Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme pentru femei Semn de femeie

    Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

    Poeme pentru femei

     

    Semn de femeie

    Când peştii sar prin aer
    se visează păsări
    în zbor,

    în apă şi deasupra ei
    se simt liberi.

    Orice împrejurare
    naşte o posibilitate viabilă
    de manifestare,

    aşteptarea hrăneşte neliniştea.

    Voi privi cu ochii la pândă
    dintr-un ostrov al lupului
    nesătul de lună,

    ape rănite nu vor fi.

    Prolifice, cuvintele se vor limpezi
    cu miezul copt, de fruct,

    în subţirimea verdelui din mugur
    floarea albă şi roz
    va purta în petale, semn de femeie.

     

    Eşti o băutură care mă ameţeşte

    Eu nu-ţi spun adevărul
    nici nu mint cu nimic
    joc între ele la capete diferite.

    Tu juri că mă iubeşti,
    te aprob cu scepticism
    şi încerc să mă obişnuiesc.

    Îmi las cuvintele să se hotărască
    în care noapte să le scriu
    pe umărul tău cu cerneală simpatică.

    Prin gânduri îmi trec multe posibilităţi
    nu le pot pune în valoare
    dar mă presează,
    eşti cea care mă convinge,
    nu renunţi niciodată.

    Eşti o băutură care mă ameţeşte,
    nici nu simţi cum te beau
    dintr-o dată,
    nu mă laşi să gust câte puţin
    te consumi fierbinte
    încinsă la foc iute.

     

    Aşteaptă-mă cu dragoste

    Deschid larg fereasta
    pe stradă forfota e în toi,
    oraşul s-a trezit din amnezie
    soarele pătrunde printre clădiri.

    Lasă-mă să mă gândesc în linişte,
    cuvintele le-am învăţat de la început
    să-mi îmbrace gândurile,
    viaţa m-a strâns de pe drumuri
    să-i zidesc zilele în versuri.

    Aşteaptă-mă cu dragoste,
    o să găseşti în odaia noastră
    poemele mele ascunse
    în scrinul de la fereastră.

     

    Copacul şi femeia

    Dacă ne vom păstra amintirile
    să nu uiţi esenţialul din ele,
    acela în care doreai să fii o iubită fericită
    fără să te înspăimânte muşcătura vremii
    cu cicatricile care lasă urme adânci.
    Sufletul să-ţi rămână în aceeaşi matrice
    în care ţi s-a presat ca o floare-n ierbar,
    să îmbătrâneşti ca şi copacul
    sub care ţi-ai îngropat dragostea
    fără să ştii.
    Zăpezle şi viforul iernii ultime,
    să-ţi lase viu gândul până-n primăvara
    în care va înflori iarăşi copacul
    bătrân şi el.

     

    Mamă

    Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
    credinţa în trăirea simplă,
    îndepărtează de mine răul
    şi aşa cum faci pâinea, fă-mă bun,

    dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!

    Lasă-mi în trup semnul tău distinctiv,
    vorbele tale nu se repetă se scriu
    cu iubirea în care mă acoperi
    până când totul se va uita.

    Mi se colorează visul capătă reverberanţă,
    e tot mai aproape de căpătâiul tău,
    se furişază sub perna ca o inimă moartă
    peste care pământul e o metaforă vie.

    În mine mamă, tu ai fost privighetoarea
    cu dimineţi de cântec
    ce nu se mai întâmplă.

    Nu pot spune mai mult decât rotundul
    în care m-ai crescut în miez şoptitor
    cu lumina jupuită de penele întunericului,
    de mâinile tale au rămas ramuri înflorite.

     

    Ea locuia în poezie

    Ea locuia în poezie, în cântec
    se îmbăia cu flori şi coloniale ca prinţesele,
    avea nuri şireţi şi uimire-n priviri
    de şoaptele ei mi se păreau rotunde
    fără să treacă prin cuvinte.

    Nu puteam să-i spun ce gust are toamna
    uneori bogată, alteori cu miros de rugină
    umplea imaginarul de bucurie cu surâsul ireal,
    mă lăsa fără replica obişnuită într-un regat
    în care doream să-i fiu supus.

    Nici nu ştiu în ce oglinzi se admira
    ori era supărată cum i se reflecta făptura
    când carnea-i vrea să ţină timpul pe loc
    şi dorinţele prind puf de gutuie.

    Nimic nu se întoarce, rămâne plecat
    ca un secret şters din memorie
    de numai tristeţea îi ia locul.

    O, dar vin zăpezile iernii,
    nopţile-s friguroase şi lungi,
    ea locuieşte cu chirie în alt trup.

     

    Dacă mă iubeşti femeie

    O femeie îşi trece la spate iubirile,
    rupe nerăbdarea de patimă
    şi ce nu poate face destul lasă pe alta să facă.

    Îi dă sufletului tot ce-i cere.

    Nopţile sunt învăluite de stele,
    vorbele nespuse scapă în şoapte,
    dragostea e cuprinsă de frunziş
    şi nimeni n-o recunoaşte.

    Mâinile păzesc trupul, nu se lasă înşelate,
    amprenta lor e de îndurat,
    am uitat să mă întorc acasă
    inima mă caută la tine.

    Am în gânduri atâtea porunci
    de nu le poţi îndeplini,
    de n-ar fi ele le-ar lua locul, păcatele.

    Dacă mă iubeşti femeie, întreg mă ai,
    ia de la mine surplusul ce-l doreşti
    şi mai sus de pe octavă, suferinţa
    pune-o-n descântec cu flori de câmp.

    Sibiu, 03.03.2017

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5