota e în toi,
oraşul s-a trezit din amnezie
soarele pătrunde printre clădiri.

Lasă-mă să mă gândesc în linişte,
cuvintele le-am învăţat de la început
să-mi îmbrace gândurile,
viaţa m-a strâns de pe drumuri
să-i zidesc zilele în versuri.

Aşteaptă-mă cu dragoste,
o să găseşti în odaia noastră
poemele mele ascunse
în scrinul de la fereastră.

 

Copacul şi femeia

Dacă ne vom păstra amintirile
să nu uiţi esenţialul din ele,
acela în care doreai să fii o iubită fericită
fără să te înspăimânte muşcătura vremii
cu cicatricile care lasă urme adânci.
Sufletul să-ţi rămână în aceeaşi matrice
în care ţi s-a presat ca o floare-n ierbar,
să îmbătrâneşti ca şi copacul
sub care ţi-ai îngropat dragostea
fără să ştii.
Zăpezle şi viforul iernii ultime,
să-ţi lase viu gândul până-n primăvara
în care va înflori iarăşi copacul
bătrân şi el.

 

Mamă

Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
credinţa în trăirea simplă,
îndepărtează de mine răul
şi aşa cum faci pâinea, fă-mă bun,

dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!

Lasă-mi în trup semnul tău distinctiv,
vorbele tale nu se repetă se scriu
cu iubirea în care mă acoperi
până când totul se va uita.

Mi se colorează visul capătă reverberanţă,
e tot mai aproape de căpătâiul tău,
se furişază sub perna ca o inimă moartă
peste care pământul e o metaforă vie.

În mine mamă, tu ai fost privighetoarea
cu dimineţi de cântec
ce nu se mai întâmplă.

Nu pot spune mai mult decât rotundul
în care m-ai crescut în miez şoptitor
cu lumina jupuită de penele întunericului,
de mâinile tale au rămas ramuri înflorite.

 

Ea locuia în poezie

Ea locuia în poezie, în cântec
se îmbăia cu flori şi coloniale ca prinţesele,
avea nuri şireţi şi uimire-n priviri
de şoaptele ei mi se păreau rotunde
fără să treacă prin cuvinte.

Nu puteam să-i spun ce gust are toamna
uneori bogată, alteori cu miros de rugină
umplea imaginarul de bucurie cu surâsul ireal,
mă lăsa fără replica obişnuită într-un regat
în care doream să-i fiu supus.

Nici nu ştiu în ce oglinzi se admira
ori era supărată cum i se reflecta făptura
când carnea-i vrea să ţină timpul pe loc
şi dorinţele prind puf de gutuie.

Nimic nu se întoarce, rămâne plecat
ca un secret şters din memorie
de numai tristeţea îi ia locul.

O, dar vin zăpezile iernii,
nopţile-s friguroase şi lungi,
ea locuieşte cu chirie în alt trup.

 

Dacă mă iubeşti femeie

O femeie îşi trece la spate iubirile,
rupe nerăbdarea de patimă
şi ce nu poate face destul lasă pe alta să facă.

Îi dă sufletului tot ce-i cere.

Nopţile sunt învăluite de stele,
vorbele nespuse scapă în şoapte,
dragostea e cuprinsă de frunziş
şi nimeni n-o recunoaşte.

Mâinile păzesc trupul, nu se lasă înşelate,
amprenta lor e de îndurat,
am uitat să mă întorc acasă
inima mă caută la tine.

Am în gânduri atâtea porunci
de nu le poţi îndeplini,
de n-ar fi ele le-ar lua locul, păcatele.

Dacă mă iubeşti femeie, întreg mă ai,
ia de la mine surplusul ce-l doreşti
şi mai sus de pe octavă, suferinţa
pune-o-n descântec cu flori de câmp.

Sibiu, 03.03.2017

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5