Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme: Tablou verosimil …

    Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

     

    Poeme

     

    Tablou verosimil
    Cad pe gânduri rămase-n memorie
    sângele-n vene bate cu furie-n maluri
    nu pot să mă identific, aştept
    ruptura din legăturile în care sunt prins.

    Dorinţele-s întoarse pe toate feţele
    şi ochii tăi adânci se zbat în orbite,
    noaptea din ei se scutură de nori
    de se răcoresc apele râurilor.

    Ziua îşi dospeşte o amiază însorită,
    căutătorii de umbră se grăbesc,
    fug clipele roase de arşiţă,
    chipul tău ca o fotografie veche
    dispare după colţul străzii pustii.

    Prin gări încă mai trec trenuri,
    dar sunt tot mai puţini călători,
    răbdarea se frânge pe zi ce trece
    şi nimeni nu observă.

    Îmi beau cafeaua şi citesc ziarul pe terasă,
    e o plăcere mai veche,
    mă trezesc privind departe spre dealurile estice
    de unde îmi bate soarele-n geam,
    o boare proapătă adusă de vânt
    îmi întoarce filele pe masa unde scriu,
    sufletul tău flutură şi el în cercuri
    care se rotesc în spirală spre cer.

    Cum rupi noaptea
    Nu mă ademeni să mă gândesc la tine
    cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe
    şi calci pe ritmurile sonore,
    de fiecare dată întorci drumurile înapoi
    şi faci pietrele să tresară,
    apoi ca o uşurare
    mă duci la înserările tale voluptoase.

    Întotdeauna am crezut cuvintele încrustate
    ca nişte nume pe un monument,
    ochii ca din nişte grote sub gene
    privesc din adânc cerul înstelat
    pe care tu-l desenezi în ierburi, verde
    şi împleteşti vise.

    Fără să cred în toate zicerile
    Respiră un aer cu sete sălbatică,
    am auzit păsări cu cântecul grav
    vestitoare de nefericite întâmplări
    şi cineva înmi spunea
    să nu le ascult,
    pentru că ele-şi plâng nefericirea
    ca şi cele din captivitate.

    Fără să cred în toate zicerile
    vine un moment de încercare
    când îţi aduci aminte de coincidenţe
    şi-n tine sapă un gând
    susţinut de pasărea ploii.

    Nu ştiu cum pătrund cuvintele,
    se dezbracă-n fântânile sufletului
    de par nînţelese
    şi pleacă mai departe spre alte rosturi
    care se zidesc în poeme.

    Lăsa-ţi să se bucure şi poeţii
    Cântecul s-a dezlegat de corzile vocale,
    a zburat ca o pasăre prin lume,
    eu l-am ascultat
    să-mi văd singurătatea abandonată
    şi nimeni să nu şi-o dorească.

    Lăsa-ţi să se bucure şi poeţii
    nu-i opriţi din visare
    pentru imaginar calea de străbătut
    se naşte din ochiul de apă al pământului
    şi urcă-n oglinzile cerului.

    Veniţi cu mine după steaua luminoasă,
    să dobândim vestea înaintea magilor,
    să scriem realitaea naşterii
    ca darul cel mai de preţ al lumii
    colindat prin veacuri.

    Vânez melancolii
    Sub patul armei e întotdeauna o înfrângere,
    când trag îi simt puterea în cătare,
    căprioara cu ochii deschişi în depărtare
    nu simt împlinire în moarte,
    doar ură pentru cei ce o provoacă
    vânez melancolii.

    Nu mă plâng chiar dacă omor timpul,
    îl topesc în cuvinte fără fantezie
    de unde sentimentele fug,
    numai tu rămâi să-mi socoteşti silabele
    destinse înainte de apocalipsa
    ruperii din destin.

    Căzuţi din cerul iernii
    Mirosul încărunțit de noapte-n decembrie
    mi-a tăiat furia într-un peisaj alb,
    vrăbiile speriate s-au retras fără urmă,
    n-am văzut neam de iepure
    doar moș crăciun înota printre case.

    Fără să știu dacă ajung undeva
    am pornit-o pe străzile înguste și goale
    bolnav de amintirile copilăriei
    când îmi cautam colindătorii zgribuliți pe ulițe
    căzuți din cerul iernii.

    Zilele deveneau zbor de neînțeles
    al șaselea simț mă scotea din minți
    și pierdeam noțiunea timpului
    încât mă întorceam acasă seara târziu
    îmbujorat într-un univers de poveste.

    Oraşul cu ochi de pisică
    Oraşul cu ochi de pisică pe acoperişuri
    ca nişte piramide crescute pe coline
    sparge liniştea străzilor.
    Zilele se varsă din câmpia rotundă a ochiului
    cu albul zăpezilor în oglinzile nopţii
    rostogolite peste legendele vechi
    în care cuvintele descântate cu emoţie
    se rânduiesc ca pietrele albe
    sub ninsori egale cu dragostea lor.

    Dincolo de linia dintre spaţii
    ceaţa curge pe râurile grăbite
    şi sărută pe frunte poeţii rătăciţi
    în tavernele pline de dragoste
    îngropaţi prea devreme în poeme
    inutile pentru cei ce nu citesc.

    Azi sunt mai mulţi cititori în stele
    unde poezia îmbracă cămăşi de gheaţă.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5