Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nicolae Vălăreanu Sârbu: ,,Poemele iernii”

Nicolae Vălăreanu Sârbu
,,Poemele iernii”

 

 
Vine iarna lupilor


Au cuvintele strânse de gât,
falsul lor muşcă din oameni
încât gurile rele să se sature
de aroganţa afişată zilnic,
ca pe singura şansă
prin care ne salvează
de la dezastru.

Au suferit propria cădere
îşi scot ochii unii la alţii în public
de parcă ar lăsa păcatele la mănăstire
închise în altar
şi se retrag pentru iertare.
Azi chiar dacă-şi spală mâinile murdare
şi vor să te însoţească
rămâi contrariat de schimbare.

Oricum lupii liguşesc victima
să se ofere singură
şi nu se mai păstreză nici un cuvânt
ori strângere de mână
care obligă.

 

În noaptea de ger


În noaptea de ger
crapă pietrele plângând
sub pojghiţa de gheaţă
din oasele drumului.

Oameni mor pe undeva
copiii sărmani la fel
razele lunii sunt reci
oraşul e închis în sine
ca moartea-n naştere.
Câţiva se fac nevăzuţi
pe străzile drepte
îşi lasă răceala afară
şi urcă
într-o piramidă cu camere.
Se înfurie vântul,
în pieptul celor singuri
bat clopotele,
îngerii îngheţaţi
pe la geamurile înflorate
se grăbesc.

În noaptea asta
eşti despuiat
de toate învelişurile.
Vino odată dimineaţă
îşi zice gândul –
să omor noaptea
cu un înger de lumină
să o transform în abur
ca la începutul lumii.

 

Ninsorile care vor veni


Nu-i nici o mirare că te-am iubit
poţi întreba vântul,
câmpiile pe care a trecut nestingherit
nebănuindu-l de ploile repezi.

Nu mai întreba pe nimeni!
Întreabă-ţi inima, un copac desfrunzit,
uitat de toamne pe marginea unui râu
unde locuiesc păsările iernii.

Ninsorile care vor veni
ne vor găsi la margine de solstiţiu,
purtând colinde de crăciun în glas,
în săniile trase de caii vântului.

Noaptea ne vor căuta stelele prin vise,
cum vom traversa anotimpurile împreună
şi unde ne vom pune casa de sticlă,
departe de furtunile capricornului.

 

Cum vom învinge iarna


O să se răzbune iarna, iubito…!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer,
pân-ce ne vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi,
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele,

o să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul,

ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit.
Iarna va pleca singură…

 

Ninsori şi sănii de vânt


ai venit să-ţi umpli trecutul cu întâmplări
smulse din gura rătăciţilor călători
care nu şi-au găsit rostul
porţile au picioarele împiedicate
iar pe stâlpi curg iluziile şiroaie

nopţile de pământ se adâncesc mereu
deveninind o groapă comună
unde se aşează paturi de frunze şi sticle cu vin
să se simtă bine condamnaţii la moarte
până li se comută pedeapsa

toată lumea se crede neîndreptăţită
de atâta aşteptare-n dezordine

numai plămânii arborilor sângerau pe frunze
la fiecare toamnă găsită vraişte
fără puterea de a opri păsările să-i cânte

 

Mă vor răni ninsorile


Mă vor răni ninsorile cu alb,
din acest unghi prin care trece vântul
nici nu mai ştiu cărarea şi-n spărtura nopţii
au îngheţat stelele părăsindu-mă pe rând.
Pe urmele mele se apropie lupii
arborii şi lumina pe care o port
a unui felinar uitat în noapte
mă salvează până la femeia în alb
care mă culcă cu descântece pe genunchi
adeverind povestea iubirii la prima vedere.
Sunt semne că vinul fiert
face minunile pe care le visează
de a rămâne vindecată de întâmplare.

Nu ştiu dacă paşii mei se vor mai întoarce
rămâne dorul de femeia despovărată,
de visele lumii ca de propriile ei haine
şi de câteva zile împovărată cu dragoste.

 

Drum de iarnă


De undeva mă caută umbra,
lumina-i pe aprope şi o alungă,
cu ochii de ceaţă urcă pe dealuri
şi nu mai văd casa de lângă râu.

Poate vântul ori zăpezile troienite
mi-au încurcat cărările şi pădurile,
nu mai înţeleg nimic,
umbra mă caută şi sălbăticiuni o păzesc.

Nici stelele nu călătoresc
pe orbitele obişnuite,
toată suflarea are o teamă de-ntuneric,
singurătatea se înconjoară de moarte.

Vezi femeile cum trec mai departe
prin aceste ruginite presimţiri!
Tu respiri aerul florilor de ger
iar ele se topesc în mirosul tău.

Copacii se înclină spre drum,
noi trecem spre marginea cerului
unde apele se purifică-n lumină
pe sub poduri de gheaţă.

Cineva ne îmbărbăteaza prin cuvinte,
să luăm în palme un bulgăre de lut,
să-l aruncăm pe deasupra capului
fără să mai privim înapoi,

dar cine se poate desprinde de trecut.

 

 

Poveste de iarnă


Era pe când iarna a divorţat de ger,
ninsoarile se ştergeau pe frunte,
semănau cu femeile la plimbare
când le întâmpină florăresele pe străzi
cu bucuria din ochii ghioceilor.

Cred că iarna a fugit din casele lor;
a rămas soarele, atârnat de ferestre,
să-şi amintească de lumină şi apă;
se dezgheaţă pământul şi aburii se ridică-n cer…

Noaptea-şi mai încearcă puterile cu minus,
doar atunci când o cuprinde ceaţa
şi i se văluresc marginile de vânt
peste şipotul desluşit al pâraielor.

Dimineaţa, pe sub cerul decolorat,
când orizontul îşi măreşte distanţele,
apari ca o limbă mişcată pe semicerc,
în direcţia în care fuge timpul.

Vine primăvara ca o mângâiere de femeie
cu buclele peste obrazul zilelor;
simt cum şi-n mine sângele se răsfaţă
în pendulări după un fluture mut.

 

Plugurile ară noaptea


Se aprinde lumina-n casa pustie
o pasăre neagră e la fereastră
cineva apasă clapele pianului
să prind în auz ce nu se vede
să văd cu degetele ce nu se spune.

Îngerii zilei sunt la copacul vieţii
să mă ungă cu mirosuri sfinte
tot ce bântuie tăcerea să fugă
să urc prin mine fără teamă
pe scara interioară a luminii
la bradul împodobit din camera de zi
unde vor petrece musafirii
ultima zi a anului.

Afară ninsorile se aştern
cu fluturi albi înstelaţi
şi îmbracă o noua măsură,
plugurile ară noaptea
unitatea adăugată a timpului.

Sibiu, 14.12.2016



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Jenny Cuceu spune:

    Minunat, frumos, sensibil în tot ce spuneti si gînditi!
    Cu voce blîndâ, linistitoare, asternutâ pe hîrtie în versuri calde, simti
    cum îti împrospâteazâ sufletul citindu-le acum, aici, în plinâ iarnâ suedezâ….

    D-le Sîrbu, permiteti-mi sâ vâ adresez urârile mele de sânâtate, bucurii, realizâri,
    succese în tot ce faceti si realizati, alâturi de traditionala urare strâmoseascâ de
    „Sârbâtori fericite de Crâciun si Anul Nou!”

    Cu un deosebit respect,
    Jenny

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5