Nicolae Vălăreanu Sârbu
Poemele luminii

Lumina inimii

Noaptea în care am prins viaţă
era cu o săptămână înainte de naşterea mântuitorului
într-un început de iarnă fastuoasă.

Se desprindeau magii de treburile zilnice,
urmăreau semnele cereşti,
steaua cea mai luminosă călătorea.
Craii au urmat-o, sigur şi mama cu gândul,
oamenii se bucurau şi aşteptau minunea
cu tot ce înseamnă bucurie şi laudă
primeniţi să audă vestea cea mare,
încă din ajun de crăciun
când soseau piţărăii pe la casele lor ca oglinda,
să le semene cu belşug.

Atunci a intrat în mine satul,
colindele lui
şi noaptea de crăciun a devenit
lumina inimii până azi.

Lumina îmi coboară prin sânge

E grotesc
să te strig cu partea mea de gînd lipsă,
eşti prea departe şi auzi doar sferele
rostogolite,
carul mare îşi fixează osiile paralele
şi stelele stau la rând.
Lumina îmi coboară prin sânge
şi pulsează prin inimă, zodie de săgetător,
nervii nu mă cruţă,
luna ca o potcoavă de cal aurită
îmi lasă o deschidere prin simţuri,
orele nopţii se dilată-n ceasuri
şi somnul mi-e plin de tine
ca de nisipul măcinat într-o moară
din care lipseşte pustiul.

Îmi zic,
cum poţi să induci nopţile tale de frustrare
şi laşi pe drumuri aşteptarea,
de mă scufund în propriile cuvinte
într-o limbă necunoscută.

Mă rup din această limbă
ca un ram prea încărcat de fructe,
din cuvinte o să-mi fac un scut,
să am cu ce să mă apăr
de săgeţile veninoase ale lumii
şi tu să te convingi
cu cine împarţi melancolia.

Lumina ce dă aripă culorii

În ceruri urcă drept închipuirea
Peste satul cu veşnicia în urechi,
Bat clopote cu sunetele vechi
Şi-mi sapă prin memorie uimirea.

Dimineaţa vin fluturii să soarbă
Roua bucuriei, nectarul dulce al florii,
Lumina ce dă aripă culorii,
Greierii de-atâta cântec dorm în iarbă.

Fructele-mi sorb căldura, sunt în pârg,
O să mă duc cu ele joi la târg
Şi din restul mi-asigur băutura.

Am să mă vindec de propria durere
Dar o să rămân cu-n fel de mângâiere
Că n-am întrecut deloc măsura.

Nicolae Vălăreanu Sârbu,
Sibiu,23.11.2016.